Organizarea militară a uniunii sarmaților din nord-vestul Mării Negre în sec. II d.Hr.
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
581 3
Ultima descărcare din IBN:
2020-09-28 19:15
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
902/903.2(478) (77)
Preistorie. Vestigii preistorice, artefacte, antichități (254)
SM ISO690:2012
CURCIATOV, Serghei. Organizarea militară a uniunii sarmaților din nord-vestul Mării Negre în sec. II d.Hr.. In: Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare, Ed. 11, 29-31 octombrie 2019, Chișinău. Chișinău: Institutul Patrimoniului Cultural, 2019, Ediția 11, pp. 32-33. ISBN 978-9975-84-104-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare
Ediția 11, 2019
Conferința "Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare"
11, Chișinău, Moldova, 29-31 octombrie 2019

Organizarea militară a uniunii sarmaților din nord-vestul Mării Negre în sec. II d.Hr.

CZU: 902/903.2(478)

Pag. 32-33

Curciatov Serghei
 
Institutul Patrimoniului Cultural
 
Disponibil în IBN: 25 ianuarie 2020


Rezumat

Analiza inventarului funerar ne vorbește sigur despre nivelul destul de înalt al diferențierii sociale și de avere, atins de societatea sarmaților din regiunea carpato-nistreană către sec. II d.Hr. Din mediul populației de rând se separă casta preoților și a conducătorilor militari – a „regilor” din izvoarele scrise. Războiul, rămânând principala sursă de venituri, precum și necesitatea de a controla și apăra populația de agricultori dependenți, solicitau crearea unei forțe mobile și bine înarmate. În acest scop a fost creată armata strict structurată de tip drujină cu nivel de organizare ierarhică bine exprimat. Conform izvoarelor scrise, drujina consta din călăreți, înarmați cu arme ofensive – spade, arcuri și seturi de tolbe. Piese de armament defensiv, cu excepția rămășițelor cuirasei lamelare ale catafractarului de la Ursoaia, nu sunt cunoscute. Înmormântări ale membrilor decedați ai unei astfel de drujine au fost cercetate sub tumuli aparte, înșiruiți de-a lungul malului drept al Nistrului de Jos, de la Ursoaia și până la Olănești (Olănești, t. 16, 17/1978; Ciobruciu I, t. 2/1989). În fruntea drujinei se aflau conducătorii de triburi, care erau înmormântați cu seturi de căpăstru dectul de expresive și set complet de arme ofensive – spadă lungă și scurtă, vârf de lance și topor (Olănești, t. 4/4, 1961) sau spadă scurtă, set de tolbă (Cazaclia, t. 10/1985) și seturi de vase de prestigiu din bronz. Înmormântările se efectuau în construcții funerare deosebite – groapă cu nișă sau catacombă. Structurile militare inferioare erau formate din membri pedeștri(?) ai armatei populare de voluntari de ambele sexe, înarmate cu spade scurte, în frunte cu comandantul lor călăreț (necropola de oșteni). Această armată puțin numeroasă (din cauza resurselor umane limitate), dar mobilă și bine adaptată pentru operațiuni ofensive, le-a permis sarmaților să țină piept amenințărilor externe și să ducă o politică externă agresivă o perioadă destul de îndelungată de timp. Doar când s-au confruntat cu mașina militară a Imperiului roman în timpul Războaielor Marcomane, sistemul a cedat și s-a destrămat.