Este de remarcat faptul că spre finele anilor ’80 și, mai ales, după ieșirea Republicii Moldova din componența URSS, procesul de revalorificare a patrimoniului cultural tradițional a luat amploare. În multe localități erau organizate ansambluri etnofolclorice la școli, la casele de cultură. Au început să fie organizate festivaluri și alte manifestări cu tentă etnoculturală. Mass-media, de asemenea, și-a orientat atenția asupra domeniului respectiv. Este importantă revenirea masivă la tradiții în circumstanțe neinstituționale (un indiciu sigur de necesitate sufletească): în cadrul obiceiurilor de familie și obiceiurilor calendaristice. Acest proces continuă și actualmente, ceea ce reprezintă un fenomen benefic. Un aspect problematic al perioadei vizate rezidă în multiplele categorii de erori, ce însoțesc realizarea intenției bune de întoarcere la datini. Unele din acestea țin de necunoașterea conceptelor arhetipale ale culturii populare (înlocuirea funcțiilor de rol masculin / feminin și invers: flăcăii joacă legătorile la nuntă, fetele și femeile urează și colindă, poartă măști la sărbătorile de iarnă etc.); altele relevă lipsa de cunoaștere descriptivă a faptului cultural (se vorbește despre câlți în raport cu caierul de lână, despre ia cu flori, cusută în șezători, sunt adunate într-o manifestare comună personaje, extrase din contexte cutumiare diferite sau elemente folclorice, specifice unor zone etnografice diferite etc.). Deosebit de frecvent sunt luate drept model unele ipostaze, sesizate într-o fază de degradare a fenomenului cultural de referință (ornamentica și structura vestimentației tradiționale, conținutul și maniera de interpretare a unor piese folclorice etc.).  Adaptarea tradițiilor este necesară, dar procesul trebuie să evolueze păstrând arhetipurile, semnificația, mesajul.