The journal and novel Intermezzo is for Marin Mincu the bet of the writing’s corporalization. The diaristic method, having the prerogative of the narrative egotism, is an appeal to the authenticity of the discourse.The immediate speech, directly from the source, is the author’s first choice. He considers that it is authentic only what passes through all your body and soul, lived intensely and directly. The second narrative option is the act of taking possession of the world in a somatic and visceralizing way and of telescoping it cerebrally, passing it into the Text.The writing becomes authentic, in a radical, unrelenting way, in the sense that it targets the narrative narrator in a total and integrative way, as a self-reflective subject. The experience of the reality’s somatization is a demonstration with endless nuances about the potential of the corporal sensibility, about the secret and autonomous life of the body, and the surprising revelations of carnality.

Jurnal-roman, Intermezzo este, pentru Marin Mincu, pariul corporalizării scriiturii. Metoda diaristică, cu prerogativa egotismului narativ, e un recurs la autenticitatea discursului. Discursul nemediat, direct de la sursă, este prima opțiune a autorului, considerând că nu e autentic decât ceea ce trece prin tine, simțit cu toți porii, trăit nemijlocit. A doua opțiune narativă este actul de a lua în posesie lumea la modul somatic, visceralizant și de-a o telescopa cerebral, trecând-o în Text. Scriitura devine autentică, la modul radical, necruţător, în sensul că-l vizează în mod total şi integrator pe eul narant, ca subiect autoreflexiv. Experiența somatizării realității e o demonstrație cu infinite nuanțări despre potențialul sensibilității corporale, despre viața secretă și autonomă a corpului, și revelațiile mereu surprinzătoare ale carnalității.