În articol se examinează aspectele de bază ale concepţiei lui Nicolo Machiavelli, remarcabil gânditor din epoca Renaşterii care a abordat problema rolului personalităţii guvernatorului. Reieşind din realităţile existente pe timpurile sale în Italia feudală fărâmiţată teritorial, el considera că un principe puternic, fie şi lipsit de remuşcări, este mai bun în fruntea unei ţări unificate, decât nişte guvernatori dezmembrați separați şi rivali. Din perspectiva istorică, Machiavelli este prezentat ca un cinic rafinat, care consideră că la baza comportamentului politic stau avantajul (interesul) şi forţa, precum şi că în politică trebuie să te bazezi pe forţă, dar nu pe moralitate, care poate fi ignorată în cazul când există un scop nobil. Trebuie, totuşi, de menţionat că Machiavelli nu a fost primul care a vorbit despre faptul că contradicţiile sociale constituie unul dintre elementele de bază ale vieţii societăţii. Până la dânsul, asupra acestui fapt au indicat Platon şi Aristotel, însă Machiavelli a fost primul după gânditorii Antichității care a încercat să facă o conexiune între procesele ce au loc în societate cu cele din sistemul politic.

This article describes the main aspects of the worldview of Niccolo Machiavelli – one of the biggest thinkers of the Renaissance. Machiavelli - one of the few figures of the Renaissance, who in his writings raised the question about the role of the leader’s personality. He believed, basing on the realities of his day Italy, which suffered from feudal fragmentation, that it is better to have strong prince at the head of the unified sovereign country, even if he has no of remors; than competing specific rulers. Historically Machiavelli is shown as a keen cynic, who believed that the basis of political behavior is profit or power, and that policy should be based on force, not on the morality, which can be neglected for a good purpose. However, it should be noted, that Machiavelli wasn’t the first who spoke about the social contradictions as one of the main element of society. Before him, it was indicated by Plato and Aristotle, but he was the first of European non-ancient thinkers who attempted to link the processes taking place both in the society and its political system.