Bizantini la Dunărea de Jos. Studiu de caz: analiza bioarheologică a resturilor scheletice umane de la Păcuiul lui Soare (jud. Constanța)
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
589 9
Ultima descărcare din IBN:
2022-06-21 15:06
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
902/904(498) (38)
Arheologie (937)
Preistorie. Vestigii preistorice, artefacte, antichități (2097)
Vestigii culturale ale diferitelor perioade istorice (3383)
SM ISO690:2012
VASILE, Gabriel. Bizantini la Dunărea de Jos. Studiu de caz: analiza bioarheologică a resturilor scheletice umane de la Păcuiul lui Soare (jud. Constanța). In: Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare, Ed. 11, 29-31 octombrie 2019, Chișinău. Chișinău: Institutul Patrimoniului Cultural, 2019, Ediția 11, pp. 51-52. ISBN 978-9975-84-104-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare
Ediția 11, 2019
Conferința "Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare"
11, Chișinău, Moldova, 29-31 octombrie 2019

Bizantini la Dunărea de Jos. Studiu de caz: analiza bioarheologică a resturilor scheletice umane de la Păcuiul lui Soare (jud. Constanța)

CZU: 902/904(498)

Pag. 51-52

Vasile Gabriel
 
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Academia Română
 
 
Disponibil în IBN: 27 ianuarie 2020


Rezumat

Necropola de pe insula Păcuiul lui Soare este amplasată în partea de nordvest a cetăţii ridicate a fundamentis, în anul 971, în vremea domniei basileului Ioan I Tzimiskes, odată cu restabilirea frontierei nordice a Imperiului Bizantin pe Dunărea Inferioară, concomitent creării themei Paristrion (Paradunavon). În prezent este acoperită, în cea mai mare parte, de apele Dunării. Majoritatea complexelor funerare au fost descoperite atât în interiorul fortificaţiei, dar și la parterul turnului-poartă sau extra muros. Au fost cercetate 169 de morminte, exclusiv de inhumație. În cadrul prezentării se vor face, succint, referiri de ordin arheologic cu privire la tipul înhumărilor, poziția și orientarea scheletelor, organizarea necropolei, caracteristicile gropilor, inventarul funerar al defuncților sau încadrarea cronologică a necropolei. Din rațiuni obiective, analiza bioarheologică a fost efectuată pe un număr de 91 de indivizi, ce provin din 76 de complexe funerare. S-au urmărit o serie de aspecte tafonomice și de ritual funerar (stabilirea numărului minim de indivizi, a stării de conservare și de reprezentare a scheletelor) și demografice (determinarea sexului, estimarea vârstei la deces, calculul mortalității și speranței de viață la naștere ș.a.). De asemenea, au fost investigate condițiile de viață ale populațiilor medio-bizantine prin observarea unor modificări patologice dentare și osoase, prin estimarea staturii scheletice atât la subadulți, cât și la populația adultă sau pe baza unor markeri ai stresului biomecanic. Nu în ultimul rând, s-au făcut aprecieri în legătură cu variabilitatea umană, prin înregistrarea unui set de caractere epigenetice sau prin prelevarea de măsurători craniene și postcraniene. Cercetarea s-a desfășurat în cadrul proiectului Platformă pluridisciplinară complexă de cercetare integrativă şi sistematică a identităţilor şi patrimoniului cultural tangibil şi non-tangibil din România (PATCULT#RO) – cod PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-0686.