Achiziţiile publice în sistemul de gestiune a finanţelor publice din Republica Moldova
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
466 33
Ultima descărcare din IBN:
2023-12-11 11:59
SM ISO690:2012
RUSU, Elena. Achiziţiile publice în sistemul de gestiune a finanţelor publice din Republica Moldova. In: Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:: Ştiinţe ale naturii şi exacte Științe juridice și economice, 21-22 aprilie 2016, Chişinău. Chişinău, 2016: CEP USM, 2016, 2016, SNE, SJE, pp. 140-142.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti:
SNE, SJE, 2016
Sesiunea "Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti: "
Chişinău, Moldova, 21-22 aprilie 2016

Achiziţiile publice în sistemul de gestiune a finanţelor publice din Republica Moldova


Pag. 140-142

Rusu Elena
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 5 iulie 2019


Rezumat

Achiziţiile publice reprezintă o formă specifică a cheltuielilor bugetare, al căror scop principal este de a asigura nevoile statului (autorităţilor publice centrale, locale, entităţilor publice) în timp util şi pe criterii de eficienţă în bunuri, lucrări şi servicii de înaltă calitate. Sistemul achiziţiilor publice desemnează totalitatea regulilor şi acţiunilor referitoare la cheltuirea banilor publici. În ţările dezvoltate, achiziţiile publice reprezintă şi un mijloc de intervenţie a statului în economie pentru menţinerea stabilităţii economice şi sociale, asigurarea creşterii economice. Conceptul de „achiziţie publică”, conform legislaţiei actuale a Uniunii Europene, se centrează pe ideea de utilizare eficientă şi responsabilă a fondurilor publice. Reglementările europene în vigoare tind să asigure desfăşurarea unui proces transparent, nediscriminatoriu şi accesibil al achiziţiilor publice tuturor celor interesaţi [2]. Acestea, de fapt, sunt principiile fundamentale ale derulării oricărui proces de achiziţie publică (Tab.).În acelaşi timp, Strategia „Europa 2020” subliniază că politica de achiziţii publice trebuie să asigure utilizarea cât mai eficientă a fondurilor publice [1]. Eficienţa utilizării fondurilor publice este unul din principiile de funcţionare a sistemului de achiziţii publice. În Republica Moldova problema eficientizării şi asigurării transparenţei sistemului de achiziţii publice este o prioritate. Analiza datelor Agenţiei Achiziţii Publice a Ministerului Finanţelor al RM arată că ponderea achiziţiilor publice în PIB este foarte mică în raport cu ţările Datele preliminare privind volumul achiziţiilor publice arată că în anul 2015, cu un buget de austeritate, a diminuat vădit suma alocată pentru achiziţiile publice, care în decursul a 9 luni a constituit doar ½ din suma cheltuită în anul precedent. În perioada 2009-2014 suma alocată achiziţiilor publice a înregistrat o tendinţă de creştere modestă. Achiziţiile publice au o contribuţie de necontestat la îmbunătăţirea mediului de afaceri. Acestea creează condiţiile necesare care le permit întreprinderilor să inoveze; sprijină tranziţia către o economie mai eficientă în ceea ce priveşte utilizarea resurselor, cu emisii reduse de carbon.