This article is dedicated to the study of cardiorespiratory indexes at swimmers athletes after swimming training. The obtained results show changes in the vital capacity of the lungs, in the heart rate, and in the blood pressure at the swimmers after swimming training in the pool against the non-athletes young persons.   Therefore, long-term physical exercise produces slowly functional changes on the cardiovascular system. In addition, when the effort is done rationally in terms of duration and intensity, the changes produced ensure a better adaptation to the effort and an increase in sports capacity. The training changes of the cardiovascular system are in a directly proportional dependence to the practiced sporting branch. Antrenamentul sportiv prezintă un proces, care vizează adaptarea pe termen lung a organismului la activităţile musculare intense şi permite dezvoltarea efortului muscular considerabil prin efortul fizic de o intensitate şi durată înaltă [5]. Specificul adaptării în sport este determinată de  tipologia activităţilor fizice, experienţa şi calificarea sportivă, vârsta şi sexul sportivilor, precum şi de condiţiile antrenamentului sportiv  [1]. Rolul decisiv la toate nivelurile ierarhice de adaptare către efortul fizic joacă sistemele cardiovascular şi respirator. Datorită labilităţii ridicate al mecanismelor fiziologice de reglare, aceste sisteme printre primele se includ în activităţile compensator - adaptive, care tind să asigure, adecvat cerinţelor, cantitatea necesară de oxigen la ţesuturi  [2]. Din cele expuse mai sus, reiese, că, studierea particularităţilor de adaptare a sistemului cardio – respirator la efortul fizic specific, precum şi rezervele de adaptare prezintă una din problemele actuale ale fiziologiei  sportului [4]. Perioada juvenilă a ontogenezei rămâne sub atenţia specialiştilor din diverse domenii. La această vârstă, încă se pot observa modificări morfologice şi funcţionale ale organismului, are loc stabilizarea caracterelor pubertare, se manifestă, deja clar, fenotipul şi genotipul organismului sportivilor juniori [2, 6]. După cum cunoaștem, proba de înot este o activitate de rezistenţă, care se dobândeşte prin repetare, prin „arta de a respira în apă”. Pentru sportivii înotători, în special, cele mai importante modificări structural – funcţionale sunt cele instalate la nivelul sistemelor cardiovascular şi respirator. Activitatea acestor sisteme în timpul exerciţiului fizic este coordonată de sistemul neuro-umoral, datorită căruia funcţionează sistemul unic de transport a oxigenului în organism, denumit - sistem cardio-respirator, care îndeplineşte funcţia de aprovizionare a activităţii musculare cu oxigen, substanţe nutritive şi biologic active. Acest sistem include: respiraţia externă sau alveolară, sângele, sistemul cardiovascular şi respiraţia tisulară [3]. Scopul cercetării rezidă în monitorizarea stării funcţionale a sistemelor cardiovascular și respirator  la sportivii înotători, în stare de repaus și după antrenamentele de înot în vederea eficientizării activităţii sportive şi maximizării performanţelor. Material și metode de cercetare. Drept obiect de cercetare au servit 19  sportivi înotători (9 fete şi 10 băieţi) de performanţă, specializaţi în probele nautice, care practicau înotul în mediu 8-10 ani și 18 tineri nesportivi. În ceea ce priveşte calificarea sportivă a înotătorilor, participanţii la cercetare sunt candidaţi în maeştri în sport şi maeştri în sport. Toţi tinerii au fost repartizaţi în 4 loturi:  I lot – martor a fost format de 10 băieţi nesportivi;  II lot – martor a fost format de 8 fete nesportive;   III lot – includea sportivii de performanţă a probelor nautice;  IV lot – format din sportivele de performanţă a probelor nautice.  Atât sportivii de performanţă, cât şi tinerii nesportivi  au fost testaţi atât în stare de repaus, cât şi imediat după antrenamentele de înot.  Atât grupa de băieţi înotători, cât şi grupa de fete înotătoare (loturile III şi IV), au avut acelaşi program de pregătire şi anume: două antrenamente pe zi, a câte 2 ore (dimineaţa 10.00-12.00, după-amiază 16.00-18.00), 6 zile pe săptămână şi acelaşi plan de antrenament, conform planului anual de pregătire a sportivilor. .Efortul fizic efectuat de către sportivii înotători a fost realizat în regim aerob, efort moderat, timp de 1 oră (5 × 200 metri - mixt, 4 × 200 – craul picioare, 4 × 200 – craul piept, 12 × 50 –  elemente în stil general), sub controlul permanent al antrenorului. În timpul antrenamentelor au fost create condiţii optime de cercetare, care se încadrau în cerinţele actuale ale testărilor medico-sportive, care asigură valabilitatea şi corectitudinea testărilor funcţionale. Cercetarea ştiinţifică s-a realizat  în incinta bazinului de înot a şcolii sportive Nr. 8, sectorul Buiucani şi în incinta bazinului de înot a  şcolii specializate sportive  Nr. 11, sectorul Ciocana. În cadrul studiului dat au fost cercetaţi sportivii înotători în repaus şi după antrenamentele de înot.  Rezultatele obținute. În urma testărilor efectuate de noi în vederea aprecierii indicelui CVP la băieţii nesportivi şi sportivii înotători de performanţă s-a observat o creștere a acestui indice la băieții înotători, în stare de repaus până la - 5,94 ± 0,82 l, iar după efort fizic de înot acest indice atingea mărimi de 6,14 ± 0,97 l. La tinerii nesportivi în stare de repaus capacitatea vitală a plămânilor a atins valori de 3,85 ± 0,47 l, iar după un efort fizic, efectuat pe veloergometru indicele dat a scăzut nesemnificativ până la 3,72 ± 0,33 l (Tabelul 1). Dacă urmărim rezultatele obţinute la fetele nesportive şi fetele înotătoare de performanţă putem observa, că la primul lot  CVP este  mai scăzută (2,53 ± 0,23 l) până la efort fizic, şi după efort (2,3  ± 0,33 l) în comparaţie cu acelaşi indice la fetele înotătoare ( 3,5 ± 0,37 l – repaus și 3,9 ± 0,39 l - efort). Indicele capacităţii vitale a plămânilor este un parametru respirator, valorile căruia ne vorbesc despre rezervele fiziologice ale sistemului respirator al sportivilor, dar mai ales a sportivilor înotători, de a folosi aceste rezerve şi a le perfecţiona pe parcursul anilor de antrenament.  Un alt indice testat în urma cercetărilor efectuate este frecvenţa cardiacă (FC), care prezintă numărul de cicluri cardiace pe minut. Valorile frecvenţei cardiace depind de foarte mulţi factori, aşa ca: vârsta, înălţimea, alimentaţia, supraantrenamentul şi nerestabilirea definitivă după efort fizic, pierderea apei din organism, administrarea medicamentelor, factorul emoţional, diverse boli infecţioase ş.a.  Cel mai rapid mecanism, prin care inima încearcă să facă faţă necesităţilor din efort este cel de modificare a frecvenţei cardiace. În practica sportivă frecvenţa cardiacă se utilizează des ca un criteriu de apreciere a intensităţii efortului fizic şi există o dependenţă liniară între frecvenţa cardiacă şi intensitatea efortului fizic În urma cercetărilor efectuate în aprecierea frecvenţei cardiace până la efort la băieţii nesportivi,  valoarea medie a frecvenţei cardiace indică 77,6 ± 3,06 b/minut în comparaţie cu sportivii înotători, la care FC este respectiv egală în mediu cu 66,4 ± 4,45 b/minut. Deci, putem urmări o diferenţă semnificativă a FC la nesportivi şi la sportivii înotători, la care FC denotă valorile  mai joase. După efortul fizic,  efectuat pe veloergometru frecvenţa cardiacă la nesportivi s-a majorat  până la 144,37 ± 5,04 b/min., iar la sportivii înotători, după antrenamentele de înot acest indice a atins valori de  129,74 ± 3,91 b/minut.  Din cele expuse mai sus se poate menţiona faptul, că la sportivii înotători treptat în urma antrenamentelor se dezvoltă o stare de bradicardie, specifică anume pentru sportivii, care practică probele ce antrenează rezistenţa. Deci, la aceşti sportivi pe ani de antrenament, se amplifică dezvoltarea performanţei sportive. La testarea frecvenţei cardiace la fetele nesportive valoarea FC după efort fizic pe veloergometru s-a majorat aproximativ de 2 ori, şi anume 73,80 ± 2,87 b/minut - până la efort și 166,8±4,43 b/minut – după efort fizic.  În urma efectuării efortului de înot  la sportivele înotătoare se vizualizează o creştere a FC până la 136,0 ± 10,09 b/minut, însă această valoare în stare de repaus este cu mult mai joasă (67,0 ± 4,40 b/minut).  Conform datelor literaturii de specialitate, în general la sportivii înotători (fete şi băieţi) are loc o adaptare a volumului sistolic în timpul efortului de înot, şi anume se majorează valorile volumului sistolic până la 170-200ml de sânge pentru fiecare sistolă [7]. Această creştere poate fi realizată pe baza modificărilor FC de repaus şi în timpul efortului fizic, a creşterii perioadei de diastolă, ceea ce determină creşterea umplerii ventriculare şi crearea condiţiilor realizării unei forţe de contracţie miocardică optimă. Deci, prin modificarea FC şi a volumului sistolic are loc şi modificarea debitului cardiac în sensul creşterii lui pe baza celor doi indici fiziologici, astfel încât în efort inima poate vehicula cantităţi impresionante de sânge. Tensiunea arterială sistolică (TAS) şi diastolică (TAD), de asemenea, prezintă un indice foarte important în aprecierea stării funcţionale a organismului sportivilor şi este următorul indice testat în studiul dat. Tensiunea arterială este corelată cu sistola şi diastola, astfel o tensiune arterială maximă (sistolică) este cuprinsă între 100-140 mm Hg, şi o tensiune arterială minimă (diastolică) cuprinsă între 60 - 80 mmHg.  În urma cercetărilor efectuate de către noi, tensiunea arterială sistolică (TAS) în stare de repaus la băieţii nesportivi prezintă o valoare medie de 124,5 ± 8,96 mmHg; iar la sportivii înotători prezintă valoarea de 120,79 ± 9,76 mmHg (Tabelul 1). În urma efortului fizic efectuat pe veloergometru TAS la băieţii nesportivi  creşte până la 167,5 ± 11,37 mmHg, iar la sportivii înotători după un antrenament de înot TAS este egală cu 151,3 ± 11,04 mmHg. Tensiunea arterială diastolică (TAD) la băieţii nesportivi în stare de repaus prezintă valori medii de 81,0 ± 5,16 mmHg, iar la sportivii înotători – 73,95 ± 8,59 mmHg.  După efort fizic TAD s-a modificat diferit: la băieţii nesportivi a crescut, iar la  sportivii înotători a scăzut nesemnificativ. Tensiunea arterială sistolică şi diastolică în stare de repaus şi după antrenamentele de înot la sportivii înotători se modifică puţin mai diferit, şi anume tensiunea arterială diferenţiată este mai mare, ceea ce după părerea noastră, care coincide şi cu datele din literatură, denotă despre o  adaptare bună a organismului la efortul fizic efectuat. Deci, antrenamentele de înot acţionează prielnic asupra indicelui TAS şi TAD mărind adaptibilitatea organismului la efortul fizic specific. La fetele nesportive TAS  în stare de repaus prezintă valori medii de 108,75 ± 9,91 mmHg, iar la sportivele înotătoare acest indice este nesemnificativ puțin mai jos (99,5 ± 7,61mmHg). După efort fizic TAS la fetele nesportive s-a majorat semnificativ (158,4 ± 7,33 l), iar la fetele înotătoare acest indice a atins mărimi de 143,8 ± 6,53 l. Dacă urmărim  tensiunea arterială diastolică, putem constata, că la fetele nesportive TAD până la efort fizic efectuat pe veloergometru, arată valori mai joase decât la fetele înotătoare, şi anume: 63,13 ± 5,94 mmHg şi respectiv 71,5 ± 8,18 mmHg. După efort fizic efectuat pe veloergometru indicele TAD la fetele nesportive  a crescut semnificativ, iar la sportivele înotătoare acest indice scade. Deci, după datele obţinute în urma testării TAD la ambele loturi de fete, se poate concluziona, că la fetele înotătoare tensiunea diferenţiată, este mult mai mare decât la fetele nesportive, ceea ce elucidează faptul unei bune adaptări la efortul fizic propus. Considerăm că efortul fizic practicat timp îndelungat produce în mod lent modificări funcţionale asupra sistemului cardiovascular. Atunci, când efortul este efectuat raţional ca durată şi intensitate, modificările produse asigură o mai bună adaptare la efort şi o mărire a capacităţii sportive. Modificările de antrenament ale sistemului cardiovascular sunt într-o dependenţă direct proporţională cu ramura de sport practicată. Din rezultatele testărilor efectuate în studiul dat, putem spune, că cele mai accentuate, dar şi mai prielnice schimbări se întâlnesc la sportivii înotători (fete şi băieţi). Totalizând datele obţinute în studiul parametrilor fiziologici la sportivii înotători (băieţi şi fete), am constatat unele modificări caracteristice sportivilor antrenaţi la rezistenţă.  Concluzii: 1. Capacitatea vitală a plămânilor la sportivii înotători (băieți și fete) este ca cu mult mai bine dezvoltată ca la tinerii nesportivi.  2. Frecvenţa cardiacă la sportivii înotători în stare de repaus se caracterizează printr-o stare de bradicardie în comparaţie cu lotul tinerilor nesportivi. După un efort fizic, efectuat în bazin valorile frecvenţei cardiace la sportivii înotători se majorează până la 129,74 ± 3,91 b/min faţă de valorile acestui (144,37 ± 5,04 b/min.) la tinerii nesportivi. 3. Tensiunea arterială sistolică la sportivii înotători în cazul efectuării antrenamentele de înot s-a majorat până la 151,30 ± 11,04 mm Hg, iar tensiunea arterială diastolică după antrenamentele de înot scade - 65,7 ± 7,24 mm Hg. La fetele înotătoare tensiunea diferenţiată, este mult mai mare decât la fetele nesportive, ceea ce elucidează faptul unei bune adaptări la efortul fizic propus.