Stilul lui Giovanni Verga între naturalism si verism
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
588 23
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-21 18:02
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
821.131.1-3.09 (2)
Literatură în limbi italo-romanice (Literatură italiană) (16)
SM ISO690:2012
LIPCAN, Ana. Stilul lui Giovanni Verga între naturalism si verism. In: Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti: : Ştiinţe umanistice, 25-26 aprilie 2018, Chişinău. Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2018, SU, pp. 76-78.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:
SU, 2018
Conferința "Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti: Ştiinţe umanistice, 25-27 aprilie 2018: "
Chişinău, Moldova, 25-26 aprilie 2018

Stilul lui Giovanni Verga între naturalism si verism

CZU: 821.131.1-3.09

Pag. 76-78

Lipcan Ana
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 28 august 2019


Rezumat

Lucrarea dată reprezintă un studiu analitic privind limba şi stilul lui Giovanni Verga. Scopul pe care ni-l propunem este de a identifica trăsături specifice doar stilului scriitorului italian și de a familiariza cititorul basarabean cu operele celui mai mare prozator verist din Italia de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Rezultatele obţinute vor duce la apropierea firească şi la o mai bună cunoaştere, la noi, a literaturii italiene. Având drept punct de pornire ideea lui Verga: „Senza pilota barca non cammina” (Barca nu merge fără vâslar), putem menționa faptul că, un fenomen literar nu capată viață de sine stătător, ci la baza lui se află un artist. Fenomenul în cauză este „verismul” iar artistul acestuia este „G. Verga”. Teoretic, naturalismul și verismul pot fi definite ca două mișcări literare ale unui mare curent literar, numit Realism, înființate la sfârșitul sec. XIX. Este de notat faptul că la mijloc sunt câteva diferențe, care îndepărtează aceste două mișcări literare una de alta. Naturalismul este o variantă franceză a Realismului expusă de Emile Zola, care evident a fost mai pronunțată în Franța; pe când Verismul este o variantă italiană a Realismului întemeiată de G.Verga, proeminentă, respectiv, în Italia. Chiar dacă, Giovanni Verga este întemeietorul verismului, operele acestuia nu sunt caracterizate în totalitate doar de verism, ci și de câteva aspecte ale naturalismului pur. În alte cuvinte, ceea ce este comun pentru stilul verghian e tendința de a se descrie în mod minuțios mediul social abordat, din punct de vedere istoric și geografic, precum și condițiile de existență ale personajelor. În urma lecturării operelor lui G.Verga, am semnalat unele particularități ale stilului verghian, precum:  predilecția pentru personajele cu statutul de țăran, miner, pescar;  manifestă un interes regional, accentuând dialectul, dar nu limba națională; exprimă o atitudine pesimistă asupra istoriei și prezentului, asupra situației personajului;  se concentrează asupra unor probleme nu universale, dar regionale, tipice mediului unde trăiesc personajele. Dacă am analiza raportul Verism-Naturalism, atunci în cel de-al doilea curent literar vom înregistra câteva divergențe, precum predilecția pentru portretul societății franceze cu toate aspectele, mediile ei caracteristice, aici pomenim lumea mondenă, aristrocrații, oamenii politici, artiștii, intelectualii și alte categorii de prestigiu; predilecția pentru proletariatul urban; predilecție pentru limba națională. Un alt aspect foarte important este că in naturalism se preferă experimentul,precum în laborator, adică se evidențiază schimbul temperamentului în funcție de mediu. Un alt aspect important, observat de noi, constă în stabilirea unor asemănări între Flaubert și Verga, spre exemplu: folosirea formei dramatice a dialogurilor, modificarea limbii și stilului cu fiecare operă nouă, structura operelor, discursurile bine construite, fie în conformitate cu logica intelectului, fie în concordanţă cu sentimentele, folosirea constantă a imperfectului. Atât Flaubert cât şi Verga recunosc funcţia majoră atribuită artei, neconcordanţa faţă de această funcţie le apare doar în momentul când încep să scrie un roman, simţindu-se nesiguri în alegerea cuvintelor, căci nu sunt niciodată convinşi că cuvântul sau formularea la care s-au oprit sunt cunoscute publicului larg căruia i se adresează cu operele sale narative. În căutarea unei norme care să convină scopului pus, scriitorii vor recurge la discursul indirect liber. În concluzie, se poate menționa încă o dată ideea că stilul lui Giovanni Verga cuprinde caracteristici din ambele manifestări literare – și verism, și naturalism. Fapt previzibil datorită firului lor comun, Realismul. Cele două ramuri se pot apropia de Realism doar prin sublininierea conformității cu naturii și fidelității față de realitate, în particular rămân a fi o variantă aparte pentru fiecare cadru literar național. Prin urmare, Verga rămâne a avea un stil tipic literaturii veriste. De asemenea, am putea afirma că „Verga a reuşit să evadeze din lanţurile unei limbi lustruite şi să creeze una nouă şi vie, care seamănă foarte mult cu limba vorbită, dar nu este în fond decât un adevărat limbaj artistic unic şi inconfundabil. Scriitorul italian a reuşit să pună în gura personajelor sale vorbele cele mai autentice, mai adecvate împrejurărilor, în care se petrec acţiunile, făcându-le să trăiască intens şi emoţionant, personaje care rămân lung timp în memoria cititorului. G. Verga a fost un mare scriitor progresist şi un mare artist al cuvântului”.