Academicianul Valeriu Pasat la vârsta afirmării
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1333 33
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-10 09:26
SM ISO690:2012
EŞANU, Andrei, EŞANU, Valentina. Academicianul Valeriu Pasat la vârsta afirmării. In: Reconstituiri istorice : Civilizaţie, valori, paradigme, personalităţi : : In honorem academician Valeriu Pasat, 6 noiembrie 2018, Chişinău. CHIȘINĂU, 2018: 2018, pp. 13-29. ISBN 978-9975-3183-9-6.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Reconstituiri istorice : Civilizaţie, valori, paradigme, personalităţi : 2018
Conferința "Reconstituiri istorice : Civilizaţie, valori, paradigme, personalităţi : "
Chişinău, Moldova, 6 noiembrie 2018

Academicianul Valeriu Pasat la vârsta afirmării


Pag. 13-29

Eşanu Andrei123, Eşanu Valentina2
 
1 Academia de Ştiinţe a Moldovei,
2 Institutul de Istorie,
3 Academia Româna
 
Disponibil în IBN: 14 august 2019


Rezumat

Schimbările radicale de situaţie în procesul restructurării gorbacioviste, mişcarea de eliberare naţională care a cuprins Imperiul Sovietic la hotarul anilor ’80-’90 ai sec. al XX-lea, care au dus la prăbuşirea Uniunii RSS şi la constituirea de state independente, procese, însoţite de democratizare, deschidere şi transparenţă, au declanşat transformări de proporţii şi în ştiinţa istorică din Republica Moldova. Deschiderea arhivelor secrete din fosta URSS şi din Republica Moldova în special, scoaterea interdicţiilor în problematica de cercetare au dat posibilitate mai ales istoricilor contemporanişti să valorifice un număr important de surse istorice, dintre care multe deja au fost publicate, constituind o bază documentară solidă, pentru investigaţii mult mai obiective şi mai realiste. Dintre istoricii moldoveni care s-au remarcat prin efortul lor deosebit la cercetarea proceselor şi fenomenelor care s-au produs, a transformărilor negative care au avut loc după 28 iunie 1940 în aşa-numita RSS Moldovenească, instituită la Kremlin de autorităţile sovietice, până la destrămarea colosului de la Răsărit, în 1991, se impune Valeriu Pasat, doctor habilitat în ştiinţe istorice, membru titular al Academiei de Ştiinţe al Moldovei. Domnia Sa reprezintă generaţia de istorici care au venit în ştiinţă în perioada anilor ’90 ai secolului trecut, evoluând cu un succes remarcabil pe parcursul ultimelor două decenii prin susţinerea tezelor de doctor şi doctor habilitat în istorie, dar mai ales prin publicarea unor masive volume de documente istorice, studii monografice şi memorii1 care, împreună cu cercetările efectuate de alţi colegi de breaslă de la Institutul de Istorie al AŞM, au elaborat o panoramă istorică multiaspectuală în mare parte necunoscută în comparaţie cu cele ce se cunoşteau despre perioada 1940-1991, când spaţiul dintre Prut şi Nistru a fost înglobat în componenţa URSS. Copil de ţăran care a râvnit la carte, s-a remarcat prin hărnicie, devotament şi responsabilitate prin tot ce i-a fost dat să facă în cei 60 de ani împliniţi. Drumul său spre adevăr, ştiinţă şi afirmare a fost, ca şi pentru mulţi tineri din generaţia sa, destul de greu, or, cum arată biografia sa, el a trecut prin încercări, uneori deosebit de grele, dar greutăţile vieţii nu l-au înfrânt, ci l-au făcut mai dârz şi mai perseverent în atingerea unor scopuri nobile de o viaţă. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău, el a ajuns la studii de doctorat (aspirantură) la Moscova în momentul potrivit al „Perestroicăi” garbacioviste, când, deopotrivă cu procesul de democratizare a societăţii, se deschid larg uşile arhivelor inaccesibile cercetătorilor până atunci. Valeriu Pasat a folosit deplin aceşti ani pentru studii, cufundându-se în noianul de documente şi acumulând, ca o albină, fir cu fir, un enorm material documentar inedit, care i-a permis nu numai să susţină cu succes teza de doctor (1988) şi pe cea de doctor habilitat (1996), dar şi să creeze o temeinică bază pentru realizarea unui întreg set de proiecte ştiinţifice de anvergură, care se vor solda mai târziu cu publicarea unei serii de monografii, culegeri de documente şi memorii, care în totalitatea lor constituie realizările de vârf ale omului de ştiinţă Valeriu Pasat pe parcurs de un sfert de veac. În cele ce urmează ne propunem să ne oprim la prezentarea sumară a aportului său ştiinţific. Până la hotarul anilor ’80-’90 ai secolului trecut, întreaga perioadă de la 1917 ori de la 1940 era prezentată în istoria Moldovei, precum, de altfel, şi în istoria întregii Uniuni Sovietice, ca o perioadă de mari îzbânzi şi realizări. Bineînţeles, existau şi diverse dificultăţi, „duşmani ai poporului”, „duşmani de clasă care se opuneau în fel şi chip noilor transformări”. Ba mai era şi imperialismul mondial, care, fiind în pragul prăbuşirii totale, nu avea alte griji decât să sugrume statul muncitorilor şi al ţăranilor. Prin entuziasmul şi eroismul maselor toate greutăţile erau însă surmontate, toţi duşmanii interni şi externi erau învinşi, iar socialismul câştiga de partea sa noi spaţii şi popoare, păşind triumfător pe planetă. Fireşte că în istoriografia oficială se promovau postulatele cu privire la lupta de clasă în perioada construcţiei socialismului, de lichidare a claselor exploatatoare, inclusiv a chiaburimii, care se împotriveau din răsputeri „marilor transformări progresiste”, se vorbea şi de existenţa unor probleme naţionale, moştenite din trecut, de religie, ca „opiu pentru popor”, şi despre alte probleme care, sub drapelul partidului comunist, erau, chipurile, rezolvate cu înţelepciune leninistă. Cam astfel era prezentată istoria Uniunii RSS, inclusiv cea a RSS Moldoveneşti, ca parte componenţă a marii frăţii de popoare. În acelaşi timp, de la conaţionalii mai în vârstă, deşi pe şoptite, răzbătea către noi, cei care am crescut în anii ’50-’70, o altă faţetă a trecutului nu prea îndepărtat, un alt adevăr istoric. Se vorbea de deportări şi represiuni, de foamete, de persecutarea multor oameni oneşti, de distrugerea nemiloasă a multor monumente de cultură, în special a mănăstirilor, bisericilor, fondurilor de biblioteci, arhivelor etc. Toate acestea însă nu erau decât vorbe spuse cu deosebită precauţie, pentru ca nu cumva, Doamne fereşte!, să ajungă la urechea organelor de partid şi, mai ales, a Securităţii de stat, căci în asemenea cazuri urmările erau dintre cele mai triste. Nu încape îndoială că astfel de date nu puteau să răzbată în paginile unor ziare şi reviste ori într-o lucrare de istorie sovietică triumfalistă. În ultimele decenii de la sfârşit de sec. al XX-lea şi început de sec. al XXI-lea împreună cu alte probleme, au fost formulate cerinţe mari şi faţă de ştiinţa istorică. Fiind înlăturate multe bariere şi restricţii, mişcarea de eliberare şi renaştere naţională, căderea dictaturii partidului unic au impus necesitatea imperioasă a revizuirii radicale a manualelor şi cărţilor de istorie în general de pe poziţiile adevărului istoric. O astfel de misiune, deosebit de complicată, şi-a asumat în Republica Moldova generaţia de istorici care s-a format în anii ’70-’80. Un exponent al noii generaţii de istorici din Republica Moldova este şi academicianul Valeriu Pasat. Acesta se înscrie în orbita realizărilor istoriografice din ultima vreme ale şcolii de la Chişinău prin editarea mai multor monografii, memorii, culegeri de documente şi studii, care scot în relief o cu totul altă realitate decât cea prezentată în istoriografia oficială sovietică, plină de dogme şi pătrunsă până în măduva oaselor de ideologie bolşevică. Primul volum din seria de lucrări, de-a dreptul monumentale, pe care le-a publicat acad. Valeriu Pasat în ultimii 25 de ani, a fost un valoros volum de izvoare istorice, care cuprinde perioada anilor ’40-’50 ai secolului trecut. Este vorba de o culegere de documente, peste trei sute la număr, adunate de cercetător într-o voluminoasă carte intitulată Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950 (800  p.). Volumul a apărut la sfârşitul anului 1994, la editura moscovită „Terra”, într-un tiraj de trei mii de exemplare, şi-a făcut anevoios cale şi spre Republica Moldova. Marile evenimente care au zguduit din temelii, la răscrucea anilor ’80-’90, nu numai fosta Uniune Sovietică, ci şi întreaga Euriopă Centrală şi de Sud-Est, l-au găsit pe pasionatul nostru istoric acolo unde îi stă bine oricărui cercetător: în biblioteci şi arhive. Alcătuitorul a reuşit să adune, să scoată la suprafaţă şi să pună la dispoziţia cercetătorilor şi a publicului larg un număr impunător de rarisime documente, care aruncă lumină asupra uneia dinte cele mai complicate perioade din istoria poporului nostru. Chiar de la bun început dorim să subliniem cu toată convingerea că de aici încolo nici un cercetător al acestei perioade, indiferent de problema sau de aspectul abordat, nu se va putea lipsi de această extrem de preţioasă colecţie de documente. Ele au fost adunate din zeci de arhive de la Chişinău şi Moscova. Dintre acestea menţionăm fondurile din Arhiva Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova, Arhiva Guvernului Republicii Moldova, Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova, Arhiva de Stat a Federaţiei Ruse, Centrul de Păstrare şi Cercetare a Documentelor de Istorie Contemporană a Rusiei, Arhiva Preşedintelui Federaţiei Ruse, Arhiva de Stat a Economiei Naţionale a Rusiei ş.a. Cercetătorul a reuşit să descopere o serie de materiale în unele dintre cele mai secretizate fonduri, cum ar fi aşa-numitele „Mape speciale” („Особые папки”) ale lui Stalin, Molotov şi Beria. Majoritatea acestor documente poartă inscripţia „Secret”, „Strict secret”, „Strict personal” ş.a., la ele, pe timpuri, având acces un număr limitat de persoane. Dar şi acestora din urmă li se interzicea categoric să facă copii, cerându-li-se, precum arată Valeriu Pasat în studiul introductiv la volum, a le restitui organelor respective într-un termen foarte scurt, uneori chiar de câteva ore. Practic, toate cele trei sute de documente vedeau lumina tiparului pentru prima dată, reuşindu-se să se pună la dispoziţia cercetătorilor şi cititorilor documente dintre cele mai rare, care provin din sferele cele mai înalte ale aparatului de stat şi ale organelor de represiune sovietice. Drept urmare, culegerea în cauză este un puternic argument demascator al politicii antiumane şi antinaţionale a regimului totalitar stalinist faţă de populaţia RSS Moldoveneşti. Documentele acestea, împreună cu alte materiale documentare care au apărut pe parcursul anilor 1989-1994 în diverse periodice, ne permit să ne facem o imagine destul de clară asupra situaţiei extrem de grele în care s-a pomenit populaţia Basarabiei de la semnarea tratatului Ribbentrop-Molotov încoace, demonstrându-se că toate valurile de represalii, de deportări, de foamete, de colectivizări forţate ş.a. nu erau altceva decât rezultatul politicii de dezbinare, de dictat, de deznaţionalizare şi distrugere a tot ce era mai sfânt, mai curat, mai frumos şi mai omenesc în tradiţiile şi cultura poporului nostru. Toate acestea constituiau temeliile politicii promovate de sferele cele mai înalte ale aparatului de partid şi de stat al Ţării Sovietelor. Totodată, documentele scot în vileag şi activitatea antiumană a organelor de partid şi de stat –marionete locale din RSS Moldovenească. În lumina acestor izvoare demascatoare acţiunile organelor centrale şi republicane enkavediste şi kaghebiste apar ca adevărate operaţii de amploare gândite până în cele mai mici amănunte. Ele erau îndreptate împotriva sutelor de mii de oameni paşnici şi nevinovaţi preocupaţi de grijile cotidiene, de muncile agricole, de educarea şi instruirea copiilor şi care s-au pomenit peste noapte lipsiţi cu desăvârşire de apărare în faţa unei maşini diabolice de represalii a unei bande inculte şi ignorante ce a pus stăpânire asupra unui stat gigantic, precum Uniunea Sovietică. De exemplu, prin operaţiunile „Iug” şi „Sever”, elaborate în anturajul lui Stalin, Beria ş.a., au fost efectuate deportările şi represaliile de tristă amintire din anii 1949-1952, în care au fost atraşi zeci de mii de oameni ce reprezentau armata, securitatea, organele de partid şi de stat. Lucrarea include un studiu introductiv şi şase compartimente mari, fiecare cuprinzând un număr diferit de documente. Compartimentul I – „Anul 1940. Coloniştii germani se strămută în Germania” (pag. 65-135) – cuprinde o serie de materiale inedite privind realizarea pactului Ribbentrop-Molotov în Basarabia şi Nordul Bucovinei; Compartimentul al II-lea – „Deportările din anul 1941” (pag. 141-218) – prin setul de documente inedite aduce multe date noi privind dezastrul care a cuprins Basarabia câteva luni înainte de declanşarea războiului din 1941- 1945. Compartimentul al III-lea „Politica de limitare şi de izgonire a elementelor „duşmănoase” (pag. 221-382) – cuprinde documente şi materiale din anii 1944- 1949 şi reflectă încercările inumane prin care au trecut bunicii şi părinţii noştri în cursul „strălucitelor transformări” socialiste, însoţite de răfuieli sângeroase, de deportări a mii de familii de ţărani, meşteşugari, comercianţi, clerici şi intelectuali oneşti, inclusiv bătrâni, copii şi femei. Compartimentul al IV-lea – „Anul 1949. Operaţiunea „Iug” („Sud”) (pag. 385-580) – şi al V-lea – „Operaţiunea „Sever” („Nord”) (pag. 583-668) – includ un număr mare de documente din anii 1944-1948 cu privire la „transformările progresiste” la sat, precum reprimările şi la politica statului sovietic faţă de Biserica Ortodoxă, faţă de diverse alte confesiuni şi faţă de religie în general, însoţite de deportări, intimidări şi constrângeri sub pretextul unor activităţi şi acţiuni antisovietice ş.a. Cel de-al VI-lea Compartiment, ultimul, este intitulat „Întoarcerea” (pag. 671-748) şi este dedicat altui aspect anterior trecut sub tăcere şi aproape necercetat în literatura de specialitate, şi anume – problemei reabilitării, eliberării şi repatrierii din gulaguri, din zone de detenţie şi de la munci forţate a celor deportaţi şi condamnaţi pe nedrept. Un cuvânt aparte trebuie spus despre articolul introductiv la acest volum, care, de asemenea, poartă semnătura lui Valeriu Pasat. Studiul nu numai că ne întoarce în atmosfera anilor de suferinţă maximă a basarabenilor, ci ne prezintă şi o analiză profundă a evenimentelor din epoca respectivă. Vom ilustra teza enunţată doar printrun singur exemplu. Cercetătorul, în baza documentelor incluse în volum, nu pregetă să observe că actele de o sălbăticie feroce prin care noile autorităţi sovietice făceau „ordine” în Basarabia i-au făcut pe mulţi oameni să manifeste o adevărată simpatie faţă de fostul regim românesc. Studiul constituie, în acelaşi timp, o bună şi competentă călăuză în vastul material documentar pus la dispoziţia cititorului. În articolul său autorul se sprijină pe o înţelegere profundă a evenimentelor epocii, tratându-le de pe poziţii noi, ştiinţifice. Este salutar faptul că autorul nu este nicidecum tentat să nege tot ce s-a făcut pe parcursul anilor în istoriografie, ştiind să aleagă cu pricepere şi tact adevărul. De exemplu, autorul găseşte cuvinte de apreciere la adresa volumului de documente „Colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti în raioanele de pe malul drept al RSS Moldoveneşti”, Chişinău, 1969 (în limba rusă), dar, în acelaşi timp, nu mai consideră, ca şi alcătuitorii acestui volum, că el reflectă procesul vizat în toată multitudinea şi complexitatea sa (vezi pag. 4). Pe lângă alte aspecte, studiul introductiv ne mai vorbeşte şi de faptul că autorul posedă o viziune proprie asupra stării de lucruri şi reprezintă un pas înainte în aprofundarea cunoaşterii din toate punctele de vedere a istoriei plaiului nostru într-o perioadă de mari încercări. În baza analizei volumului Трудные страницы истории Молдовы. 1940- 1950, suntem în drept să considerăm publicarea acestuia drept un act de curaj civic şi înaltă cultură istorică. Explicându-ne în terminologia timpului, cercetătorul Valeriu Pasat nu numai că acoperea la data apariţiei culegerii o mare „pată albă” în istoriografia noastră documentară, dar se şi înscria în orbita unor realizări ştiinţifice de anvergură în noua istoriografie din Republica Moldova în plin proces de afirmare. În anii următori, istoricul a folosit din plin aflarea sa în capitala Rusiei, deţinând diferite funcţii de stat: consilier, ministru-consilier şi ambasador al Republicii Moldova la Moscova, ca să continue cercetările în marile arhive ruse, dar şi cele din Kazahstan şi Uzbekistan, unde fuseseră deportaţi sau deţinuţi în gulaguri zeci de mii de moldoveni. În urma acestor investigaţii, care au durat ani întregi au fost depistate mii de documente în baza cărora a fost elaborată şi susţinută cu succes teza de doctor habilitat în istorie şi pregătită pentru tipar fundamentala monografia Суровая правда истории. Депортации с территории Молдавской ССР в 40- 50 гг. (416 p.), apărută la Chişinău în 1998, ca în 2006 să apară la Moscova o variantă îmbunătăţită, de astă dată în limba română, a aceleiaşi cărţi, cu titlul Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti 1940-1950 (456 p.). Aceste cărţi de referinţă, laolaltă cu Трудные страницы истории Молдовы. 1940- 1950 au schimbat radical reprezentările despre evenimentele produse în anii ’40- ’50 ai secolului trecut în RSS Moldovenească. De altfel, după mărturiile autorului, volumul Calvarul… scris şi tradus la început la Chişinău, imediat după ce a văzut lumina tiparului a fost nimicit întregul lui tiraj, la indicaţia preşedintelui comunist V. Voronin. Ca prin minune CD-ul cu textul în limba română a fost salvat şi transmis unor prieteni de la Moscova, cu a căror sprijinul cartea a fost publicată. Prin publicarea acestor monografii, în locul „transformărilor socialiste”, care au dominat magistral istoriografia RSS Moldoveneşti de până la 1989, s-a profilat un tablou sinistru al unei administrări dictatoriale, însoţite de fărădelegi, umilinţe, jafuri, foamete şi deportări – fenomene aproape fără precedent în istoria noastră naţională. Anii ’50 ai secolului al XX-lea au fost marcaţi de sărăcie şi abuzuri inimaginabile. Născuţi în primii ani postbelici, adeseori auzeam de la părinţii mei, nişte bieţi ţărani, că un vecin sau altul, o rudă, un consătean, fie că a fost „ridicat”, adică deportat în Siberia, fie că „s-a prăpădit pe foametea ceea”, că unora li s-a „măturat podul”, luându-li-se până la ultimul grăunte. Naţionalizarea pământului, vitelor şi inventarului agricol în scopul organizării colhozurilor a cauzat o pauperizare terifiantă a populaţiei. Prin urmare, cele arătate de Valeriu Pasat, pentru noi, nu constituie o noutate absolută, noutatea demersului său constă în faptul că pentru prima dată în ştiinţa istorică, în baza unui mare număr de documente inedite, a prezentat o panoramă zguduitoare a evenimentelor din anii ’40-’50 ai secolului XX. Descoperind izvoare istorice care i-au permis să aprofundeze alte aspecte ale istoriei RSS Moldoveneşti, cercetătorul a rămas fidel tematicii care l-a consacrat. Rezultatele explorărilor sale s-au cristalizat în paginile unui nou studiu monografic fundamental Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950, al căruia nucleu îl constituie problemele legate de situaţia socialeconomică şi politică după formarea la 2 august 1940 a RSS Moldoveneşti. Volumul cuprinde o amplă introducere (p. 5–35), în care autorul reuşeşte, în baza unei rezonabile examinări istoriografice, să prezinte fenomenul deportărilor în istoria universală, dezvăluind suportul şi mecanismul instituirii regimului de teroare după lovitura de stat din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917, regim care în numele unor idealuri utopice a dezlănţuit un război abominabil împotriva propriilor cetăţeni. Autorul menţionează că în societatea sovietică, legea n-a constituit niciodată un obstacol de netrecut în calea abuzului, n-a fost un garant în faţa persecuţiilor şi represiunilor politice şi că, indiferent cum a fost definit regimul sovietic – stalinist, totalitar, sistem administrativ de comandă etc. –, acesta s-a caracterizat prin violenţă şi represiuni, prin intermediul cărora în societate a fost menţinut un regim de dictatură inumană asupra tuturor sferelor vieţii (p. 7). Prezentând fenomenul în plan unional, în baza istoriografiei ruse recente, autorul constată că drept victime ale regimului sovietic au fost reprezentanţii tuturor păturilor sociale, profesiunilor, vârstelor, naţionalităţilor şi confesiunilor, diferenţa constând doar în numărul diferit al acestora (p. 14). Structurile puterii de stat şi de partid, deşi formal activau în numele constituţiei ţării, în realitate, se ascundeau îndărătul acesteia, dedându-se abuzurilor şi fărădelegilor. Decenii la rând, la baza dreptului statului au fost puse primordial nu drepturile omului, nu dreptul fiecărui individ la viaţă, ci masacrarea a milioane de oameni în numele unui ideal utopic de construire a unei „societăţi noi”, apărării „celei mai avansate ideologii din lume”, demascării şi zădărnicirii uneltirilor „duşmanului de clasă”, ale „imperialismului şi reacţiunii internaţionale” (p. 15). Experienţa acumulată de autorităţile sovietice în domeniul persecuţiei şi represiunii a fost aplicată în totalitate în teritoriile anexate la URSS în urma tratatului Ribbentrop–Molotov, inclusiv în spaţiul basarabean al RSS Moldoveneşti. Scopul principal al lucrării respective constă în definirea naturii, locului şi rolului, precum şi a particularităţilor specifice ale deportărilor din RSSM în regiunile îndepărtate ale URSS. Studiul monografic se întemeiază pe un amplu material documentar inedit, depistat de autor în 16 arhive centrale – din Chişinău, Moscova – şi regionale – din Siberia, Kazahstan şi Uzbekistan (vezi lista arhivelor, p. 436-437). Lucrarea este structurată în cinci capitole, în fiecare fiind prezentat câte un aspect important al tabloului macabru al represiunii staliniste. Astfel, Capitol I – „Deportări şi strămutări în anii 1940-1941” (p. 39-149) – dezvăluie cu lux de amănunte fenomenul evacuării coloniştilor germani de pe teritoriul Basarabiei şi din nordul Bucovinei. Conform înţelegerilor secrete dintre regimurile totalitare ale URSS şi Germaniei, din Basarabia au fost strămutaţi în diferite regiuni ale Reichului sau în teritoriile ocupate de nazişti circa 124 mii de germani, permiţându-li-se de a lua cu sine doar alimente şi alte obiecte de primă necesitate, nu mai mult de 100 kg de fiecare persoană, lăsând în urma lor: 21 485 case, întreprinderi, terenuri agricole şi inventar, mori, oloiniţe ş.a. O atenţie deosebită este acordată de către autor măsurilor luate de autorităţile sovietice împotriva aşa-numitului „element contrarevoluţionar şi antisovietic”. Conform ierarhiei ideologilor sovietici, din această categorie făceau parte: ţăranii înstăriţi, comercianţii şi întreprinzătorii, funcţionarii organelor administraţiei române, membrii diferitor partide „burgheze”, preoţii, intelectualii ş.a. Aceştia erau arestaţi, condamnaţi la moarte, la ani grei de detenţie sau deportaţi în cele mai îndepărtate regiuni ale URSS. Autorul a stabilit că în 1941 din RSSM au fost deportate 3 470 familii, totalizând împreună cu cei condamnaţi, exilaţi şi trimişi la munci forţate 85 716 persoane. Acţiunile KGB-ului şi NKVD-ului erau plănuite cu cea mai mare minuţiozitate, acestea fiind discutate şi aprobate la nivelul cel mai înalt al autorităţilor de stat ale Uniunii Sovietice şi ale RSS Moldoveneşti. Întreg aparatul de represalii era format din ofiţeri, anchetatori, unităţi de escortă ş.a. Analizând un imens material documentar, autorul trage concluzia că acţiunile de teroare care au fost întreprinse întru consolidarea regimului bolşevic au generat „o întreagă înlănţuire de nenorociri şi tragedii, comportând în germene probleme şi conflicte dintre care multe se vor face resimţite ulterior” (p. 149). Capitolul II – „Primii ani postbelici (1945-1948)” (p. 151-222) – tratează politica autorităţilor sovietice în primii ani de după război, acţiunile de sovietizare şi de trecere a republicii pe „calea construirii socialismului”, acţiuni concertate de represalii, constrângeri, condamnări şi deportări. Episodul central al acestui capitol îl constituie foametea cumplită, organizată de autorităţi împotriva populaţiei băştinaşe în anii 1946–1947, în scopul aducerii acesteia la supunere şi ascultare docilă faţă de autorităţi. Totalizând informaţiile, parvenite pe cale oficială şi neoficială, autorul estimează numărul celor morţi în urma foametei la 150-200 mii de oameni (p. 156). Capitolul III – „Colectivizarea. Operaţia «Sud»: pregătirea, desfăşurarea, consecinţele” (p. 223-340) – vizează problema transformărilor socialiste în agricultură, adică colectivizarea micilor gospodării ţărăneşti prin formarea de colhozuri. Deoarece constituirea acestora decurgea anevoios, s-a recurs la lichidarea elementelor care se împotriveau proceselor „progresiste”, trasate de stat şi de partid. În acest scop, a fost elaborat un plan special, intitulat „Operaţia Sud”, conform căruia, într-un timp foarte restrâns, într-o singură noapte, „elementele periculoase” regimului sovietic urmau să fie arestate, îmbarcate în maşini şi expediate la staţiile de cale ferată din vecinătate, iar de aici – în zonele cele mai depărtate ale Uniunii Sovietice. Acţiunea a cuprins întreaga republică şi s-a desfăşurat, conform planului stalinist, în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949. Între cei „ridicaţi” în acea noapte de pomină au fost incluşi, conform listelor întocmite prealabil, în mare taină, în ianuarie– februarie 1949, „chiaburii şi alte elemente ostile”: foşti moşieri şi comercianţi, colaboraţioniştii ocupanţilor germani, agentura demascată, membrii unor formaţiuni politice antisovietice, conducători şi membri ai unor partide politice, foşti angajaţi ai instituţiilor române, foşti albgardişti, conducători şi propovăduitori activi ai unor secte ilegale”. Toate aceste persoane, împreună cu membrii familiilor lor, conform calculelor cercetătorului, alcătuiau 40 854 persoane (p. 238). Autorul a pus în circuit memoriul elaborat de N.N. Selivanovski, adjunctul ministrului Afacerilor Interne al URSS, cu privire la rezultatele operaţiei de expulzare a contingentului special din RSS Moldovenească din 8 iulie 1949, expediat ministrului Securităţii de Stat al URSS V.S. Abakumov, conform căruia din RSS Moldovenească au fost deportaţi 34 270 persoane (p. 269). Marea majoritate a celor „ridicaţi” a fost expediată în regiunile îndepărtate ale URSS (Kurgan, Tiumen, Tomsk, RSSA Bureato-Mongolă, Irkutsk, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Omsk, Kazahstanul de Sud, Djambul, Aktiubinsk, ş.a., p. 303) în aşezări speciale pentru deportaţi, numite „speţposelenie”, fiind puşi la munci deosebit de grele, în condiţii inumane (p. 244). Deportările masive de populaţie sunt calificate de autorităţi drept acţiuni împotriva elementelor burgheze. În aşa fel, colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti a fost efectuată forţat, prin instaurarea unui „regim autoritar şi poliţienesc”, a „unei atmosfere de frică şi suspiciune generală”. Drept urmare, „societatea a fost scindată, iar morala, ca formă a conştiinţei sociale şi normă de convieţuire între oameni, a suferit prejudicii irecuperabile” (p. 340). Al treilea val de deportări din RSS Moldovenească – operat de autorităţi în 1951, prin aceleaşi metode – este examinat de autor în Capitolul al IV-lea – „Relaţiile dintre stat şi biserică. Operaţia «Nord»”. De această dată, persecuţia regimului stalinist a fost îndreptată împotriva bisericii, una din valorile supreme ale poporului (p. 343). De asemenea, au avut de suferit confesiunile neortodoxe, răspândite, mai ales, în raioanele de nord şi centru ale RSS Moldoveneşti. Conform surselor documentare, depistate de autor, consecinţa acestor represiuni a fost deportarea a 2 600 de oameni (p. 411). Capitolul al V-lea – „Întoarcerea” – prezintă un tablou sumbru al calvarului prin care au trecut cei deportaţi după eliberare. Mulţi dintre cei deportaţi, fiind în vârstă şi bolnavi, au umplut azilurile şi spitalele sărăcăcioase din Siberia. Statul, nedorind să-şi asume întreţinerea celor istoviţi de muncă şi boli, le-a permis întoarcerea acasă. Întorcându-se la vetrele lor, au găsit confiscate casele, anexele gospodăreşti, nu le-a mai rămas nimic din cele lăsate. Conform informaţiilor documentare, până la 1 martie 1957 în Moldova s-au întors 10 611 persoane (p. 417-418). La finalul studiului monografic, autorul conchide că popoarele fostei Uniuni Sovietice au cunoscut cele mai teribile suferinţe, însă acestea nu pot fi un motiv de răfuială între etnii, dimpotrivă, o asemenea tragedie trebuie să-i unească pe oameni în jurul unor scopuri comune – consolidarea normelor democratice şi a legalităţii, renaşterea culturii şi a conştiinţei naţionale. O altă lucrare de mare rezonanţă publicată de acad. Valeriu Pasat este Eвфросиния Keрснoвская. Cколько стоит человек, apărută la Москва în 2006 (856 p.), care cuprinde un document ce reflectă, prin viziunea unei persoane deportate, calvarul, suferinţele şi umilinţele, prin care au trecut sutele de mii de oameni oneşti. Este vorba de memoriile unei basarabence, Eufrosinia Kersnovski, care, după ani de gulag şi detenţie, a expus pe hârtie, pe cât a fost posibil, întreaga sa „epopee” de suferinţe, chin şi umilinţă. Eufrosinia Kersnovski provine dintr-o familie de nobili ruşi, care, în urma revoluţiei bolşevice, s-a aşezat cu traiul în judeţul Soroca. Aici Eufrosinia, alături de ai săi, ducea un trai liniştit, muncind pe mica sa moşie până când, în 1940, a cunoscut aşa-numita eliberare a Basarabiei de către Uniunea Sovietică. Fiind etichetată de noile autorităţi drept „barin/ boier”, atribuindu-i-se, prin urmare, statutul de element exploatator, ostil noii puteri, a fost judecată şi deportată. După ani de munci grele şi detenţie, Kersnovski, fire deosebit de inteligentă şi cultă, a descris tot ce a văzut şi a simţit în patria sa Rusia, de la care aştepta în 1940 să fie ocrotită şi apreciată, dar, dimpotrivă, a fost tratată în modul cel mai umilitor şi barbar. Aceste memorii sunt, de fapt, un valoros document istoric care varsă lumină asupra uneia dintre cele mai terifiante perioade din istoria giganticului imperiu sovietic, aflat pe parcurs de mai multe decenii în stăpânirea celor mai negre forţe ale dictaturii staliniste.Сколько стоит человек (Care-i preţul unei vieţi de om) însumează circa 2  mii de pagini de caiet, între care 703 cu ilustraţii. Meritul lui Valeiu Pasat constă în faptul că a reuşit să pregătească pentru tipar această monumentală operă memorialistică ce scoate în vileag o panoramă zguduitoare a vieţii deosebit de aspre şi dure din „arhipelagul gulag” (noţiune pusă în circuit de celebrul scriitor rus Aleksandr Soljeniţân). Memoriile Eufrosiniei Kersnovski, demonstrează cu prisosinţă că, în pofida nenumăratelor umilinţe, cei deportaţi şi condamnaţi nu şi-au pierdut cele mai nobile calităţi umane, între care onestitatea, spiritul dreptăţii şi echităţii, speranţa că va veni ziua libertăţii şi a luminii. Opera Eufrosiniei Kersnovski a devenit cunoscută publicului larg la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea. Ediţia întruneşte calităţile unei excepţionale opere poligrafice prin faptul că reproduce în întregime cele peste 2 mii de pagini de caiet cu desenele autoarei, în condiţii grafice deosebite. Studiul introductiv, semnat de Valeriu Pasat (p. 7-10), radiografiază fenomenul deportărilor din anii ’30-’50 din URSS şi RSS Moldovenească. Precum se arată în adnotarea lucrării, E. Kersnovski ar fi putut evita drumul crucii, însă ea însăşi a ales calea suferinţelor. Nu s-a considerat niciodată o jertfă, iar gulag-ul nu i-a denaturat eu-l, rămânând, precum mărturiseşte, aceeaşi femeie europeană, spaţiu în care momoriile ei au trezit un viu interes, fiind prezentată în 2008 la Consiliul Europei, eveniment însoţit de o expoziţie şi un colocviu pe tema zguduitoarelor mărturii din lagăre ale acestei basarabence. În aria aceloraşi interese se înscrie şi ediţia în limba italiană îngrijită şi însoţită de un studiu introductiv de acelaşi Valeriu Pasat: Eufrosinija Kersnovskaja. Quanto vale un uomo, Milano, 2009, 720 p. + album. Acest volum este un omagiu adus autoarei cu ocazia unui centenar din ziua naşterii. Lucrarea s-a învrednicit de premiul Cartea Anului – 2007 din Rusia la capitolul Memoria Trecutului. Istoricul Valeriu Pasat, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, prin aceste lucrări, a adus o contribuţie importantă la cercetarea istoriei noastre contemporane. După realizarea acestei fenomenale serii de studii şi materiale, Valeriu Pasat şi-a orientat privirile iscoditoare de cercetător profesionist, în ultimele decenii, spre alte aspecte ale evoluţiei istorice din Moldova sovietică, de la raptul Basarabiei în 1940 până la prăbuşirea imperiului sovietic în 1991, fiind vorba de Biserica Ortodoxă cu tot ce s-a întâmplat şi s-a produs în viaţa structurilor ecleziastice (episcopie, mănăstiri, biserici ş.a.) din RSS Moldovenească, în mediul populaţiei din partea locului, preponderent creştină de rit ortodox, în condiţiile politicii de stat şi de partid ateiste vulgare şi a amestecului brutal al autorităţilor de stat, al structurilor de forţă şi de constrângere – NKVD-diste şi KGB-iste. Acest imens travaliu declanşat de către cercetător în numeroase arhive din Republica Moldova, Rusia şi România s-a soldat cu depistarea unui deosebit de mare număr de documente şi materiale privind activitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova, trecută peste noapte din componenţa Bisericii Ortodoxe Române în cea a Bisericii Ortodoxe Ruse şi sub jurisdicţia Patriarhului întregii Rusii, care, odată cu instaurarea regimului bolşevic, îşi desfăşura activitatea în condiţii deosebit de grele. Munca intensă şi de vaste cercetări la această problemă de importanţă majoră pentru temeliile spirituale ale unui popor „i-au înghiţit” istoricului circa 20 de ani, muncă prin care s-a acumulat un imens material documentar, care reflecta, sub cele mai diverse aspecte, evoluţia Bisericii Ortodoxe din Moldova din 1940 până în 1991. Această împrejurare l-a determinat pe mult experimentatul istoric Valeriu Pasat să recurgă la o cercetare şi analiză riguroasă a tot ce s-a petrecut între Prut şi Nistru în viaţa religioasă a numeroşilor credincioşi, a Bisericii şi clerului bisericesc şi mănăstiresc şi, mai ales în raporturile dintre autorităţile de stat comuniste ateiste şi structurile ecleziastice locale şi centrale. Întreaga materie acumulată cercetătorul a divizat-o în patru părţi şi a subordonat-o unei periodizări istorice, examinând astfel în mod detaliat relaţiile dintre stat şi Biserică pe parcursul a circa 50 de ani. Drept urmare, s-au cristalizat patru tomuri masive de documente istorice privind această problematică, care corespund cronologic principalilor etape, prin care s-a văzut nevoită să supravieţuiască cu mare dificultate Biserica Ortodoxă din RSS Moldovenească (1940-1991). Pe măsura acumulării şi sistematizării materialelor de arhivă acad. Valeriu Pasat a purces la publicarea monumentalei lucrări Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие 1940-1991. Собрание документов в 4 томах / Ortodoxia în Moldova: puterea, biserica, enoriaşii. Colecţie de documente în 4 volume, care au văzut lumina tiparului la editura „ROSSPEN” din Moscova între anii 2009-2012, întrunind în totalitate aproape 1000 de documente. La rândul lor, acestea au fost selectate din alte mii de documente, fiind publicate cele mai reprezentative. Fiecare dintre cele patru volume mai cuprinde masive şi temeinice studii introductive, în care este dezvăluită şi prezentată atât întreaga perioadă socialistă 1940-1991, cum ar fi în vol. I, cât şi fiecare etapă în parte. Luate laolaltă, aceste studii pot constitui un adevărat studiu monografic. Pe lângă acestea, pentru a înlesni înţelegerea şi orientarea în materia prezentată, alcătuitorul înzestrează documentele cu numeroase note şi comentarii, iar volumele – cu indici de nume şi geografici, precum şi cu interesante materiale ilustrative. Volumul I al ediţiei cuprinde perioada 1940-1953, adică de la anexarea Basarabiei şi formarea RSS Moldoveneşti până la moartea dictatorului roşu I.V. Stalin, şi în cele 823 de pagini cuprinde un sumar structurat foarte judicios (p. 5-24), o substanţială „Introducere” la întreaga serie de volume în care se încearcă o privire retrospectivă a evoluţiei Bisericii Ortodoxe din Moldova în raporturile sale cu structurile de stat sovietice şi cele ale Patriarhiei ortodoxe ruse pe parcursul întregii perioade (p. 25-63); după care este inserat studiul „Ortodoxia în Moldova: scurt eseu istoric (1940-1953)” privind transformările nefaste în Biserica moldovenească în perioada 1940-1953 (p. 64-93); urmat de o prezentare riguroasă a principiilor fundamentale de selectare şi editare a documentelor istorice cu aparatul ştiinţific respectiv (p. 94-96). Suita de materiale introductive se încheie printr-un set de materiale fotografice în care sunt reprezentanţi mai mulţi înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse şi ai celei din Moldova sovietică, reprezentanţi ai autorităţilor de stat, precum şi mai multe fotocopii ale unor documente originale emise de structurile de stat şi ecleziastice din Uniunea RSS şi RSS Moldovenească, descoperite şi incluse de cercetător în primul volum. Cea mai mare parte din spaţiul volumului I este rezervată documentelor din anii 1940-1953, în număr de 199 (p. 97-775), care reflectă atât situaţia complicată în care s-a pomenit Biserica Ortodoxă din Moldova, relaţiile ei cu Patriarhia întregii Rusii, cât şi relaţiile Bisericii din partea locului, a clerului, a bisericilor şi mănăstirilor, a enoriaşilor cu autorităţile de stat şi de partid locale şi centrale din Chişinău şi Moscova. Din întregul masiv de documente, de altfel alese de cercetător cu mare rigurozitate ştiinţifică, şi fiind, de fapt, cele mai reprezentative pentru ilustrarea fenomenului, se desprinde sinistra imagine a dezmăţului ateist şi a presiunii oribile la care s-au dedat autorităţile de stat şi de partid sovietice represive în „lupta” cu Biserica şi credinţa creştină ortodoxă. Din aceleaşi documente cititorul poate desluşi pierderile umane şi materiale imense provocate Bisericii, culturii şi spiritualităţii noastre naţionale, în ultimă instanţă prin numeroasele abuzuri şi prin politica ateistă vulgară, declanşate de partidul comunist şi autorităţile sovietice în această perioadă, politică ce s-a soldat cu confiscări masive de proprietăţi ecleziastice, cu închiderea a sute de biserici şi a zeci de mănăstiri, cu nimicirea patrimoniului spiritual şi cultural (monumente istorice, biblioteci, cărţi, icoane şi alte obiecte de cult bisericesc), cu persecutarea în masă a enoriaşilor şi a clerului. Bineînţeles, numai o lectură atentă şi serioasă a întregului volum poate să-l facă pe cititor să-şi formeze o imagine clară despre întreaga dramă prin care a trecut nu numai Biserica, dar şi marea majoritate a populaţiei de credincioşi ortodocşi în această perioadă. Volumul oferă această posibilitate din plin. Trebuie remarcat şi faptul că fiecare din documentele incluse în volum sunt însoţite de substanţiale note explicative şi comentarii care vin să întregească înţelegerea şi reprezentările noastre despre conţinutul şi mesajul informativ al acestor izvoare. Volumul se încheie printr-o serie de anexe, care cuprind şi transcrierile diferite ale numelor de mănăstiri din Moldova în documentele istorice provenite din instanţele de stat şi ecleziastice, cu un indice de nume şi altul – geografic, şi o listă de abrevieri, care înlesnesc lectura şi înţelegerea informaţiei volumului. Volumul al II-lea, care a văzut lumina tiparului la aceeaşi editură, în 2010, cuprinde următoarea perioadă (1953-1960) a istoriei Bisericii Ortodoxe din Moldova, care se deschide printr-un studiu introductiv „Ortodoxia în Moldova: scurt eseu istoric (1953-1960)” (p. 43-87), în care cercetătorul distinge două probleme de bază pe care încearcă să le elucideze în baza vastului material documentar inedit provenit din numeroase arhive şi depozite de materiale ţinute sub şapte lacăte, purtând girul „Strict secret”. În primul dintre cele două aspecte ale studiului introductiv este urmărită evoluţia Bisericii Ortodoxe din Moldova în raporturile sale cu Biserica Ortodoxă Rusă, pe de o parte, şi autorităţile de stat şi de partid comunist, locale şi centrale, pe de altă parte, din care lesne se desprinde concluzia că, după moartea lui I.V. Stalin, nu s-a produs ameliorarea situaţiei Bisericii Ortodoxe, a clerului şi în dreptul de libertate a conştiinţei a majorităţii ortodoxe a populaţiei, şi că pretinsa „renaştere” a Bisericii în prima perioadă hruşciovistă nu s-a produs, ba mai mult, după cum arată istoricul Valeriu Pasat în cea de-a doua parte a studiului introductiv Воинствующее безбожие” Хрущёва: молдавский ответ (1958-1960)/Ateismul militant” al lui Hruşciov: replica moldovenească (1958-1960), condiţiile în care îşi desfăşura activitatea Biserica Ortodoxă s-au înăsprit şi mai mult: s-au înteţit persecuţiile contra clerului, s-au închis numeroase biserici şi mănăstiri, se impun tot mai multe interdicţii ş.a. Rezultatele acestei politici a comunismului fără de Dumnezeu au avut urmări dezastruoase nu numai pentru Biserică, dar şi pentru întreaga societate, pentru temeiurile cultural-spirituale ale fiinţei noastre naţionale. După studiul introductiv urmează acelaşi compartiment privind cadrul arheografic în care a fost realizată publicarea documentelor cu explicaţiile de rigoare (p. 88-90). La fel ca şi în volumul 1, cel mai mare spaţiu în volumul 2 este rezervat documentelor istorice în număr de 353 (p. 91-895), care sunt alese cu deosebită rigurozitate şi care reflectă, în toată plinătatea lor, realităţile din Biserica Ortodoxă din RSS Moldovenească în anii 1953-1960. Volumul al 2-lea de asemenea este înzestrat cu un interesant material ilustrativ, care include fotocopii de documente şi de portrete ale unor înalţi demnitari ai Bisericii Ortodoxe Ruse, inclusiv şi ai celei din Moldova şi poze ale unor demnitari de stat, prin care s-au exercitat relaţiile dintre Stat şi Biserică. Volumul mai include trei anexe (p. 896-917), în care este prezentată o listă cronologică a închiderii mănăstirilor din Moldova între anii 1946-1962, un registru de averi ale Casei Arhiereşti din Chişinău, din 1 ianuarie 1953, precum şi extrase din dosarul personal al împuternicitului de stat în probleme de activitate a Bisericii Ortodoxe din Moldova – A.I. Oleinik, întocmit în iunie 1953. Volumul al 2-lea de asemenea este înzestrat cu un indice de nume şi altul – geografic, precum şi o listă de abrevieri. Volumul al 3-lea şi al 4-lea , apărute în anii 2011 şi, respectiv, 2012, cuprind perioadele 1961-1975 şi 1976-1991şi includ, de asemenea, temeinice studii introductive şi documente istorice prin care de fapt este dezvăluit amestecul brutal al autorităţilor de partid şi de stat sovietice în treburile structurilor Bisericii Ortodoxe locale (episcopie şi biserici), fiind de fapt demascată politica făţarnică a tezei constituţionale privind despărţirea Bisericii de stat, politică, care pe parcursul acestei perioade a adus la un dezastru total în Biserică: destrugerea complexelor monastice, închise în perioadele precedente; nimicirea valorilor culturale şi, ceea ce a fost mai grav, degradarea spiritului moral al populaţiei. Urmările acestor politici se resimt puternic până astăzi. În totalitatea lor, cele 4 volume, care întrunesc peste 3 mii de pagini, pregătite şi publicate de Valeriu Pasat, constituie o valoroasă contribuţie la cunoaşterea realităţilor din RSS Moldovenească în anii ’40-’90 ai sec. al XX-lea, şi mai ales la cercetarea evoluţiei Bisericii Ortodoxe din Moldova în componenţa Bisericii Ortodoxe Ruse, în raporturile ei cu autorităţile de stat şi de partid sovietice. Alături de studiile publicate anterior, lucrarea «Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие» deschide noi orizonturi de cunoaştere şi reconstituire a întregului tablou al atrocităţilor şi fărădelegilor la care a fost supusă populaţia din Moldova în perioada de ocupaţie sovietică.Dacă aceste cercetări şi ediţii de documente au abordat anumite aspecte ale calvarului prin care a trecut populaţia acestui ţinut după 28 iunie 1940 cum ar fi: exodul în număr mare peste Prut, mai ales al păturilor intelectuale, al administraţiei şi clerului; represaliile şi deportările declanşate în primul an de putere sovietică; constrângerile, deportările şi colectivizarea forţată care au urmat după cel de-al Doilea Război Mondial, foametea organizată, relaţiile dintre Biserică şi stat ş.a., apoi în studiul monografic de proporţii impunătoare, apărut în 2011 la editura Cartier din Chişinău RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953) (684 p.), autorul cuprinde perioada cea mai complicată şi cea mai grea pentru populaţia RSS Moldoveneşti, cea stalinistă. Acest tratat reprezintă doar o parte, ce-i drept, una dintre cele mai importante, a unui alt proiect istoriografic de anvergură „…de investigare a istoriei Republicii Moldoveneşti în perioada sovietică”, care, conform celor arătate de autor „...va cuprinde o perioadă de 70 de ani cu începere din momentul creării autonomiei moldoveneşti în cadrul RSS Ucrainene (1924) până la dezintegrarea URSS...”. De astă dată Valeriu Pasat, pornind de la imensele sale acumulări de documente depistate în numeroase arhive, inclusiv cele KGB-iste, în studiul monografic arătat mai sus îşi propune să cerceteze, sub toate aspectele principale, evenimentele şi evoluţia RSS Moldoveneşti de la sfârşitul lui iunie 1940 până la moartea dictatorului bolşevic I.V. Stalin în martie 1953. Şi de această dată autorul şi-a atins întru totul scopul urmărit, realizând un studiu monografic de excepţională valoare ştiinţifică. Privită în ansamblu lucrarea are o structură, în opinia noastră, bine chibzuită, materia fiind compartimentată în raport direct cu problemele centrale investigate. După o Introducere, în care sunt formulate sarcinile şi este analizată critic istoriografia sovietică şi post-sovietică din Moldova (p. 7-14), prezintă fondurile de arhivă, de altfel deosebit de numeroase şi variate (p. 14-18), din care a depistat documentele puse la temelia studiului monografic, Valeriu Pasat trece la examinarea concretă a problemei, recurgând în acest scop la divizarea lucrării în 9 capitole, structurate la rândul lor de la 2 până la 5 paragrafe, care se completează reciproc. În capitolul I – RSS Moldovenească în anii celui de-al Doilea Război Mondial – sunt abordate şi prezentate, în opinia noastră, echidistant, asemenea aspecte ca intrarea Armatei Roşii în Basarabia, dezmembrarea acesteia în urma instituirii RSS Moldoveneşti la 2 august 1940, instalarea structurilor de stat şi de partid sovietice, declanşarea primului val de persecuţii, deportări, deposedări şi confiscări de avere, „samavolniciile” cadrelor de conducere de diferite niveluri aduse în mare parte din RASS Moldovenească şi alte regiuni ale Uniunii Sovietice ş.a. Prin materiale documentare concludente, autorul încearcă şi, în mare parte reuşeşte, să urmărească atent, luând în considerare atât materialele documentare sovietice, cât şi cele de provenienţă românească, situaţia populaţiei sub diferite aspecte în timpul războiului şi dezastrul care s-a dezlănţuit mai ales în mersul contraofensivei armatei sovietice în primăvara şi vara anului 1944, când au fost provocate mari pierderi materiale şi umane, precum şi primele „transformări” după reinstaurarea regimului sovietic în RSS Moldovenească însoţit de evenimente care au avut urmări dintre cele mai grele pentru majoritatea populaţiei, care a fost constrânsă să suporte impozite grele, să plece la munci forţate, să simtă adevărata faţă a regimului comunist, exercitat prin numeroasa armată de funcţionari şi funcţionăraşi aduşi din diferite regiuni ale Rusiei şi Ucrainei, făcând să se producă foarte repede o ruptură adâncă între băştinaşi şi autorităţile sovietice ş.a. În capitolul al II-lea, intitulat Structurile de partid şi de stat şi cadrele de conducere, este examinată problema completării structurilor de stat, de partid, ale întreprinderilor şi altor instituţii. În vizorul autorului se află o structură superioară de partid numită Biroul CC al PC(b)U pentru RSSM, care realiza, de la Moscova, planurile de sovietizare grabnică a RSS Moldoveneşti fără cunoaşterea reală a situaţiei de pe loc şi fără să ţină cont de semnalele şi de opinia multor oameni, care îşi exprimau prin scrisori şi demersuri indignarea şi nemulţumirea faţă de noii stăpâni, instalaţi în structurile superioare de partid şi de stat şi în verigile lor judeţene şi raionale. Sunt de asemenea serios analizate organele Securităţii de stat ca instrument de constrângere şi de control asupra stării de spirit a societăţii, a luptei cu aşa-numitele elemente antisovietice. După care este cercetat alt grup masiv de cadre ale organelor de stat, numite de autor nomenclaturiste, care, în primii ani de după război erau aduse din diferite regiuni ale URSS. Pe lângă faptul că multe dintre aceste cadre aveau o pregătire slabă, comiteau numeroase abuzuri, delapidări, îşi însuşeau bunuri confiscate de la localnici, nu cunoşteau limba şi tradiţiile băştinaşilor, nereuşind să stabilească relaţii, să comunice cu populaţia, fiind lipsiţi de tact şi har în relaţiile cu oamenii din partea locului. Ceea ce a determinat instanţele superioare sovietice să ia cursul spre „autohtonizarea” cadrelor – proces anevoios în condiţiile exodului enorm de intelectuali basarabeni peste Prut, ale deportărilor şi persecuţiilor în masă a acestora. În capitolul al III-lea Foametea postbelică autorul reia un subiect dezbătut în ştiinţa istorică mai bine de două decenii, la care autorul vine cu informaţii inedite, cu analize profunde ale cauzelor şi urmărilor tragediei prin care a trecut populaţia autohtonă în anii de secetă cumplită şi foamete declanşată mai mult de măsurile excesive ale autorităţilor de colectare şi predare a cerealelor la stat decât de seceta din 1946-1947 cu urmările sale grave. Capitolul IV intitulat Satul moldovenesc: de la „deschiaburire” la comasarea colhozurilor este dedicat problemei agrare în noua republică unională sovietică. Or, ca şi în restul Uniunii Sovietice, în Moldova trebuia efectuată revoluţia socialistă în agricultură prin cooperarea ţărănimii sărace şi mijlocii în gospodării agricole colective, care, prin înzestrarea cu tehnica agricolă, trebuia să aibă un randament mult mai mare şi să uşureze munca ţăranilor. Ca şi pretutindeni în URSS, s-a recurs la aceleaşi metode de constrângere şi de lichidare a chiaburilor şi a oamenilor înstăriţi prin deportări în număr mare, ale celor mai buni gospodari şi fruntaşi ai satelor în Siberia şi alte regiuni îndepărtate ale URSS prin aşa-numita Operaţiune „Iug”/„Sud”. Autorul aduce numeroase documente, fapte, cifre care dezvăluie un tablou sinistru al satelor basarabene în timpul foametei, deportărilor şi colectivizării în primii ani de după război. Un alt aspect central al proceselor care aveau loc în Moldova sovietică în anii postbelici este examinat în capitolul V – Etapa iniţială a industrializării. După cum încearcă să arate autorul, această fază iniţială a industrializării trebuia efectuată în corespundere cu prescripţiile programului partidului comunist-bolşevic de pe principii socialiste. În lipsa unor mijloace necesare pentru construirea de noi întreprinderi, dar şi fără să se ţină cont de specificul economic al regiunii, era efectuată în mare parte prin jecmănirea excesivă a ţărănimii, prin aducerea de cadre muncitoreşti din Est în condiţiile când mii de tineri şi tinere din RSSM erau forţaţi să plece la munci necalificate în mare parte, în adâncurile URSS. Sunt examinate, în baza unui spectru larg de izvoare, procesele etno-demografice, structurale şi culturale din oraşele republicii la etapa iniţială a industrializării. Capitolul al VI-lea – Intelectualitatea veche şi nouă – este dedicat problemelor dificile legate de insuficienţa de cadre şi dezvoltarea învăţământului superior. Este arătat procesul contradictoriu de formare a noii intelectualităţi provenite din rândurile ţărănimii şi muncitorilor, conflictul dintre puţinii intelectuali de formaţie românească cu cei aduşi din RASS Moldovenească şi alte regiuni ale URSS, precum şi tendinţa autorităţilor de partid şi de stat de a controla şi de a dirigui activitatea intelectualilor prin formarea Uniunilor de creaţie şi ştiinţă, încheind procesul combaterii eterodoxiei prin sovietizare, adică îndoctrinarea şi dogmatizarea lor ideologică comunistă. Un alt domeniu care trebuia supus unui riguros control al statului în efortul său de luptă cu ideologia „burgheză” şi efectuarea transformărilor socialiste a fost şcoala şi reeducarea de pe principii comuniste a întregii populaţii, aspect examinat în capitolul al VII-lea – „Cultura – în mase!” Învăţământul şi propaganda. În centrul atenţiei se află asemenea aspecte ca reorientarea şcolii şi învăţământului pe un nou făgaş al transformărilor şi ideologiei comuniste, precum şi procesul de pregătire a cadrelor didactice care, în ciuda unor eforturi, continua să fie slab pregătit. În capitolul al VIII-lea este examinată una dintre cele mai acute probleme – Dezvoltarea naţională şi relaţiile interetnice. Autorul distinge trei aspecte principale: identitatea naţională românească, „autohtonizarea” şi contradicţiile moldo-ruse, problemele minorităţilor naţionale pe care autorităţile de partid şi de stat sovietice încearcă să le rezolve, să le ajusteze la noile condiţii prin îndoctrinare, ideologizare, prin promovare forţată a doctrinei staliniste de „popor moldovenesc” cu trăsăturile sale distincte în raport cu naţiunea română. Ultimul capitol, al IX-lea – Ateismul de stat şi realităţile religiozităţii populaţiei – examinează câteva aspecte legate de promovarea noii ideologii comuniste, a cărei parte componentă era şi ateismul de stat. Or, în Basarabia noile autorităţi au constatat că marea majoritate a populaţiei era religioasă, funcţionau numeroase mănăstiri, biserici ortodoxe, activau alte culte religioase, care în scurtă vreme trebuiau în mare parte lichidate, iar masele reorientate, reeducate în spiritul concepţiilor ateiste. O altă problemă, pe care au încercat s-o rezolve autorităţile în perioada examinată în cuprinsul monografiei este cea de combatere a sectarismului religios, chiar şi prin metode de constrângere radicală cum ar fi deportarea, în 1951, a numeroşi membri ai sectelor prin Operaţiunea „Sever”/„Nord”. În final, autorul vine cu o interesantă Încheiere care depăşeşte într-un fel nivelul cercetărilor atinse în cele nouă capitole şi care trebuie văzută ca o deschidere spre alte cercetări de viitor.Volumul poartă un caracter concret istoric şi este înzestrat cu numeroase referinţe la surse publicate şi mai ales inedite de arhivă şi la literatură de specialitate, cu o listă de abrevieri, un interesant set de materiale ilustrative din epocă care întregesc imaginile lăsate de textul propriu-zis al lecturii volumului, indice de nume şi indice de denumiri geografice. Deşi monografia abundă în nume de persoane concrete din structurile de partid şi de stat sovietice, perceperea imensei materii a lucrării este facilitată de notele biografice de la subsol, care permit chiar şi cititorului de rând să-şi facă o reprezentare clară despre realităţile descrise, despre persoanele implicate în diversele activităţi din RSS Moldovenească în perioada stalinistă. Cu toate că această din urmă monografie nu este lipsită de unele neajunsuri şi pe ici-colo mai păstrează formule depăşite cum ar fi „Basarabia, teritoriu alipit” „popor moldovenesc”, „legităţi de constituire şi dezvoltare a sistemului totalitar stalinist”, ea reprezintă o mare realizare a şcolii de istorie din Chişinău, în care se încearcă radiografierea dramei prin care a trecut RSS Moldovenească în perioada stalinistă. Prin aceste lucrări, care întrunesc documente şi studii de importanţă primordială, istoricul Valeriu Pasat a adus o contribuţie deosebit de importantă la cercetarea unui larg spectru de probleme de istorie a meleagului nostru între anii 1940 şi 1991. Deşi a ocupat mai multe posturi de stat, în viziunea noastră Valeriu Pasat, ajuns la frumoasa vârstă de 60 de ani, s-a manifestat în primul rând ca om de ştiinţă, ca cercetător de prim rang în ştiinţa academică din Republica Moldova. Decernarea Premiului Naţional al Republicii Moldova şi alegerea ca membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei constituie o recunoaştere a valorii sale şi aportului său la cercetarea uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria spaţiului dintre Prut şi Nistru, situat ca şi cu secole în urmă, conform spuselor marelui cronicar, Grigore Ureche „în calea tuturor răutăţilor”.