Comunicarea analizează specificul funcţional-semantic al cuvântului în calitatea sa de unitate nominativă a limbii şi al enunţului ca unitate comunicativă folosită în actul de comunicare. O atenţie deosebită se acordă prezentării celor două modele de descriere a enunţului, şi anume modelul structural al enunţului (ţine cont de echivalenţa conţinut – expresie) şi modelul pragmasemantic al enunţului (se bazează pe integrarea enunţului în actul de comunicare şi presupune luarea în considerare a corelaţiei semnificaţie – formă – context).