Teatrul și pedagogia teatrului reprezintă forme și mijloace ale cunoașterii care se sprijină pe dialog și dialogism. Astfel, prin evenimentul scenic și prin cel pedagogic se asigură o comunicare din care nu poate fi evacuat „murmurul” discursurilor adiacente, de ieri sau de azi, conforme sau nu cu țelul fixat. „Textul” rostit scenic ne apare ca un colaj de alte texte, ca o hibridare continuă de enunțuri, ca rod al unui „dialog al subiectivităților” eliberate din Turnul Babel. Intrarea actorului în „rol” presupune o asumare a enunțului celuilalt, concomitent cu o renunțare la o parte din sine, prin care i se face loc celuilalt să-și găsească locul (să locuiască) în altul. Studiul nostru încearcă să creioneze câteva direcții de cercetare pe care teatrul și artele spectacolului le poate deschide prin interpretarea dialogului și recunoașterea dialogismului ca enunț care iese necondiționat în întâmpinarea altor enunțuri.

Theatre and theatre pedagogy are forms and means of knowledge based on dialogue and dialogism. Thus, through the scenic and pedagogical event, a communication is provided from which the “murmur” of the adjoining speeches, from yesterday or today, conforming or not to the fixed goal cannot be evacuated. The “text” uttered in a scenic way, appears to us as a collage of other texts, as a continuous hybridization of statements, as the fruit of a “dialogue of subjectivities” released from the Tower of Babel. The actor’s entry into the “role” implies the assuming of the other’s statement, at the same time giving up a part of their self, through which the other is given room to find his place (to live) in the other. Our study attempts to outline a few research directions that the theatre and the performing arts can open through the interpretation of a dialogue and the recognition of dialogism as a statement that comes unconditionally in meeting other statements.