de substrat, sunt răspândite pe scară largă în ecosistemele acvatice. În bazinele acvatice naturale, acestea se dezvoltă de-a lungul coloanei de apă pe substraturi solide, iar formarea lor este rezultatul interacţiunii proceselor biologice, fizice şi chimice. Activităţile umane au fost influenţate din cele mai vechi timpuri de imixtiunea organismelor epibionte, care, începând cu epoca descoperirilor geografice mari, au fost considerate ca fiind o problemă serioasă pentru navigare. Această problemă rămâne la fel de actuală. Odată cu construcţia şi reabilitarea diverselor obiective hidrotehnice şi mai ales a facilităţilor de obţinere a energiei, de irigare şi de captare a apei, a crescut, respectiv, şi amploarea perturbărilor cauzate de aceste organisme, atât în Moldova, cât şi în străinătate. Este în continuă creştere şi costul de protejare a instalaţiilor hidraulice de invazia organismelor epibionte. Astfel, potrivit experţilor din Congresul SUA, pentru a elimina perturbările cauzate de o singură specie epibiontă – Dreissena (Dreissena a populat America de Nord abia în anii '80 ai sec. XX), pentru perioada 1993- 1999, cheltuielile au constituit 3,1 mld. dolari anual, doar la utilităţile de producere a energiei.Studii recente arată că mai multe specii epibionte posedă o apărare biologică eficientă împotriva epibiozei de altă natură, iar cunoaşterea mecanismelor de ataşare a larvelor acestora la substrat, de formare şi succesiune a comunităţilor de organisme epibionte ar putea fi baza pentru elaborarea unor strategii eficiente şi ecologice de prevenire a tot felul de biointerferenţe pe care le provoacă aceste specii în instalaţiile hidraulice. Tema prezentei cercetări a fost justificată de preocupările internaționale din ultimele decenii, marcate de accentuarea procesului de globalizare sub toate formele sale, problema speciilor străine invazive și epibionte cunoscând o exacerbare fără precedent la scară mondială. Intensificarea schimburilor comerciale pe cale acvatică prin utilizarea cursurilor de apă interioare, prin deschiderea unor canale de navigație intracontinentale, intensificarea fără precedent a turismului ca și schimbările climatice globale constituie categorii majore de factori care favorizează pătrunderea speciilor străine invazive și a celor epibionte [1]. Din aceste motive, speciile străine epibionte invazive au devenit un subiect important abordat de comunitatea internațională, impunându-se necesitatea unei colaborări la diferite niveluri, precum și o abordare pluridisciplinară la nivelul structurilor administrative, academice și a comunităților locale. În această ordine de idei, este extrem de importantă acumularea de date și informații privind îmbunătățirea bazei științifice a instituțiilor abilitate în controlul speciilor invazive și epibionte; dezvoltarea capacității de a răspunde din timp la eventuale cazuri de invazie și dezvoltarea abilităților de a conduce un program axat pe studiul și controlul populațiilor speciilor invazive epibionte; reducerea impactului negativ asupra economiei produs de aceste specii epibionte; consolidarea colaborărilor internaționale privind problemele ridicate de speciile cu potențial mare de invazie și constituire a epibiozelor în cadrul hidroecosistemelor acvatice naturale și antropizate; dezvoltarea educației publicului în problema speciilor invazive și epibionte; îmbunătățirea cunoașterii biologiei și ecologiei speciilor epibionte; acumularea de informații care pot fi utilizate pentru controlul speciilor epibionte în fauna Republicii Moldova și pentru limitarea efectelor negative ale acestora asupra biodiversității ecosistemelor locale, asupra instalațiilor hidrotehnice. De asemenea, un program național de cercetare este necesar în vederea elaborării unor strategii de managament al populațiilor speciilor invazive și epibionte în cadrul habitatelor protejate [1]. Speciile epibionte de bivalve dulcicole au fost studiate numai sub aspect faunistic, nefiind abordate problemele legate de variabilitatea genetică a populațiilor pe care aceste specii le-au dezvoltat în habitatele nou-colonizate. Conform datelor publicate, în fauna României sunt semnalate până în prezent 4 specii de bivalve invazive, Sinanodonta woodiana (Lea, 1834), Corbicula fluminea (O.F. Müller,1774), Dreissena polymorpha (Pallas, 1771), Dreissena bugensis Andrusov, 1897, aflate în continuă expansiune atât în ceea ce privește arealul, cât și în privința efectivelor populaționale, amenințând serios sănătatea ecosistemelor. Sunt amenințate, de asemenea, populațiile speciilor concurente din cadrul aceleiași nișe ecologice, și anume, unionidele native [1]. Astfel, în cadrul proiectului, ne-am propus inclusiv studierea speciilor de moluște edificatoare de epibioze, iar dintre acestea, un rol deosebit este atribuit speciei Dreissena polymorpha (Pallas, 1771). Specia respectivă este încadrată în încrengătura Mollusca, clasa Bivalvia (Linnaeus, 1758). Dreissena polymorpha are un statut de specie nativă invazivă. Specia s-a retras în perioada ultimei glaciațiuni în lagunele de la Marea Neagră. Ulterior și-a recuperat teritoriile pierdute, iar în prezent se observă o extindere a arealului speciei. Caracterul colonizator al acestei specii a fost recunoscut, fiind semnalată invadarea multor bazine acvatice dulcicole. În ultimii 20 de ani, Dreissena polymorpha și-a extins din ce în ce mai mult arealul, producând efecte negative în funcționarea hidrocentralelor din bazinele râurilor din Europa și continental Nord-American. Datorită activității filtratoare intense pe care o exercită, aceste moluște au un aport semnificativ în cadrul proceselor de transformare a substanțelor și energiei. Dreissena reprezintă o specie edificatoare, care determină configurația asociațiilor bentonice, diversitatea conexiunilor din cadrul acestora și caracteristicile lor producționale. Din acest motiv, aspectele privind variabilitatea dreisenelor ca și specii epibionte, sunt interconectate, în mod direct, cu problema conservării biodiversității din cadrul ecosistemelor acvatice. Deși există numeroase lucrări, consacrate dreisenelor, anumite particularități ale acestor moluște sunt insuficient studiate. În mod tradițional, studiul dreisenelor din cadrul bazinelor acvatice include evaluarea parametrilor producționali: efectivul numeric, biomasa, caracteristicile de masă și dimensiune. Din acest motiv, particularitățile biologice și ecologice ale acestor specii epibionte (morfologia, ritmul de creștere, caracterul reproducerii și dezvoltării, variabilitatea unor sau altor indici) sunt studiate mult mai puțin. Cercetări vaste au demonstrat că în cadrul unor sisteme reografice pot exista câteva grupuri de populații ale speciei de moluște epibionte Dreissena polymorpha ce se caracterizează prin particularități morfologice și ecologofiziologice distincte. Astfel, forma și pigmentația cochiliilor de dreisene sunt interconectate cu acele proprietăți, care determină, în mod nemijlocit, interrelațiile dintre organism și mediu, dar și rolul moluștelor în cadrul ecosistemelor. Prin urmare, variabilitatea morfologică se constituie într-o direcție importantă de studiere a biologiei și ecologiei acestor organisme epibionte [2]. În literatura de specialitate este enunțată supoziția, conform căreia similaritatea morfologică a moluștelor este determinată de similitudinea condițiilor hidrodinamice din cadrul biotopurilor. Conform datelor științifice, popularea zonelor aflate la adâncimi mai mari produce schimbări în modul de viață și fiziologia speciei D.bugensis, exprimate prin modificâri ale formei și pigmentației cochiliei. Moluște cu areal extins, dreisenele sunt influențate de o gamă variată de condiții ale mediului. Adaptarea lor la condiții diverse este exprimată prin variabilitatea înaltă a aspectului extern al acestora în cadrul unor bazine acvatice diferite. S-a constatat că o variabilitate mai pronunțată a caracterelor externe ale moluștelor este conjugată cu un grad mai scăzut de specializare a speciilor respective. Lucrarea a fost realizată în cadrul proiectului instituțional 15.817.02.25F