Romanul românesc din ultimele decenii tinde să expulzeze tema iubirii (ca trăire afectivă nemijlocită), prin situarea ei într-un regim metaliterar, de dialog cu memoria genului. Cercetând modul în care a evoluat imaginarul amoros în literatura europeană, ajungem la concluzia că forma cea mai impactantă cultural a fost erotologia iubirii-pasiune. Iubirea-agape, cea a conjugalității în acord cu morala creștină, a fost puțin frecventată de scriitori, servind cel mai adesea drept rampă de acces la iubirea-eretică. Nicolae Dabija este printre puținii scriitori contemporani care mai abordează tema dragostei, prin racordare la tradiția discursului amoros. Scriitorul încearcă o conciliere a mitului iubirii-pasiune cu iubirea creștinească, sacrificială, care se împlinește prin căsătorie. În Romanul temă pentru acasă, elementele mitologice ale iubirii-pasiune se conjugă cu cele ale iubirii-agape, pentru a se aminti lumii postmoderne că iubirea este darul existențial cel mai prețios.