This article offers an analysis of the concept of literary critique „good sense”, which is imposed by Alexandru Paleologu in 1972 and which generated the emulation in literary criticism from Romania. The text is implicitly a presentation of his the most well-known book, Bunul-simţ ca paradox (The Good sense as a paradox), which includes a collection of essays and personal meditations about art, morality and philosophy, more specifically their relationship with literature. The Good sense is a metaphor designed to support the concept of modernism, a sort of precautionary strategy, part of the integral language of the epoch, but which amounts to a general-valid level for all times. The Good sense is the synthesis of several qualities that the literary critic must possess, by reason, lucidity, moderation, consistency and wisdom. There are virtues that imply moral, of course, but Alexander Paleologu first analyzes them as „working” and „knowledge” techniques of the critic.

Articolul dat oferă o analiză a conceptului de critică literară „bunul-simţ”, pe care l-a impus Alexandru Paleologu în 1972 şi care a generat emulaţie în critica literară din România. Textul este implicit o prezentare a cărţii sale cele mai cunoscute, Bunul-simţ ca paradox, care include o colecţie de eseuri şi meditaţii personale despre artă, morală şi filozofie, mai exact despre relaţia acestora cu literatura. Bunul-simţ este o metaforă menită să susţină conceptul de modernism, un fel de strategie de precauţie, făcând parte din limbajul încifrat al epocii, dar care se ridică la un nivel general-valabil pentru toate timpurile. Bunul-simţ este sinteza mai multor calităţi pe care trebuie să le aibă criticul literar, întrunind raţiunea, luciditatea, moderaţia, consecvenţa şi înţelepciunea. Sunt virtuţi ce implică bineînţeles moralul, dar pe care Alexandru Paleologu le analizează mai întâi de toate ca pe nişte „tehnici de lucru” şi „de cunoaştere” ale criticului.