Fenomenul sărăciei nu este străin niciunei societăţi, elementele care diferă fiind amploarea sărăciei şi reperul în funcţie de care se apreciază extinderea şi intensitatea acesteia. Conceptualizarea sărăciei a suferit schimbări în spaţiu şi în timp, în special, în dependenţă de ceea ce societatea definea şi recunoştea a fi „nevoi de bază” sau „minim de existenţă”. În pofida faptului că diminuarea sărăciei este declarată drept o componentă a politicilor sociale promovate în Republica Moldova în ultimii ani, și că au fost adoptate o serie de măsuri orientate în mod expres spre ameliorarea situaţiei celor săraci, situaţia reală nu este de natură a satisface necesarul decent de trai al majorităţii populaţiei. În continuare, o parte semnificativă a populației este afectată de sărăcie și încearcă să soluționeze nivelul scăzut de trai cu forțe proprii: prin modificarea consumului alimentar și nealimentar, emigrare, restricții în exercitarea drepturilor sale (la studii, servicii culturale, de sănătate, locuință, ș.a.). În acest context, măsurarea sărăciei constituie un element principial în demersul de evaluare a amplorii sărăciei și, respectiv, un instrument al strategiilor de reducere a fenomenului dat. Pentru a asigura o evaluare complexă trebuie să se țină cont de faptul, că sărăcia se referă la o serie de fenomene sociale conexe, unul dintre cele mai vehiculate actualmente fiind cel de excluziune socială, înțeles drept „o situație de eșec în realizarea deplină a drepturilor cetățenești, generată de cauze structurale de natură socio-economică și individuală, care afectează integrarea individului în unul sau câteva dintre subsistemele socialeˮ [1, p.240-241]. Persoanele care sunt sărace vor fi, de regulă, și excluse social, mai ales persoanele care trăiesc în sărăcie de mai mult timp. Nu avem însă măsurători care ar estima felul în care cele două categorii de persoane (săracii și exclușii social) se suprapun. De remarcat că o bună parte a datelor statistice pentru analiza nivelului sărăciei în Republica Moldova se colectează în cadrul cercetării „Bugetelor gospodăriilor casnice” (CBGC), efectuată anual de către Biroul Național de Statistică, obiectivul principal referindu-se la determinarea nivelului de trai al populaţiei prin prisma veniturilor, cheltuielilor, consumului, condiţiilor de trai şi a altor indicatori. Evaluarea nivelului de sărăcie reprezintă un pas important pentru determinarea acțiunilor de eradicare, care constituie un proces complex de selectare a metodologiei adecvate pentru un context dat. Urmare a celor expuse, vom face o scurtă trecere în revistă a prinicalelor programe naționale, care prevăd reducerea sărăciei în Republica Moldova. Pe parcursul anilor s-au întreprins mai multe măsuri cu scopul îmbunătăţirii vieţii categoriilor defavorizate de cetăţeni, dar acestea, deseori, nu au fost consecvente și eficiente din diverse motive. Astfel, una din primele încercări intreprinse la nivel local a fost adoptarea de către Primăria Municipiului Chişinău a Deciziei nr.27/1 cu privire la „Programul municipal de protecţie socială a categoriilor socialmente defavorizate şi de combatere a sărăciei” (1998), după care au urmat câteva programe naționale. În anul 2000 a fost elaborat primul „Program Național de Atenuare a Sărăcieiˮ, care așa și nu a fost implementat. Tot în aceeaşi perioadă s-a încercat promovarea „Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă Moldova – XXIˮ, (pentru anii 2000-2020), care, de asemenea, în virtutea unor circumstanțe nu a fost implementată. Ulterior, în decembrie 2004 a fost elaborată o nouă „Strategie de Creştere Economică şi Reducere a Sărăcieiˮ (SCERS), care a fost aprobată de Parlamentul Republicii Moldova pentru perioada anilor 2004-2006, costul total al activităţilor fiind de 9,2 mld.lei. Cu toate că este prima Strategie implementată în țara noastră, totuși, pe parcurs au fost constatate diverse impiedimente, care au influențat rezultatele. Spre exemplu, circa două treimi din cheltuielile necesare nu au fost identificate în perioada de elaborare a Strategiei (în speranţa că finanţarea va fi obţinută ulterior de la diferiţi donatori), iar drept rezultat, nu a avut loc o implementare integrală şi la timp a tuturor prevederilor Strategiei. De menționat, că în cadrul SCERS au fost prevăzute trei obiective majore pe termen mediu: creşterea economică durabilă şi exhaustivă; reducerea sărăciei şi a inechităţilor; dezvoltarea resurselor umane. Pentru realizarea acestor obiective, în cardul SCERS au fost preconizate măsuri bazate pe trei piloni: promovarea unei creşteri economice durabile şi exhaustive; îmbunătăţirea dezvoltării umane; fortificarea protecţiei sociale a celor mai vulnerabile categorii. Implementarea SCERS a fost prelungită până în anul 2007, în special, prin ajustarea indicatorilor de monitorizare a Strategiei. După ce a expirat SCERS, a fost elaborat următorul document centrat pe reducerea sărăciei: „Planul Național de Dezvoltare a Republicii Moldovaˮ (2008-2011), prin care s-a renunțat la abordarea sectorială, centrându-se pe promovarea priorităților generale de dezvoltare. Obiectivul fundamental a constat în crearea condiţiilor pentru imbunătăţirea calităţii vieţii prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economic durabilă şi incluzivă. Atragem atenţia că în actele legislative acest document poartă altă denumire, şi anume, „Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011”. În anul 2012 a fost lansată „Strategia Naţională de Dezvoltare Moldova 2020”, care, spre deosebire de cele menționate supra, reprezintă primul document de planificare strategică pe termen lung în domeniul reducerii sărăciei, în cadrul căreia se pledează pentru analiza constrangerilor și focalizarea acțiunilor pe rezolvarea problemelor critice, care impiedică creşterea economică a ţării. Strategia respectivă este axată pe șapte priorităţi de dezvoltare: racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei forţei de muncă în scopul sporirii productivităţii forţei de muncă şi majorării ratei de ocupare în economie; investiţii publice în infrastructura de drumuri naţionale şi locale în scopul diminuării cheltuielilor de transport şi sporirii vitezei de acces; diminuarea costurilor finanţării prin intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi dezvoltarea instrumentelor de management al riscurilor; ameliorarea climatului de afaceri prin optimizarea cadrului de reglementare şi prin aplicarea tehnologiilor informaţionale în serviciile publice destinate mediului de afaceri şi cetăţenilor; diminuarea consumului de energie prin sporirea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie; sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii întru asigurarea unei rate adecvate de înlocuire a salariilor; sporirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi combaterea corupţiei întru asigurarea accesului echitabil la bunurile publice pentru toţi cetăţenii [2]. Strategia respectivă îşi propune ca până în anul 2020 să fie redusă sărăcia la cel puţin 149.000 cetăţeni, ceea ce constituie peste 20% din cei aflaţi în stare de sărăcie. În concluzie, vom menționa că rămâne în continuare actuală necesitatea elaborării unei Strategii eficiente de reducere a sărăciei, care va asigura diminuarea nivelului sărăciei și promovarea incluziunii sociale pentru persoanele, familiile şi grupurile vulnerabile. De menționat că problema crucială a unei strategii antisărăcie este nu numai economică (înaintată cel mai des ca o justificare a nereușitelor), ci, mai degrabă, o problemă instituţională, care se referă la constituirea unui mecanism instituţional care să asigure o mobilizare a resurselor colective şi o utilizare eficientă a acestora. Un asemenea mecanism ar fi eficient şi în prevenirea sărăciei, ar face importante economii prin capacitatea mai mare de absorbţie, ar genera multiple beneficii pentru bunăstarea colectivă. Presupoziţia fundamentală a unei asemenea strategii este că, la acelaşi nivel de resurse, beneficiile colective pentru bunăstare pot fi maximizate, proporţiile şi gravitatea sărăciei substanţial diminuate, costurile directe şi indirecte ale sărăciei minimizate. Dar, înainte de toate: pentru o strategie eficientă este imperios să fie realizate cercetări complexe și multidimensionale a sărăciei, să fie distins dintre diferite tipuri de sărăcie și alte fenomene corelate, să fie identificate cine sunt categoriile expuse diferitor tipuri de sărăcie și altor forme de dezavantaj socio-economic. Or, în esență, evaluarea dimensiunilor sărăciei și elaborarea programelor de reduce a sărăciei reprezintă o expresie a pragmatismului politicii socio-economice din societate.