Articolul tratează problema asimetriei celor două planuri ale teoriei limbii – expresie și conținut în structura morfologică a limbii române. În articol se constată că specificul asimetriilor în acest domeniu rezidă în faptul că afixele gramaticale și desinențele exprimă de cele mai multe ori un cumul de sensuri gramaticale (câte unul de la fiecare categorie gramaticală), nu un singur sens gramatical. Prin urmare, pentru găsirea și explicarea corespondențelor între unitățile planului conținutului și cele ale planului expresiei în morfologie e necesar să se caute unitățile de expresie pentru o sinteză de sensuri, câte unul de la fiecare categorie, care se îmbină în mod obligator într-o formă gramaticală a cuvântului (logoformă), nu pentru un singur sens gramatical. Astfel, s-ar putea face mai vizibile variatele asimetrii dintre planuri, precum și o descriere completă și compactă a structurii morfologice a limbii române.