Comunicarea prezintă o lectură etnografică a memoriilor copiilor basarabeni deportați în regiunile de est ale URSS, în perioada 1940-1941 și 1944-1953, cu referință la practicarea ritualurilor și a credințelor din ciclul sărbătorilor pascale. Așa cum relevă mărturiile de istorie orală și fotografiile din patrimoniul familiei, legătura cu tradiția și credința în Dumnezeu au fost esențiale supraviețuirii lor în condițiile străiniei. Cinstirea obiceiurilor din preajma Sfintelor Paști a continuat să rămână parte din viața spirituală a familiilor de deportați, dincolo de lipsurile economice și politica violentă a statului sovietic; or, majoritatea supraviețuitorilor mărturisesc că nu au existat în viața lor sărbători mai triste decât cele petrecute departe de baștină. Documentarea și studierea acestei experiențe de viață, trăită la vârsta copilăriei sau a adolescenței, constituie o verigă importantă în cunoașterea formelor de rezistență și a transformărilor produse în tradiția sărbătorilor pascale, ca parte a patrimoniului cultural românesc. Cercetarea resurselor și strategiilor spirituale la care au apelat copiii „dușmanilor poporului” vine să contribuie la elucidarea mecanismelor de funcționare a tradiției și a sărbătorilor creștine în circumstanțele istorice dramatice ale regimului totalitarcomunist din RSS Moldovenească.