Noțiunea de aspect, facies sau tip Brînzeni a fost inclusă în circuitul ştiinţific la începutul anilor 80 ai sec. XX, găsindu-şi reflectare în două monografii semnate de V. Dergaciov (1980) şi V. Marchevici (1981), în care se face o sinteză a siturilor eneolitice târzii/Tripolie CII din silvostepa pruto-nistreană. Odată cu cercetările de salvare întreprinse în aşezarea Brînzeni III-Ţiganca, a fost nuanţat specificul acestui aspect, fiind delimitate o serie de particularități ce ţin de poziţia aşezărilor şi organizarea lor internă, arhitectura locuinţelor, categoriile de ceramică şi stilistica acestora, piesele de inventar lucrate din diverse materiale. Cercetările de diferită amploare efectuate pe parcursul a mai bine de un secol s-au soldat cu descoperirea, în regiunea est-carpatică, a unui număr de 22 de asemenea situri, dintre care 15 sunt localizate în bazinul superior al râurilor Prut şi Nistru. Monumentele acestui aspect reprezintă aşezări deschise şi fortificate, predominând primele. Cele deschise sunt amplasate pe forme dominante de relief (platouri, terase înalte ale râurilor), iar cele fortificate (Brînzeni III-Țiganca, Costești IV, Văratic-Holm etc.) ocupă suprafeţe pe toltre şi promontorii, protejate din câteva părţi prin maluri abrupte, intrarea fiind marcată prin şanţ şi val. Acestea sunt situate, preponderent, pe cursul mijlociu al râului Prut și afluenții acestuia (Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăț, Draghiște, Ciuhur). Relieful format de rețeaua densă de râuri, râulețe și pâraie, cât și platourile largi, limitate de văi abrupte, au constituit condiții propice pentru stabilirea acestor comunități în regiunea menționată. De asemenea, preferințele comunităţilor purtătoare ale tradiţiilor de tip Brînzeni față de zone de relief înalte scoate în evidență caracterul situației cultural-istorice de la finele mileniului IV î.Hr., marcate de un amplu proces al mişcărilor de populaţii, cu mod de viaţă diferit, pe zone extinse. În prezent datele disponibile cu referire la siturile eneolitice târzii, cuprinse în repertorii sunt în mare parte depășite, fiind fie lacunare, fie neprecise. Se impune revizuirea acestora, luând în considerație nivelul posibilităților tehnice și tehnologice