Principalele reguli după care mediatorii autorizaţi îşi desfăşoară activitatea sunt prevăzute în legile naţionale cu privire la mediere şi în codurile de etică şi deontologie ale mediatorilor. Pe plan internaţional, regulile de etică şi deontologie ale mediatorilor sunt prevăzute în legislaţia Uniunii Europene, dar şi în documentele elaborate sub egida Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional (în continuare – UNCITRAL), care este organismul legal central din sistemul Naţiunilor Unite în domeniul dreptului comerţului internaţional. Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială (în continuare – Directiva 2008/52/CE), în art.4 alin.(1), intitulat „Asigurarea calităţii medierii”, dispune că Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduită şi acceptarea acestora de către mediatori şi organizaţiile care furnizează servicii de mediere, precum şi a altor mecanisme eficace de control al calităţii privind furnizarea serviciilor de mediere. Codurile de etică şi deontologie ale mediatorilor sunt elaborate fie de o autoritate statală, de exemplu Consiliul de mediere, Curtea Supremă de Justiţie, fie la nivelul Uniunii Europene, de către organizaţii internaţionale – Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, UNCITRAL sau de către asociaţii profesionale ale mediatorilor. Parte integrantă a mecanismelor de asigurare a calităţii instituţionale, Codul de etică şi deontologie profesională are menirea de a contribui la îmbunătăţirea continuă a procesului de formare profesională, morală şi civică, la punerea în act a unor atitudini şi comportamente cât mai aproape de exemplaritate, în temeiul integrităţii mediatorului. Scopul codurilor de etică şi deontologie profesională ale mediatorilor este de a servi ca linie de conduită obligatorie a mediatorilor, astfel încât aceştia să desfăşoare o activitate competentă şi responsabilă, în conformitate cu etica profesiei. Standardele stabilite pentru mediatori pot fi clasificate în: a) standarde de formare a mediatorilor şi b) standarde etice utilizate în procesul de mediere. Standardele de etică şi deontologie care trebuie să fie respectate de către mediatori derivă atât din prevederile codurilor de etică şi deontologie, cât şi din prevederile legilor naţionale referitoare la mediere, fapt care reiterează importanţa respectării acestor standarde. Ţinem să menţionăm că standardele de etică şi deontologie stabilite pentru mediatori trebuie respectate pe tot parcursul procesului de mediere. Majoritatea codurilor de etică şi deontologie stabilesc standarde etice similare pentru mediatori. În unele coduri de etică şi deontologie sunt denumite standarde, în altele – principii, iar în unele coduri sunt numite reguli, dar majoritatea codurilor analizate prevăd următoarele standarde pentru mediatori:  Independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea. Potrivit Actului de mediere al Germaniei, secţiunea 1, alin.(2), mediatorul este o persoană independentă şi imparţială, fără nici o putere de decizie, care ghidează părţile prin mediere. Codul european de conduită pentru mediatori în pct.2.2. referindu-se la imparţialitate, înaintează faţă de mediatori următoarele cerinţe: a. să acţioneze întotdeauna imparţial; b. să depună eforturi pentru a fi percepuţi ca imparţiali în raport cu părţile implicate şi c. trebuie să se angajeze să servească toate părţile într-un mod echitabil în cadrul procesului de mediere.  Secretul profesional – confidenţialitatea. Directiva 2008/52/CE consacră principiul confidenţialităţii, menţionând şi situaţiile excepţionale în care s-ar putea deroga de la acesta. Astfel, potrivit art.7, statele membre se asigură că, cu excepţia cazului în care părţile hotărăsc altfel, nici mediatorii, nici cei implicaţi în administrarea procesului de mediere să nu fie obligaţi să aducă probe în cursul procedurilor judiciare civile şi comerciale sau în cursul procedurilor arbitrale privind informaţii rezultate din sau în legătură cu procesul de mediere, cu excepţia cazului în care: a) acest lucru este necesar pentru considerente imperioase de ordine publică ale statului membru respectiv, în special pentru a asigura protecţia interesului superior al copilului sau pentru a împiedica vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unei persoane; sau b) divulgarea conţinutului acordului rezultat în urma medierii este necesară punerii în aplicare sau executării acestuia. În alin.(2) al aceluiaşi articol este oferită posibilitatea statelor membre de a adopta măsuri mai stricte pentru a proteja confidenţialitatea medierii.  Autodeterminarea. De exemplu, potrivit Regulilor pentru mediatorii atestaţi sau numiţi de Curtea Supremă a statului Florida în vigoare din mai 1992, Regula 10.310, lit.(a), deciziile luate în timpul medierii trebuie să aparţină părţilor. Mediatorul este responsabil pentru asistarea părţilor în luarea deciziilor voluntare şi în cunoştinţă de cauză, protejând în acelaşi timp dreptul lor la autodeterminare.  Evitarea conflictelor de interese. Potrivit Standardelor de conduită pentru mediatori, adoptate de Curtea Supremă a statului Michigan, în vigoare de la 1.02.2013, Standardul III, lit.C, mediatorul, atunci când este posibil, în timpul procesului de mediere, trebuie să comunice părţilor din timp conflictele de interese, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să aleagă un alt mediator. Obligaţia de dezvăluire a conflictului de interese este una permanentă în timpul procesului de mediere.  Calitatea şi integritatea procesului de mediere. Potrivit Standardelor de etică şi răspundere profesională pentru mediatorii atestaţi, adoptate de Consiliul Judiciar din Virginia la 5.04.2011, mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere într-o manieră care promovează diligenţa, promptitudinea, siguranţa, corectitudinea procedurală şi respectul reciproc între toţi participanţii. Mediatorul trebuie să accepte să medieze doar atunci când este pregătit să acorde timp şi atenţie esenţială pentru o mediere eficientă.  Competenţa şi dezvoltarea profesională continuă a mediatorului. Standardele model de conduită pentru mediatori aprobate de către Asociaţia Americană de Arbitraj, Asociaţia Avocaţilor Americani şi de Asociaţia pentru Soluţionarea Disputelor în Standardul IV, dispun că mediatorul trebuie să medieze numai dacă are calificarea şi competenţa necesară pentru a satisface aşteptările rezonabile ale părţilor. Orice persoană poate fi selectată în calitate de mediator, cu condiţia că părţile sunt satisfăcute de competenţa şi calificarea mediatorului.  Taxe şi alte cheltuieli. De exemplu, potrivit Ghidului de etică pentru mediatori nr.05-9107 din 13.06.2005, adoptat de Curtea Supremă din Texas, art.3, mediatorul, înainte de începerea sesiunii de mediere, trebuie să explice toate taxele şi alte cheltuieli care urmează să fie percepute pentru mediere.  Acţiunile mediatorului până la încheierea contractului de mediere. Codurile de etică şi deontologie profesională ale mediatorilor prevăd şi standarde referitoare la obligaţia mediatorului de informare a părţilor cu privire la efectul contractului de mediere şi impactul acestuia asupra unor persoane terţe neparticipante în procesul de mediere. De exemplu, în cazul medierii familiale, aceasta va avea un impact asupra copiilor, buneilor, iar în cazul medierii comerciale, impactul se va reflecta asupra acţionarilor, fondatorilor.  Promovarea medierii. Un mediator trebuie să demonstreze respect pentru diferite puncte de vedere în domeniu, învaţă de la alţi mediatori şi lucrează împreună cu alţi mediatori în scopul îmbunătăţirii profesiei şi pentru a acorda servicii mai bune persoanelor aflate în conflict.  Publicitatea. Publicitatea şi altă informaţie publică făcută de mediator referitoare la serviciile de mediere, la calificările şi experienţa sa, precum şi la cheltuieli trebuie să fie corectă. Mediatorul nu va promite şi nu va garanta rezultate şi nu trebuie să publice informaţii privind ratele de decontare.