Societățile umane din trecut erau mult mai aproape de natură decât omul contemporan, aveau multiple cunoștințe asupra acesteia, pe care le transmiteau din generație în generație. Un rol aparte în evoluția comunității umane l-au avut copacii. Printre cei mai valoroși arbori la numeroase popoare, inclusiv la români, a fost și este cireșul. De aceea ne-am propus să prezentăm în acest context un fond de cunoștințe despre cireș. Printre cei care au analizat subiectul respectiv sunt: V. Butura, D. Onica, E. Reșetnic ș.a. La poporul român cireșul este apreciat datorită faptului că fructele acestuia s-au folosit și se utilizează în alimentație, medicină (inclusiv codițele), iar lemnul – ca material de construcție. Fructele de cireș se consumă în stare proaspătă. În majoritatea localităților din spațiul românesc din fructele respective se fac magiunuri, dulcețuri, compoturi. Cireșele negre se folosesc ca umplutură la plăcinte (vărzare). În regiunile unde sunt cantități mari de cireșe se face din ele țuică. Din frunzele uscate se prepară un ceai gustos. Coaja de cireș se întrebuința la construirea buciumelor. Lemnul de cireș e utilizat la facerea sculpturilor, mobilierului, podelelor, obiectelor din domeniul butnăritului. Decoctul de codițe de cireș este bun pentru tratarea în bolile de rinichi, fiind și un diuretic activ. Ceaiul respectiv este recomandat pentru reglarea activității intestinale. De asemenea, era indicat și în afecțiuni cum ar fi diareea, pielita, pielonefrita, cistita. Acesta este consumat și pentru menținerea unei stări generale bune. Efecte medicinale le au și fructele, precum și sâmburii. Cleiul de cireș se punea pe tăieturi că să oprească sângele și să le vindece, iar fiert se bea contra tusei. Cireșul are un rol valoros asupra evoluției societății românești, fructele lui fiind ingrediente delicioase întrebuințate în bucătărie, prezentând o deosebită importanță în terapeutica naturistă, iar lemnul fiind un material prețios pentru confecționarea diverselor obiecte.