Argoul este definit ca limbă specială, sau, mai precis ca vorbire caracteristică unor grupuri sociale sau profesionale, deoarece omul este construit în aşa mod ca să ocupe un loc în cadrul unui grup social. Sentimentul de apartenenţă la acel grup ne asigură nouă un sentiment de securitate, dar tot aici se asigură şi sentimentul de valorizare în acest cadru. Aceasta este un mod paradoxal, ca să putem câştiga propria individualitate. Astfel, argoul devine o desfăşurare pentru un grup social care este restrâns în limbajul de fiecare zi , dar oamenii care se apropie de o asemenea lume, se simt în interiorul ei că sunt înţeleşi şi sunt apropiaţi faţă de ceilalţi membri. Argoul devine un fenomen, deoarece este un act de apartenenţă, dar şi de o impunere a sinelui în interiorul unui grup care se află prin înţelepciune, control, prin satira sau chiar prin agresiune [1]. Argoul poate fi interpretat şi poate fi înteles, tot aşa poate fi privit şi ca un remediu al eu-lui nostru rănit, ca un anumit tip de terapie pe care ne-o administrăm singuri. Familia ca şi societatea poate să ne impună la o ierarhie a puterilor şi a drepturilor împotriva celuia că tânărul are nevoie de anumiţi factori prin care poate să-şi compenseze slăbiciunile şi greşelile sale. Argoul este un remediu care leagă slăbiciunile şi slăveşte „păcatele‖ şi „greşelile‖ [2]. Argoul adolescentului în ziua de astăzi se naşte din izvoare diferite. Limbajul lor se foloseşte în mod ,,cifrat‖ ca să nu poată fi înţeleşi de cei din jur . Aşa s-a născut celebrul ,,saşe‖ care dă de veste elevilor că e timpul să liniştească şi să ia poza de elevi ,,model‖ în bancă. Există şi alţi termini precum: ,,profa‖, ,,diriga‖ sau ,,mate‖, ,,bio‖ ,,info‖, ,,geogra‖ ei îşi au sursa sa ca o nevoie a tânărului ca să trateze cu familiaritate realităţi care sperie mai puţin. Tinerii au un limbaj mult mai accentuat decât persoanele mai în vârstă. De aceea limbajul lor este ,,presărat‖ cu neologisme sau cuvinte din alte limbi care sunt mai mult sau mai puţin adaptate la graiul nostru. Astfel, astăzi în vorbirea tinerilor trebuie sa fii ,,cool‖ iar pentru aceasta trebuie să-ţi schimbi ,,lookul‖, cuvântul buna-ziua devine la ei ,,heloo‖ şi aşa mai departe. [1] Împrumutul argotic nu este neapărat numai unu, adesea se împrumută traducerile acelor cuvinte care sunt mai uzuale şi cărora li se oferă astfel sinonime glumeţe: a găvări (din rusă) sau a parli (din franceză sau italiană) pentru verbul „a vorbi“, a drinkui (din engleză) pentru „a bea“, grande (din italiană sau franceză) sau balşoi (din rusă) pentru adjectivul „mare“ etc.Fiecare adolescent are un anumit grup de prieteni, în mijlocul căruia se simte foarte bine şi învaţă cum să se comporte în societate; din interiorul grupului, se desprinde şi un limbaj specific fiecărui membru sau fiecărui grup. Astfel, se întâmplă deseori fiecăruia dintre noi atunci când mergem pe stradă şi trecem pe lângă un grup de tineri, să auzim: ‖- Ce faci,bă?‖, ‖- Bine, frate!Tu?‖ „ - Păi merg să mă întâlnesc cu nevastă-mea.‖, „- Bă, ce bună e femeia ta...!!‖. În urma recepţionării acestui fragment al conversaţiei dintre doi băieţi, ne întrebăm pentru început oare ei sunt căsătoriţi la vârste aşa fragede? Nici pe departe. În zilele noastre nu mai e căsătoria „ la modă‖ sau „ in fashion‖ cum zic tot unii tineri. Astăzi fetele şi băieţii nu mai au prieteni şi prietene, ci „femei‖ şi „bărbaţi‖, respectiv „amanţi‖ şi „amante‖ sau „tovarăşi‖. Se observă că tinerii au împrumutat termeni din cercul familiar, probabil pentru a ieşi din sfera copilăriei, a adolescenţei ori că s-au săturat să fie trataţi ca pe nişte copii, imitând termeni folosiţi de adulţi sau gesturi de ale lor. Astfel, ei îşi întemeiază familii: au bărbaţi, femei, copii, cumnaţi, cumnate, socri, verişori, fraţi, surori, nepoţi. De aici, se justifică folosirea termenului „frate‖ în conversaţia celor doi adolescenţi. Nici fetele frumoase nu mai sunt doar pur şi simplu „frumoase‖ ci sunt „bune‖, „pantere‖, „belissima‖. Nici la capitolul „băieţi‖ nu stăm rău: sunt şi ei „buni‖, „macho‖ şi „gigolo‖. Şi cum în dragoste indiferenţa nu este lipsită, auzim deseori într-o ceartă ce are loc între un băiat şi o fată, în loc de „ Nu-mi pasă de tine!‖ sau „Îmi eşti indiferentă!‖ expresii precum „Mi se rupe de tine!Mi-am găsit pe alta!Pa!‖. Când e vorba de ironie tinerii „fac mişto‖, „fac băşcălie‖ sau „ caterincă‖, voind să râdă de cineva, să păcălească ori să înşele pe alţii. Atunci când îşi exprimă admiraţia faţă de o anumită persoană sau un oarecare obiect, exclamă: „Beton!‖, „Marfă!‖, „Şmecher!‖, „Super!‖, „Bestial!‖, „Bengos!‖, „Mortal!‖, „Meserie!‖. Pentru cei mai vulgari nu lipsesc multitudinile injurii din limbajul lor, care, uneori, devin semne de punctuaţie. Unii procedează aşa pentru că, probabil vor să pară mai interesanţi, iar alţii, pentru a fi în rând cu ceilalţi. De regretat este faptul că, la un moment dat, limbajul vulgar devine o obişnuinţă şi atunci când se află într-o situaţie unde li se impune să folosească un limbaj formal, aceşti tineri se vor abţine din ce în ce mai greu, şi îl vor folosi ca pe un reflex deja învăţat. Lingviştii susţin că părinţii sunt vinovaţi în ceea ce priveşte limbajul tinerilor, deoarece ei se autoizolează de ei, uitând să mai comunice. [3] Mass-media are un rol important în acest sens, iar revistele pentru tineri, emisiunile de divertisment, filmele abundă în expresii mai mult sau mai puţin folosite. O altă sursă este comunicare este prin intermediul internetului, datorită răspândirii noilor forme de comunicare, cum ar fi e-mailul şi chatul. Stilistica argoului include aici particularităţi morfo-sintactice cu valoare expresivă. Într-un ansamblu de cercetare stilistică a părţilor de vorbire care cuprinde trei aspecte importante: a) schimbările cu rol expresiv din interiorul categoriilor gramaticale. De exemplu: substantive: capac – a căpăci(1.a bate, 2. a acoperi), carmol – a se carmoli (a se îmbăta), drojdie – a drojdi(a consuma băuturi alcoolice), mână– a mînări (a înşela), palmă – a palma (a ascunde), trotil – a se trotila(a se îmbăta); adjective: ciumeg - a se ciumegări (a se şmecheri), matol – a se matoli(a se îmbăta) etc. interjecţii: bip – bipăi (a da un bip) etc. b) valenţele stilistice care favorizează aşa cum apariţia de noi unităţi lingvistice, aşa şi trecerea unor elemente de limbă în alte clase lexico-gramaticale . c) mecanismele expresivităţii semantice. [4, p. 59] În concluzie menţionez realitatea ca o existenţă a unui argou al tinerilor care nu poate fi pusă la îndoială şi trebuie să fie acceptată căci oricât ar încerca şcoala, lingviştii, părinţii acest fenomen nu ar putea fi anulat sau desfiinţat.