Unelte și ustensile din situl culturii Sântana de Mureș-Černjachov Cărbuna VII-Valea Mare
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
639 13
Ultima descărcare din IBN:
2024-02-27 14:08
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
902/903.21(478) (3)
Preistorie. Vestigii preistorice, artefacte, antichități (254)
SM ISO690:2012
CIOBANU, Larisa, VORNIC, Vlad, LEVINSCHI, Alexandru. Unelte și ustensile din situl culturii Sântana de Mureș-Černjachov Cărbuna VII-Valea Mare. In: Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare, Ed. 11, 29-31 octombrie 2019, Chișinău. Chișinău: Institutul Patrimoniului Cultural, 2019, Ediția 11, p. 32. ISBN 978-9975-84-104-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare
Ediția 11, 2019
Conferința "Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare"
11, Chișinău, Moldova, 29-31 octombrie 2019

Unelte și ustensile din situl culturii Sântana de Mureș-Černjachov Cărbuna VII-Valea Mare

CZU: 902/903.21(478)

Pag. 32-32

Ciobanu Larisa, Vornic Vlad, Levinschi Alexandru
 
Institutul Patrimoniului Cultural
 
Disponibil în IBN: 25 ianuarie 2020


Rezumat

Pe parcursul anilor 2018-2019 echipa alcătuită din autorii acestei comunicări a efectuat investigații arheologice în unul dintre cele cinci situri din epoca romană târzie, identificate în limitele moșiei satului Cărbuna (r-nul Ialoveni), soldate cu recuperarea unui material arheologic variat. În afară de o cantitate apreciabilă de fragmente de vase ceramice, în stratul de culură al așezării au fost găsite mai multe piese de inventar, printre acestea numărându-se și câteva unelte și ustensile lucrate din fier, lut ars, piatră și os, ce documentează practicarea diferitor activități casnice. Un interes deosebit prezintă brăzdarul fragmentar de fier cu manșon deschis și lama simetrică, de tip roman – descoperire mai rară în arealul culturii Sântana de Mureș-Černjachov. Piesa are înălțimea de 14 cm și lățimea maximă a lamei de 9,5 cm, fiind găsită în Secțiunea I (2018), la adâncimea de 0,47 m. Una dintre analogiile cele mai apropiate pentru brăzdarul de la Cărbuna este piesa de la Elizavetovca, pe lângă cele de la Rădoaia, Sobari, Nagornoe, Bârlad-Valea Seacă ș.a. Uneltele de piatră includ trei fragmente de râșnițe (inclusiv una rotativă de tip roman, din calcar, cu diametrul de cca 40 cm) și o cute de gresie. Dintre ustensilele de lut ars, legate de activitățile casnice, la Cărbuna au fost găsite două greutăți de la războiul vertical de țesut și o fusaiolă, toate în stare fragmentară. Din os avem un lustruitor și o apofiză retezată de pe un femur de bovină, cu suprafața spongioasă, lustruită de întrebuințare. Astfel, investigațiile întreprinse în așezarea culturii Sântana de Mureș-Černjachov Cărbuna VII-Valea Mare au demonstrat că populația de acolo, care practica agricultura, diverse îndeletniciri casnice și meșteșugărești, dar se bucura și de multe dintre avantajele lumii romane, merită a fi studiată și în continuare, inclusiv cu scopul de a completa treptat fondul expozițional al muzeului local.