Exces calitativ avem atunci când autorul comite acţiuni neomogene cu cele la care a fost determinat sau în care i-a fost acordat ajutor [1, p.117]. În doctrină se arată că excesul de autor calitativ include în sine două ipoteze: a) săvârșirea de către autor alături de infracțiunea cuprinsă de intenția celorlalți participanți, a unei noi infracțiuni intenționate și, b) săvârșirea de către autor a unei alte infracțiuni intenționate în locul celei cuprinse de intenția celorlalți participanți [2, p.7]. În contextul excesului de autor apare ca firească întrebarea: cum trebuie calificate acțiunile/inacțiunile instigatorului, organizatorului, complicelui și ale autorului în ipoteza excesului de autor calitativ, atunci când autorul săvârșește o infracțiune de altă natură care nu este cuprinsă de intenția celorlalți participanți? Pentru a putea răspunde la respectiva întrebare, urmează să distingem două situații: 1) Autorul săvârșește infracțiunea la a cărei comitere a cooperat cu ceilalți participanți, fie sub formă consumată, fie neconsumată, după care comite infracțiunea în exces. Astfel, pe lângă infracțiunea de bază, autorul mai comite o infracțiune (de altă natură) care nu era cuprinsă de intenția celorlalți participanți. 2) Autorul renunță de bună voie la săvârșirea infracțiunii la a cărei comitere a cooperat cu ceilalți participanți, recurgând la săvârșirea infracțiunii în exces. Cât privește prima situație, soluția de calificare a acțiunilor infracționale ale autorului și ale celorlalți participanți la infracțiune se află în strictă dependență de faza activității infracționale la care a ajuns autorul la săvârșirea infracțiunii la a cărei comitere acesta din urmă a cooperat cu ceilalți participanți: a) dacă activitatea autorului este întreruptă la faza actelor de pregătire la infracțiunea la a cărei comitere a cooperat cu ceilalți participanți, acesta recurgând la săvârșirea altei infracțiuni, care nu era cuprinsă de intenția celorlalți participanți, atunci acțiunile sale trebuie calificate ca pregătire la infracțiune la a cărei comitere a cooperat plus infracțiunea comisă în exces, iar acțiunile celorlalți participanți trebuie calificate ca pregătire la infracțiunea la a cărei comitere au cooperat cu autorul, cu invocarea normei de la art.42 CP RM, în vederea specificării rolului juridic jucat de fiecare participant la infracțiune; b) dacă activitatea autorului este întreruptă la faza actelor executorii, după care, acesta recurge la săvârșirea altei infracțiuni, care nu era cuprinsă de intenția celorlalți participanți, atunci acțiunile sale trebuie calificate ca tentativă la infracțiunea la a cărei comitere a cooperat plus infracțiunea comisă în exces, iar acțiunile celorlalți participanți trebuie calificate ca tentativă la infracțiunea la a cărei comitere au cooperat cu autorul, cu invocarea normei de la art.42 CP RM, în vederea specificării rolului juridic jucat de fiecare participant la infracțiune; c) dacă autorul a ajuns la faza consumării faptei infracționale, după care recurge la săvârșirea altei infracțiuni, care nu era cuprinsă de intenția celorlalți participanți, atunci acțiunile sale trebuie calificate potrivit normei din partea specială a Codului penal care incriminează fapta infracțională la a cărei comitere a cooperat cu ceilalți participanți, fără alegația la una din normele prevăzute la art.26 sau 27 CP RM, plus infracțiunea comisă în exces, iar acțiunile celorlalți participanți la infracțiune trebuie calificate potrivit normei din partea specială a Codului penal, care incriminează fapta infracțională la a cărei comitere au cooperat cu autorul, fără alegația la una din normele prevăzute la art.26 sau 27 CP RM, dar cu invocarea normei de la art.42 CP RM, în vederea specificării rolului juridic jucat de fiecare participant la infracțiune. Mult mai problematic este soluția de calificare în a doua situație, atunci când autorul renunță de bună voie la săvârșirea infracțiunii la a cărei comitere a cooperat cu ceilalți participanți, recurgând la săvârșirea infracțiunii în exces. De fapt, probleme de calificare suscită acțiunile/inacțiunile celorlalți participanți decât autorul. Este clar că autorul, în virtutea regulii specificate la alin.(1) art.56 CP RM, nu va fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea la a cărei comitere a renunțat de bună voie, decât dacă fapta săvârșită conține în sine semnele unei alte componențe de infracțiune, caz în care acțiunile acestuia vor fi calificate în corespundere cu norma ce incriminează respectiva faptă. Totodată, acțiunile acestuia urmează a fi încadrate potrivit normei care sancționează fapta comisă în exces. Dar cum trebuie calificate acțiunile celorlalți participanți? Este cert că aceștia nu vor răspunde pentru fapta comisă în exces. Respectiva soluție este desprinsă din norma legală de la art.48 CP RM, în acord cu care pentru excesul de autor, ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală. Aceștia urmează însă să răspundă potrivit normei ce incriminează fapta infracțională care urma a fi săvârșită de autor, la comiterea căreia cel din urmă a renunțat în favoarea comiterii infracțiunii în exces. În acest sens, se profilează întrebarea: acțiunile/inacțiunile celorlalți participanți vor constitui o infracțiune consumată sau neconsumată? Și dacă neconsumată, atunci care formă a infracțiunii: pregătirea sau tentativa? La fel, se impune de răspuns și la următoarea întrebare: infracțiunea imputată celorlalte persoane trebuie considerată ca fiind săvârșită în participație sau nu?Privitor la prima întrebare, consemnăm că în viziunea noastră varianta infracțiunii consumate se exclude; or, intenția participanților nu a fost pusă în aplicare de către autor. Ceea ce au voit și intenționat aceștia, asupra cărora au cooperat, nu și-a găsit reflectare în realitatea obiectivă. Nu ne rămâne decât să alegem între varianta pregătirii sau tentativei la infracțiunea care urma a fi comisă. Soluția de calificare se complică având în vedere posibilitatea conferită de legiuitor de renunțare de bună voie la săvârșirea infracțiunii atât la faza actelor de pregătire, cât și a celor de executare. În doctrină nu există o unanimitate de păreri cu privire la acest aspect. În accepțiunea lui L.D. Gauhman [3, p.231], în astfel de cazuri, celelalte persoane trebuie trase la răspundere penală pentru pregătire sau tentativă, în funcţie de faza la care autorul a renunțat de bună voie la săvârșirea infracțiunii. Pe o poziție diferită se situează T. Plaksina care consideră că luarea în calcul a respectivei soluții de calificare este imposibilă pentru situațiile când autorul, la faza tentativei, a renunțat de bună voie la săvârșirea infracțiunii [4, p.51]. În opinia autorului citat, calificarea instigării nereușite ca tentativă la infracțiune ar duce la denaturarea rolului îndeplinit de instigator [4, p.51]. În opinia noastră, ar fi incorect să calificăm acțiunile celorlalte persoane drept pregătire la infracțiune, atunci când autorul renunță de bună voie la săvârșirea infracțiunii la etapa actelor de executare. Cu atât mai mult, este incorectă calificarea acțiunilor ca și pregătire atunci când acțiunile autorului care a renunțat la săvârșirea infracțiunii conțin elementele unei alte componențe de infracțiune. Tocmai de aceea susținem poziția lui L.D. Gauhman enunțată supra. Considerăm că o atare soluție de calificare este una corectă și echitabilă. Dacă am califica acțiunile participanților de fiece dată ca pregătire la infracțiunea la a cărei comitere a renunțat autorul, atunci ar apărea întrebarea: de ce în situația în care activitatea autorului este întreruptă din motive independente de voința sa la o anumită fază a activității infracționale și, mai cu seamă la etapa actelor de executare, acțiunile celorlalți participanți trebuie calificate în corespundere cu activitatea infracțională la care a ajuns autorul, în timp ce în situația renunțării benevole de către autor la săvârșirea infracțiunii, soluția de calificare trebuie să fie alta? Diferă cumva în aceste două situații activitatea celorlalți participanți la infracțiune? Considerăm că nu. În ambele situații, instigatorul, spre exemplu, a cooperat în aceeași măsură cu autorul. Atunci de ce soluția de calificare trebuie să fie diferită? Cât privește a doua întrebare, considerăm că acțiunile celorlalte persoane trebuie calificate în corespundere cu regulile participației penale. Cu alte cuvinte, la calificarea acțiunilor acestora trebuie invocate normele de la art.42 CP RM. Iar acest lucru este valabil doar dacă pe lângă autor sunt prezente cel puțin două persoane pasibile de răspundere penală. În alte condiții, decade participația penală datorită regulii necesității prezenței a cel puțin două persoane la cooperarea săvârșirii unei infracțiuni.