Infestarea cu nematode a ranidelor verzi (Amphibia, Ecaudata) din zona de centru a Republicii Moldova
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
551 3
Ultima descărcare din IBN:
2022-02-14 10:36
SM ISO690:2012
GHERASIM, Elena, ERHAN, Dumitru. Infestarea cu nematode a ranidelor verzi (Amphibia, Ecaudata) din zona de centru a Republicii Moldova. In: Life sciences in the dialogue of generations: connections between universities, academia and business community, Ed. 1, 21-22 octombrie 2019, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Tipogr. "Biotehdesign", 2019, pp. 139-140.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Life sciences in the dialogue of generations: connections between universities, academia and business community 2019
Conferința "Life sciences in the dialogue of generations: connections between universities, academia and business community"
1, Chişinău, Moldova, 21-22 octombrie 2019

Infestarea cu nematode a ranidelor verzi (Amphibia, Ecaudata) din zona de centru a Republicii Moldova


Pag. 139-140

Gherasim Elena, Erhan Dumitru
 
Institutul de Zoologie
 
Proiecte:
 
Disponibil în IBN: 11 decembrie 2019


Rezumat

De cca 250 de ani cercetătorii batracologi au în atenția lor 3 specii de amfibieni din familia Ranidae, care formează complexul ranidelor verzi (Rana ridibunda Pallas, 1771, Rana lessonae Camerano,1882, Rana esculenta Linnaeus, 1758) sub aspect sistematic, morfologic și ecologic, iar un studiu prazitologic complex n-a fost efectuat (Plotner, 2005). Amfibienii pot servi în calitate de gazde definitive, intermediare și gazde-rezervor pentru diferite grupe de helminți specifici atât reptilelor, păsărilor, mamiferelor, cât și omului, astfel participând în mod activ la formarea zoonozelor parazitare (Skrjabin et. al., 1962, Euzeby, 1984, Rîjov M. C. et. al., 2004, Cihleaev I. V., 2004, Rezvanțeva M. V., 2008, Маtveeva Е. А., 2009). Cercetările helmintologice efectuate la speciile de amfibienii ecaudați Rana ridibunda, Rana lessonae și Rana esculenta efectuate pe perioada activă de viață a acestora (aprilie – noiembrie, 20132018), din zona de centru a Republicii Moldova, au pus în evidență prezența a 6 specii de helminți Oswaldocruzia filiformis Goeze, 1782, Oswaldocruzia duboisi Ben Slimane, Durette-Deset & Chabaud, 1993, Cosmocerca ornata Dujardin, 1845, Icosiella neglecta Diesing, 1851, Rhabdias bufonis Schrank, 1788 și Strongyloides sp., care din punct de vedere taxonomic se încadrează în Încrengătura Nematoda, clasa Secernentea, 4 ordine Strongylida, Ascaridida, Spirurida, Rhabditida, 5 familii Molineida, Cosmocercidae, Onchocercidae, Rhabdiasidae, Strongyloidae și 5 genuri Oswaldocruzia, Cosmocerca, Icosiella, Rhabdias și Strongyloides. În rezultatul investigațiilor helmintologice efectuate la amfibienii ecaudați din complexul ranidelor verzi în funcți de genul gazdei, s-a stabilit un grad diferit de infestare cu helminți.  Astfel, Oswaldocruzia filiformis s-a stabilit la ambele genuri ale speciei Rana ridibunda, la masculii speciei Rana lessonae și Rana esculenta, fiind înregistrată absența la femelele acestora.Specia Oswaldocruzia duboisi s-a stabilit doar la masculii speciilor Rana ridibunda și Rana lessonae, lipsind la specia Rana esculenta și femelele speciilor Rana ridibunda și Rana lessonae. Specia de nematode Cosmocerca ornata se caracterizează printr-un grad mai înalt de infestare la amfibieni, fiind remarcată la ambele genuri ale gezdelor: Rana ridibunda, Rana lessonae și Rana esculenta. Speciile Rhabdias bufonis și Strongyloides sp. în dependență de genul gazdei la fel indică un grad diferit de infestare, fiind înregistrată doar la masculii speciilor Rana esculenta și Rana lessonae, lipsind la specia Rana ridibunda și femelele speciilor Rana lessonae și Rana esculenta, iar specia Icosiella neglecta s-a înregistrat atât la masculi, cât și la femele. Investigațiile helmintologice, în dependență de vârsta gazdei și perioada sezonieră, la fel indică un grad divergent de infestare. Astfel, speciile Oswaldocruzia filiformis, Oswaldocruzia duboisi, Icosiella neglecta, Rhabdias bufonis și Strongyloides sp., s-au depistat la gazde cu vârsta cuprinsă între 3 - 5 ani pe perioada iunie – octombrie. Specia Cosmocerca ornata s-a stabilit la gazde cu vârste cuprinse între 1 – 5 ani pe perioada iulie – noiembrie. Așadar, rezultatele cercetărilor helmintologice efectuate asupra complexului ranidelor verzi (Rana ridibunda, Rana lessonae, Rana esculenta) din zona de centru a Republicii Moldova relevă despre infestarea acestora cu 6 specii de nematode (Oswaldocruzia filiformis, Oswaldocruzia duboisi, Cosmocerca ornata, Icosiella neglecta, Rhabdias bufonis și Strongyloides sp.) ce aparțin la o clasă, 4 ordine, 5 familii și 5 genuri. Gradul de infestare variază în dependență de genul gazdei, vârstă, perioada sezonieră și specie, iar prin efectuarea cercetărilor s-a determinat prezența unei specii noi de nematode Rhabdias bufonis, pentru fauna Republicii Moldova.