În cadrul prezentării va fi elucidată activitatea de promovare a folclorului muzical românesc în perioada interbelică de către subgrupul consacrat al romilor – „țiganii lăutari”. În baza analizei contentcronologice a surselor istoriografice inexplorate, concentrată în special pe articolele publicate în mass-media interbelică românească (revista Realitatea Ilustrată), autorul va reliefa activitatea tarafurilor oficiale („de salon”) ale țiganilor lăutari, care au diseminat frumusețea pitorească a folclorului românesc la nivel internațional: „… am dus prin palate și cele mai elegante localuri cântecele noastre românești, horele și sârbele, făcând pe străini să se îndrăgostească de muzica noastră… mulți întrebau dacă țara ni-i tot atât de frumoasă ca și cântecele… și ce fericiți ne simțeam, cu toții”. Totodată, autorul va prezenta și activitatea tarafurilor de lăutari localizate în zonele rurale (cele mai cunoscute se aflau în satul Fântânele / județul Dâmbovița): „… satul Fântânele cu 300 de bordeie este situat la numai 50 kilometri de București… satul acesta, unde ogoarele stau părăginite n-are nici școală, nici biserică, și nici chiar cimitir… toți locuitorii bărbați ai acestui sat – au aceeași meserie: cea de muzicant… nu există nici o casă în care să nu se afle cel puțin un instrument muzical… acești muzicanți minunați, care nu cunosc nici o iotă din cea mai simplă partitură muzicală, de îndată ce se însuflețesc și vor să-și exprime vreun sentiment, iau, fie vioara, fie chitara și scot sunete de multe ori neasemuite, pentru că muzica pentru dânșii este o expresie și mai firească decât vorba… căci țiganii de aici trăiesc cu muzica, iubesc cu muzica, se ceartă și se împacă cu muzica, și tot cu muzica mor… ei sunt gata să cânte la orice prilej”.