Prin Recomandarea nr.(87) 18 din 17.09.1987 a Comitetului Miniştrilor către statele membre privind simplificarea justiţiei penale [1] s-a reţinut că lentoarea justiţiei penale ar putea fi remediată nu numai prin mijloacele care îi sunt acesteia destinate, dar şi prin modul în care mijloacele respective sunt întrebuinţate, mai ales printr-o mai bună definire a priorităţilor în cadrul politicii penale, atât în ceea ce priveşte forma, cât şi fondul. S-a atras atenţia asupra principiului oportunităţii urmăririi penale pentru a rezolva problema infracţiunilor minore şi a celor comune, asupra procedurii sumare, tranzacţiilor între autorităţile competente în materia penală şi alte autorităţi interveniente, ca o posibilă alternativă la urmărirea penală, aşa-numitele proceduri simplificate; simplificarea procedurii jurisdicţionale ordinare. În acest sens, prin Legea nr. 66 din 5 aprilie 2012, pusă în aplicare din 27 octombrie 2012, a fost completat CPP cu art. 3641 care instituie procedura de judecare a cauzei penale pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală – o nouă modalitate de judecare a cauzelor penale prin procedură simplificată. Pentru aplicarea corectă şi uniformă a prevederilor art.3641 , Curtea Supremă de Justiţie a elaborat Hotărârea Plenului CSJ nr.13 din 16.12.2013 cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanţele judecătoreşti [2], dar cu părere de rău în activitatea instanţelor judecătoreşti deseori apar dificultăţi, de aceea este bine-venită studierea acestui subiect la nivel teoretico-practic şi comparativ pentru a exclude neclarităţile cu privire la acest subiect. Sentinţa pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală ca act al justiţiei penale reprezintă o inovaţie atât pentru cadrul legal autohton, cât şi pentru doctrina procesual-penală. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală reprezintă o procedură simplificată a judecarii cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei, fiind de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt întrunite condiţiile cerute de art. 3641 Cod de procedură penală. O particularitate definitorie a prezentei proceduri este aplicabilitatea în procesele penale privind toate categoriile de infracţiuni, inclusiv cele pentru săvârşirea cărora este prevăzută detenţiunea pe viaţă [3, p.283]. Legiuitorul a condiţionat judecata pe baza probelor administrate în cadrul procedurii prejudiciare prin: 1) recunoaşterea de către inculpat în totalitate a faptelor incriminate, pentru săvârşirea cărora a fost deferit justiţiei şi solicitarea ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală făcută prin înscris autentic. Prin înscris autentic se va înţelege înscrisul întocmit şi semnat de inculpat, necondiţionat şi definitiv, fără intervenţia vreunui organ de stat, exprimat în şedinţa de judecată, producător de consecinţele arătate în art. 3641 CPP; 2) lipsa solicitării de a fi administrate probe noi. Prin lipsa solicitării de a fi administrate probe noi se va înţelege nedorinţa necondiţionată şi definitivă de a fi administrate probe noi; 3) concluzia din probele administrate că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Suficienţa probatoriului urmează să fie apreciată de judecător sub aspectul concludenţei, pertinenţei şi utilităţii probelor acumulate, deoarece regula potrivit căreia mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal în cadrul oricărei proceduri, fie că e generală sau specială. Insuficienţa probatoriului nu poate fi complinită sau acoperită prin declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptelor. Astfel, când această condiţie nu este îndeplinită, instanţa respinge cererea de judecare a cauzei în procedura simplificată şi indeferent de etapa când se va întâmpla aceasta, instanţa va purcede la judecată în procedura generală. Până la adoptarea soluţiei privind admiterea sau respingerea cererii inculpatului, prin care se solicită judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 3641 CPP, instanţa la fel este obligată să verifice dacă: 1)16.12.2013 cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanţele judecătoreşti [2], dar cu părere de rău în activitatea instanţelor judecătoreşti deseori apar dificultăţi, de aceea este bine-venită studierea acestui subiect la nivel teoretico-practic şi comparativ pentru a exclude neclarităţile cu privire la acest subiect. Sentinţa pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală ca act al justiţiei penale reprezintă o inovaţie atât pentru cadrul legal autohton, cât şi pentru doctrina procesual-penală. Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală reprezintă o procedură simplificată a judecarii cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei, fiind de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt întrunite condiţiile cerute de art. 3641 Cod de procedură penală. O particularitate definitorie a prezentei proceduri este aplicabilitatea în procesele penale privind toate categoriile de infracţiuni, inclusiv cele pentru săvârşirea cărora este prevăzută detenţiunea pe viaţă [3, p.283]. Legiuitorul a condiţionat judecata pe baza probelor administrate în cadrul procedurii prejudiciare prin: 1) recunoaşterea de către inculpat în totalitate a faptelor incriminate, pentru săvârşirea cărora a fost deferit justiţiei şi solicitarea ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală făcută prin înscris autentic. Prin înscris autentic se va înţelege înscrisul întocmit şi semnat de inculpat, necondiţionat şi definitiv, fără intervenţia vreunui organ de stat, exprimat în şedinţa de judecată, producător de consecinţele arătate în art. 3641 CPP; 2) lipsa solicitării de a fi administrate probe noi. Prin lipsa solicitării de a fi administrate probe noi se va înţelege nedorinţa necondiţionată şi definitivă de a fi administrate probe noi; 3) concluzia din probele administrate că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Suficienţa probatoriului urmează să fie apreciată de judecător sub aspectul concludenţei, pertinenţei şi utilităţii probelor acumulate, deoarece regula potrivit căreia mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal în cadrul oricărei proceduri, fie că e generală sau specială. Insuficienţa probatoriului nu poate fi complinită sau acoperită prin declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptelor. Astfel, când această condiţie nu este îndeplinită, instanţa respinge cererea de judecare a cauzei în procedura simplificată şi indeferent de etapa când se va întâmpla aceasta, instanţa va purcede la judecată în procedura generală. Până la adoptarea soluţiei privind admiterea sau respingerea cererii inculpatului, prin care se solicită judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 3641 CPP, instanţa la fel este obligată să verifice dacă: 1)sentinţei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală inclusiv în cazul adoptării sentinţei de achitare (art. 390 CPP) sau de încetare (art.391 CPP). Poziţie similară este expusă în pct. 28 din Hotărârea Plenului CSJ nr.13 din 16.12.2013 cu privire la aplicarea prevederilor art.3641 CPP de către instanţele judecătoreşti. Vom sublinia că sentinţa pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală este act al justiţiei penale adoptat în numele legii de către prima instanţă, prin care pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală se recunoaşte vinovăţia inculpatului în comiterea faptei incriminate cu stabilirea unei pedepse mai blânde conform secţiunilor legii, iar în asemenea condiţii, dispoziţiile art. 3641 alin. (7), şi anume, sintagma „art. 382-398” urmează a fi substituită cu sintagma „art. 382-389, 392-395, 397-398”.