Cauza principală a enantiosemiei se explică prin faptul că rădăcinile şi derivatele lor au avut în epoca veche sensuri comune, insuficient diferenţiate. Polisemia, fiind o trăsătură caracteristică a rădăcinilor cuvintelor vechi, prezintă una din cauzele cele mai importante ale enantiosemiei. Odată cu evoluţia gândirii şi a limbii, astfel de sensuri s-au diferenţiat. Din sfera comună a noţiunii se evidenţiau nuanţe mai concrete ale sensului de bază, care treceau în sensuri contrare. Enantiosemia se referă la polisemia internă, la polarizarea sensului intern al cuvântului.Pentru exprimarea exterioară, formală a acestei antonimii interne servesc nu morfemele rădăcini sau cele afixale, dar însuşi contextul utilizării cuvântului cu sensuri polarizate, adică caracterul valenţelor sintactice şi lexicale ale cuvântului dat în raport cu alte cuvinte.  

The main cause of enantiosemia is explained by the fact that the roots and their derivatives had common, insufficiently differentiated, meanings in the old epoch. Polysemy, being a characteristic feature of the roots of old words, represents one of the most important causes of enantiosemia. With the evolution of thinking and language, such meanings have differentiated. From the common sphere of the notion, more concrete nuances of the basic meaning were emphasized, which had an opposite sense. Enantiosemia refers to the internal polysemy, to the polarization of the internal meaning of the word. The root or affix morphemes do not  serve for the external, formal expression of this internal antonymy, but the context itself of using the word with polarized meanings, i.e. the character of the syntactic and lexical valences of the given word in relation to other words.