Both the sonnet (a variety of fixed poetry), and especially the ”wreath of sonnets” (the corollary of the given species), require considerable efforts in seeking the perfect compatibility between form and content. Among the few Romanian poets who practiced the crown of sonnets there can be listed Nicolae Matcas, with two specimens: În ziua-n care-om da de-acea comoară (On the day in which the man finds that treasure) and Pe ceruri stea, sidef pe fund de mare (A star on the sky, a mother-of-pearl on the seabed). The first wreath of sonnets is a manifestation of the country love, while the second is a hymn dedicated to the beloved woman, both of which are evidence of the self-discipline of poetic thinking and feeling.

Atât sonetul (specie de poezie fixă), dar mai cu seamă „coroana de sonete”, (corolar al speciei în cauză), solicită eforturi considerabile în căutarea compatibilității perfecte între formă și fond. Printre puținii poeți români care au practicat coroana de sonete se numără și Nicolae Mătcaș, cu două specimene: În ziua-n care-om da de-acea comoară și Pe ceruri stea, sidef pe fund de mare. Prima coroană de sonete este un manifest al iubirii de țară, cea de-a doua e un imn dedicat femeii iubite, ambele constituind dovezi ale autodisciplinării gândirii și simțirii poetice.