Având originile încă din zorii umanităţii, prelucrarea pieilor de animale este o îndeletnicire care a cunoscut diverse etape de perfecţionare, generate de însăşi evoluţia populaţiilor vechi. Ca şi în alte cazuri, această îndeletnicire, cu diversele ei etape tehnologice, nu a lăsat urme arheologice directe. Pentru perioada bronzului târziu este ştiut faptul că în economia comunităţilor umane creşterea animalelor era, poate, cea mai importantă ramură economică, deci şi prelucrarea pieilor trebuie să fi fost o activitate larg răspândită. Cunoştinţele noastre legate de acest domeniu sunt destul de limitate, iar reconstituirea vechilor tehnologii are la bază date etnoarheologice, precum şi unelte şi accesorii folosite la prelucrarea acestor materii de origine animală. În diverse contexte arheologice specifice bronzului târziu din zona est-carpatică au fost descoperite artefacte care pot fi puse în legătură cu procesarea pieilor de animale. Desigur, în multe cazuri, o astfel de utilitate poate fi doar ipotetică în lipsa unor complexe analize traseologice. Cu toate acestea, putem menţiona faptul că în aşezările complexului NouaSabatinovka-Coslogeni au fost identificate răzuitoare din piatră, silex, os, împungătoare/perforatoare din os şi bronz, dar şi cuţite metalice care puteau fi întrebuinţate în procesul de prelucrare a pieilor sau confecţionarea diverselor accesorii dintr-un astfel de material. Desigur, în prea puţine cazuri, putem afirma cu certitudine că un anumit obiect era utilizat exclusiv pentru procesarea acestei materii prime de origine animală. Pentru că prelucrarea pieilor de animale era un procedeu complex, trebuie să facem apel şi la datele etno-arheologice şi să luăm în calcul, spre exemplu, necesitatea unor vase de lut sau lemn de mari dimensiuni, folosite pentru tăbăcire. De asemenea, sarea era un element indispensabil conservării pieilor, dar şi procedeului de tăbăcire a acestora.