Specificitatea dialogului liric întreţinut cu mama în creaţia lui Grigore Vieru
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1248 11
Ultima descărcare din IBN:
2023-12-07 20:41
SM ISO690:2012
IONIȚĂ(-URSU), Tatiana, MITITELU, Oxana. Specificitatea dialogului liric întreţinut cu mama în creaţia lui Grigore Vieru. In: Роль образования в подготовке конкурентоспособных специалистов. Студенческие исследования, Ed. 2, 29 aprilie 2015, Comrat. Комрат 2015г: Научно-исследовательский Центр «Прогресс» при Комратском госудаврственном университете, 2015, pp. 7-10.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Роль образования в подготовке конкурентоспособных специалистов. Студенческие исследования 2015
Conferința "Роль образования в подготовке конкурентоспособных специалистов. Студенческие исследования"
2, Comrat, Moldova, 29 aprilie 2015

Specificitatea dialogului liric întreţinut cu mama în creaţia lui Grigore Vieru


Pag. 7-10

Ioniță(-Ursu) Tatiana, Mititelu Oxana
 
Universitatea de Stat din Comrat
 
Disponibil în IBN: 24 octombrie 2019


Rezumat

Simbolul central al universului liric vierean este, fără îndoilă, mama(„eroina‖ a mai bine de jumătate din poeziile antologate [3, p. 520]. Această latură a creaţieisale, în viziunea lui Marin Sorescu, „ar putea purta drept motto eminescianul O mamă, dulce mamă, din negura de vremi, cu toată î ncărcătura de afecţiune şiecouri pe care această melopee ne-o aduce în minte‖ [4, p. 523]. Cercetătorul AlexŞtefănescu susţine inspirat că „Grigore Vieru ar merita Premiul Nobel pentrupoezia dragostei filiale‖ [5, p. 532]. Şi pe bună dreptate, poeziile sale dedicate mamei suntpoate cele mai frumoase care s-au scris vreodată în limba română pe această temă. Fiul şi mama se contopesc într-o singură figură: cea a Poetului. Eul liric tinde să cunoască întreaga sensibilitate maternă, ca prin ea să poată pricepeplinătatea universului, măreţia sentimentului Patriei, neliniştile omului modern,frumuseţea păcii, solemnitatea naturii. Sentimentul matern este, astfel, cheiacunoaşterii tuturor celorlalte sentimente. Împărtăşim opinia criticului M. Dolgan, care observă că „aproape toatepoeziile consacrate mamei sunt construite din dialoguri directe sau indirecte, dinvocative şi monologuri cu adresă, din spovedanii şi invocări, cu scopul de a topiorice distanţă dintre mamă şi fecior, de a intimiza şi face mai vie imaginea aceleiacare întruchipează întreţinătoarea de fiinţă românească‖[1, p. 377]: Ai două inimi, mamă!Cum noi am câştiga,/ Ah, două pâini de-odată,/ Şi ţie pe-amândouă,/ O, mamă, ţile-am da (Ai două inimi, mamă); – Pe fag dulce-amărât/ Arde, mamă, alba-ţistea./ Te uitaşi la ea atât/ Încât semeni azi cu ea./ Ziua, noaptea, la apus,/ Ardeţicătre tot ce-i sfânt,/ Luminând pe rând de sus/ Faţa acestui vechi pământ./ – Ardem.Căci în lung şi-n lat/ Nu-i mai tragic nenoroc:/ Stea cu foc înstrăinat/ Şi durere laun loc (Steaua mamei); O stea mi-atinge faţa,/ Ori poate-a ta năframă./ Sunt alb,bătrân aproape,/ Mi-e dor de tine, mamă (Sub stele trece apa); Mamă, de-ai fi ostea în cer lină,/ Te-aş găsi după lumină,/ Rostire-aş spre faţa ta:/ „Când dormi,maică, dumneata?‖ (Mamă, de-ai fi o stea). Răscolitor este Cântecul mamei care renunţă la atenţii, daruri (cercei, salbe,năfrămi, rochie de lână, încălţări) din partea feciorului în favoarea nurorii. Acesttext, „superb prin delicateţe şi de o puritate incomparabilă a imaginilor‖, „traduce‖vorbele ce le spune cel mai des o mamă care, spre binele feciorului, cedează loculei nurorii: „Ia mai bine norei, lasă, /Că ea-i tânără, frumoasă, /Iar eu, fiule,-s bătrână,/Cine m-o vedea-n ţărână?!//‖ Tot aşa, Pe drum alb, pe drum verde stilizează foarte graţios motivulîncurăturii sufleteşti a fiului, sfâşiat între iubire şi dorul de mamă: „Pe drumul alb înzăpezit/ Pleacă muma./Pe drumul verde înverzit/Vine draga./S-o petrec pe cea plecând/Pe drum alb/S-o-ntâlnesc pe cea venind/Pe drum verde?/Două drumuri strâns în tot /– Alb şi verde/ – Împleti-le-aş şi nu pot./Cine poate?/ Din inel, din flori de tei,/Gălbioară./Se tot uită-n ochii mei/Suferinţa.//‖ Observăm că eul liric se-ntreabă / ne-ntreabă, căutănd rezolvare la aceastădilemă sfâşietoare, iar întrebările date generează un dramatism de maximăintensitate, sinonim cu suferinţa, stare a sufletului ce reflectă, în textul dat, undestin omenesc. Un alt text înrudit semantic cu cel citat anterior este Onomastică, revelând,la fel, iubirea „niciodată egal împărţită între mamă şi iubită: între siguranţamodestă şi darnică a mamei pentru care, orice s-ar întâmpla, el va rămâne Fiul, şinesiguranţa geloasă a iubitei care vrea mai mult şi numai pentru sine, presimţind căoricând poate pierde totul‖[2, p. 342]. Descoperirea eroului liric este dramatică: „Şi părul tău lung, vălurat/ Curgea negru-ntre noi/Asemeni unei cascade:/Şi nu mai era loc/Pentru mama,/Nu mai era loc.//‖ Există acea legătură filială atât de puternică, care este în afara cuvintelor,gesturilor, încât chiar în lipsa mamei sau a feciorului comunicarea se realizează. Eicomunică de la distanţă, prin simţuri: îşi cunosc reciproc gândurile, trăirile,sentimentele etc. Conştiinţei de fiu i se transmite – printr-un magnetism afectiv –întreaga sensibilitate a mamei: neliniştile, durerea pierderii soţului, răbdarea,dragoste şi gingăşia. Această idee ne-o comunică Mică baladă, o parafrazare a baladei populareMeşterul Manole. Situaţia poetică este următoarea: feciorul – el şi bărbatul iubitde multe femei – decide săşi supună iubitele unui examen, pentru a o identifica pecea fidelă, capabilă de sacrificiul suprem. Însă zadarnică fu încercarea, precum şiaşteptarea. Din cele multe chemate nu veni nici una: „Dar din toate femeile a venit una singură: Mama.– Tu m-ai strigat, fiule?‖ Dialogul „telepatic‖ se produce în ambele sensuri: dinspre fecior spre mamă şidinspre mamă spre fecior. Mama ştie despre toate câte îl frământă pe feciorul ei celdrag, dar şi fiul anticipează întrebările ce o macină pe maica sfântă: „Te-au uitat? Sau griji mai nouă/Stau pe-ai tăi copii să-i prindă?!/Las că vin ei! – spui când plouă/Rândunelei de sub grindă.//‖ (Glas de taină) În afara faptului că eul liric vierean comunică cu toţi şi toate şi textele comunicăîntre ele: fie se completează reciproc, fie unul răspunde la întrebările ce se conţinîn altul. Un asemenea exemplu ne oferă Gr. Vieru prin poeziile Seara pe deal şiÎnvăţăturile mamei. Feciorul, bănuind curânda plecare a măicuţei din lumea celorvii, se / o întreabă înfricoşat: „Pleca-vor şi buzele/Tale?! Pleoapele?!//‖ (Seara pe deal)Iar maica îi răspunde, îi lasă ultimele poveţe, ce l-ar ajuta să înfruntesingurătatea: „Cadă frunza-n vânt/ – Stele ard cereşti!/ Singur tu nu eşti,/Fiul meu cel sfânt./Tot ce-i sus, de ram/Tot ce-i depărtat,/O, fiu rourat, Ne e nouă neam./ Între cei doi spâni/Să n-ai ochii trişti./Liber să te mişti/Între două pâini//‖ (Învăţăturile mamei) Dacă în primul text citim nehotărâre, frică, atunci în cel de-al doilea durereadespărţirii de fiu ia dimensiuni extraordinare. Deşi s-ar părea că învăţăturilemamei ar trebui să liniştească sufletul răvăşit, totuşi acesta plânge. Viaţa mameicurge şi ne învăluie implacabil. Ideea ireversibilităţii se împleteşte cu cea aînsingurării. Chiar şi atunci când dragostea de fiu nu mai poate răzbate spre mama, cândtimpul se prăvale întunecos şi peste propria-i fiinţă, eroul liric continuă sănutrească înduioşătorul gând că sentimentul dragostei pentru mama este maiputernic decât însăşi moartea, că el, acest sacru sentiment, e în stare să depăşeascălimitele existenţei unui om şi să dăinuiască biruitor dincolo de moarte, fapt pentrucare eroul liric se hotărăşte să-şi lege pentru totdeauna dragostea de mamă deelementele eterne ale naturii, „rugându-se‖ de aceste elemente să-i poarte de grijămamei cât va ţine cerul şi pământul – măcar în acest fel să-şi ştie persistând dupăel nepieritorul sentiment al dragostei de mamă. Poetul se roagă de ploaie – ca s-oapere pe mamă de sete, se roagă de codru – ca s-o apere de vifor, se roagă deiarbă – ca să-i mângâie talpa goală şi s-o apere de boală, se roagă, în sfârşit, demunte – să-i sărute ochii şi s-o apere de moarte (Mă rog de tine). Uluitor dedramatic acest mod al lui Vieru de a exprima – la limită – dragostea de mamă. Dialogul cu mama este reluat de foarte multe ori, ceea ce însă nu provoacă odispersare de semnificaţii, dimpotrivă, toate proiecţiile converg spre crearea uneiimagini integre a chipului matern. Mama poetului întruchipează adesea durerea,neliniştea, dar „comunică‖ şi o stare de linişte şi pace sufletească, veghind fiinţapoetului-fiu şi aruncând punţi spre trecutul şi spre viitorul lui.