Introducere: Pseudartroza de humerus prezintă o incidență de 8-12% în rândul populației pediatrice. Există o varietate largă de opțiuni terapeutice, principiile de tratament bazându-se pe reducere deschisă și osteosinteză sau utilizare de grefon osos, în funcție de caz. Material și metode: Pacientă în vârstă de 15 ani,victimă a unui accident rutier, s-a internat în urgență pentru traumatisme multiple, printre diagnosticele stabilite iind fractura diaizei humerale stângi, pentru care s-a practicat reducere deschisă și osteosinteză cu placă și șuruburi. La un an postoperator s-a constatat pseudartroză la nivelul focarului de fractură. Rezultate obținute: S-au utilizat numeroase metode de tratament pentru cura pseudartrozei: montarea de ixator extern, injectare perilezională cu factori de creștere, o nouă osteosinteză cu placă și șuruburi și plombajul defectului osos cu ceramică bifazică. Întrucât pseudartroza a persistat, s-a optat pentru o nouă intervenție cu utilizarea grefonului osos peronier ixat centromedular la nivelul humerusului, evoluția postoperatorie iind favorabilă. Concluzie: Pseudartroza de humerus rămâne una dintre cele mai diicile complicații ale fracturii de humerus din cauza frecvenței sale și a diicultăților de management terapeutic. În cazul de față, tratamentul chirurgical utilizând grefon osos autolog a avut rezultate optime, cu o rată bună de vindecare din punct de vedere anatomo-funcțional.

Introduction: Humerus fracture non-union presents 8-12% of all the pediatric population. Treatment options are numerus and is generally based on open reduction with internal ixation or using bone graft depending on each case individually. Material and methods: 15 years old female patient, presented with road traic crash, was admitted with multiple trauma. Left humerus shaft fracture was one of the established diagnosis, open reduction with internal ixation was performed using a plate and screws. 1 year postoperatively non-union was noticed on the check X-rays at the fracture site. Results: Multiple methods were used for non-union treatment: external ixator, growth factor hormone injection at fracture site, second open reduction with internal ixation attempt and biomaterial usage for bone loss. Fracture non-union persisted despite the usage of the mentioned methods. Decision was taken to use ibular bone graft as an intramedullary ixation of the humerus. Postoperative result and follow up were satisfactory. Conclusion: Humeral fracture non-union is one of the worse complications due to its frequency and diicult therapeutic management. In this presented case, surgical treatment using autologous bone graft relected in optimal results, high anatomo-functional healing results.