This article examines the poetic journey of Liviu Damian, a poet of destiny, an important representative of the Bessarabian poetic phenomenon between the 60s and 80s of the last century. His volume Sunt verb (I am a verb) (1968), together with Numele tau (Your Name) (1968) by Grigore Vieru, changes the aspect of the poetry of the 60s in Bessarabia, contributing to the paradigm shift, and imposing itself as a modernist remake. The poem after Sunt verb (I am a verb), with some exceptions from the volumes Mandrie si rabdare (Pride and patience) (1977) and Altoi pe o tulpina vorbitoare (Graft on a talking strain) (1978), is imposed by the fall in the circles of everyday hell, resonating with the reality in drift of the totalitarian regime.

În acest articol este examinat traiectul poetic al lui Liviu Damian, un poet al destinului, reprezentant important al fenomenului poetic basarabean între anii ‚60 și ‚80 ai secolului trecut. Volumul său Sunt verb (1968), alături de Numele tău (1968) de Grigore Vieru, schimbă fața poeziei șaizeciste din Basarabia, contribuie la refaceri de paradigmă, impunându-se ca un remake modernist. Poezia de după Sunt verb, cu unele excepții din volumele Mândrie și răbdare (1977) și Altoi pe o tulpină vorbitoare (1978), se impune prin căderea în cercurile infernului cotidian, rezonând cu realitatea în derivă a regimului totalitar.