În cercetările actuale sunt destul de rare abordările realiste ale aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care s-ar axa pe studierea legăturii dintre factorii spațiali, politici, etnopsihologici, vectorii economici externi și modalitățile de promovare a intereselor economice naționale. Aceste abordări devin deosebit de necesare mai ales acum, după ascensiunea politică de-a dreptul remarcabilă a comuniștilor din Republica Moldova. Din perspectiva pragmatică, integrarea în Uniunea Europeana se va solda cu două consecințe majore: 1) reducerea suveranității politice și 2) apariția noilor posibilități pentru promovarea intereselor economice naționale [1]. Pentru a face față concurenței europene, importanța vitală va avea găsirea și ocuparea unor nișe strategice în arhitectura economică europeană. Problemele economice interne ale Republicii Moldova, suprapuse pe dimensiunile ei geografice, economice și politice mici, pot conduce, pe termen lung, la pierderea patrimoniului industrial, la primitivizarea tehnologiilor agricole, la degradarea resurselor intelectual-umane, iar ca urmare a acestora, la pierderea independenței politice, urmând revenirea la ipostaza de periferie economica a metropolei rusești. Pentru a înțelege mai bine actualele probleme economice ale Republicii Moldova, privirea istorica asupra sistemului economic trebuie să fie completata de cea geografică. Analizând harta, vom vedea că Republica Moldova este „ancorată” între România și Ucraina, ceea ce nu-i permite să aibă acces direct la Marea Neagra. La 636 h75g suprafața totala de 33.843 km2 , oglinda apei este de doar 472 km2 [2], ceea ce constituie un dezavantaj serios pentru practicarea agriculturii intensive, dezavantaj amplificat și de sistemul relativ slab de irigare și ameliorare a solurilor. Aproximativ 3.000 km2 erau irigați în 1993 și mult mai puțin, sub 1.000 km2 , în prezent. În pofida suprafeței mici a Republicii Moldova, perimetrul frontierei este destul de mare. Frontiera este foarte fragmentată mai ales în partea de est și conține numeroase intrânduri, ceea ce complică activitatea agricolă și, după cum a atestat cazul satului Palanca, poate fi cauza anumitelor probleme de natură morfopolitică. În limitele Moldovei, fl. Nistru este navigabil aproape pe toata lungimea, iar fl. Prut – pe cursul inferior, lungimea totală a căilor fluviale navigabile fiind de 424 km [3] . Navigația este complicată de lipsa infrastructurii adecvate, de degradarea ecologică a acestor fluvii și de tensiunile politice existente între populația de pe cele doua maluri ale Nistrului. Proiectele fezabile de amenajare a căilor navigabile pe Nistru ar găsi la sigur organisme europene predispuse să le finanțeze, deoarece ele s-ar încadra concomitent în câteva programe ale Uniunii Europene, care este interesată în dezvoltarea infrastructurii partenerilor ei din Est, în îmbunătățirea stării ecologice a continentului, în stabilitate și securitate la frontierele ei estice. La Giurgiulești Republica Moldova are o mică ieșire la Dunăre, cale acvatică internațională care îi poate asigura Moldovei un acces indirect la Marea Neagră și stabilirea contactelor și relațiilor economice permanente cu statele danubiene. Canalul Dunăre-MainRhin poate asigura, de asemenea, legătura Republicii Moldova cu țările din Europa de Vest, oferind posibilități de achiziționare a petrolului din Marea Nordului și soluționarea problemei dependenței energetice [4]. Republica Moldova este foarte săraca în resurse minerale utile. Din aceasta cauza, modelul geoeconomic al relațiilor externe trebuie să aibă în calitate de element central atragerea investițiilor pentru crearea și dezvoltarea industriilor tehnologic avansate și a serviciilor, mai ales a celor de transport și financiare internaționale. Zonele economice libere, tehnopolisurile, zonele off-shore, colaborarea transfrontalieră etc. – gama de posibilități este foarte largă. Republica Moldova este integral dependentă de importul resurselor energetice, în particular al gazului și petrolului din Federaţia Rusă și al cărbunelui din Ucraina. Această dependență aproape unilaterală nu poate fi explicată prin absența altor oferte pe piața regională. Petrol de calitate destul de bună se extrage și în România. Mai mult ca atât, după finalizarea lucrărilor de construire a terminalului de la Giurgiulești, petrolul va putea fi importat direct din țările producătoare din Golful Persic. Cărbune de calitate superioară poate fi procurat din Polonia (bazinele Silezia Superioara și Silezia Inferioara) și din Cehia (bazinul Ostrava-Karvin). Pe termen lung, problema asigurării cu gaz natural poate fi soluționată prin racordarea la magistrala care va uni sondele din Turkmenistan, Kazahstan și Uzbekistan cu consumătorii din Europa Occidentală. Importanța acestei sonde va fi imensă, deoarece rezervele din Asia Mijlocie sunt estimate la circa 15-20 trln. m3 [5]. În Kazahstan și Azerbaidjan există rezerve mari de gaz de sondă care, în stare lichefiată, poate fi transportat pe cale maritimă în Europa și de care ar putea beneficia și consumatorii din Republica Moldova. Uniunea Europeana, de asemenea, studiază și posibilitățile de reactivare a anticului „Drum al Mătăsii” [6] – coridorul euroasiatic de transport prin Marea Neagră și prin Marea Mediteraneană, care va asigura legătura dintre Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic. Porțiunea centrală a acestui coridor este extrem de importantă pentru transportarea hidrocarburilor din Marea Caspică și din Asia Mijlocie în Europa Occidentală. Transportarea va fi combinată, o parte realizându-se pe traseul Marea Caspică-Volga-Canalul Volga-DonDon-Marea Azov-Marea Neagră-Canalul Dunărea-Marea NeagrăDunărea-Canalul Dunăre-Main-Rhin. Importanța strategică și economică a acestei rute va fi de-a dreptul copleșitoare, de aceea merita să fie studiate, în scopul utilizării, toate posibilitățile de participare a Republicii Moldova la acest proiect. Acțiunile vizate necesită, desigur, investiții colosale, precum și achitarea mult mai regulată a consumului curent decât este în cazul achitării cu Gazprom-ul sau cu alte companii rusești și s-ar părea că relațiile cu furnizorii ruși sunt pentru Republica Moldova mult mai agreabile. Realitatea însa este alta: importând gaz exclusiv din FR, în mod voluntar, oferim Moscovei posibilități de a ne șantaja cu deconectarea în cazul când anumite interese ale Rusiei sau ale populației de etnie rusă din Republica Moldova sunt „lezate”[7]. Din punct de vedere politic, Republica Moldova abia dacă este o periferie a Europei, deși, geografic, ea este amplasată chiar pe linia mediană a continentului european mărginit la est de lanțul munților Ural. Alături de Belarus și Ucraina, Republica Moldova face parte din „zona gri” [8] dintre Rusia și sfera de integrare și de influență a Uniunii Europene și, din această cauză, comportă riscuri politice și economice destul de grave. Cu excepția ipotezei de reactivare a conflictului din Transnistria, riscurile militare nu sunt prea mari, deoarece RM are relații foarte bune cu vecinii săi imediați și relații destul de bune cu FR. În plus, FR nici nu are nevoie să exercite intimidări militare la adresa RM, deoarece dispune de instrumente mult mai rafinate pentru realizarea intereselor sale geoeconomice și geopolitice. Sunt utilizate diverse metode geoeconomice, politice, tehnologice, financiare și subversiv-atipice [9] („scăparea” de sub control a crimei, „naționalizarea” de către regimul separatist de la Tiraspol a armamentului rus din Transnistria, distrugerea patrimoniului industrial și natural, coruperea și șantajarea funcționarilor publici, discreditarea cultural-lingvistică, finanțarea diferitelor „grupuri de șoc”, stimularea urii interetnice etc.). Cel mai mare dezavantaj al amplasării geografice a Republicii Moldova este închiderea ei între Ucraina și România, fără a avea ieșire la Marea Neagră. În Evul Mediu, unul din avantajele strategice ale ansamblului geoeconomic moldovenesc era anume ieșirea directă la Marea Neagră. Este extrem de importantă evaluarea posibilităților de acces indirect la Marea Neagră – prin limanul Nistrului, prin Prut-DunăreCanalul Dunărea-Marea Neagră. Ca urmare ar fi soluționată problema dependenței energetice prin diversificarea furnizorilor, cu efecte politice de importanță majoră pentru viitorul Republicii Moldova. Altă problemă strategică de prioritate imediată este atragerea investițiilor în industriile noi și în sectorul serviciilor, mai ales în domeniul serviciilor de transport și financiare internaționale. Pentru aceasta este necesară îmbunătățirea rețelei de transport, în special a celei feroviare. Menționăm acțiunile-cheie care, în opinia noastră ar putea fi întreprinse în această direcție:  conectarea printr-un tronson de cale ferată a viitorului terminal petrolier de la Giurgiulești cu stația de cale ferată Cantemir (prin Cahul) sau branșarea la porțiunea de cale ferată Basarabeasca-Reni;  construirea unei căi ferate, care ar asigura legătura directă pe porțiunea Chișinău-Basarabeasca (pentru aceasta va fi necesară reabilitarea tunelului de la Sângera);  inițierea negocierilor cu Ucraina în vederea electrificării în comun a unei ramuri de cale ferată pe direcțiile Ungheni-ChișinăuTiraspol-Odesa și Ungheni-Chișinău-Tiraspol-Kiev; eforturi diplomatice comune cu Odessa în relațiile cu autoritățile ucrainene în vederea soluționării problemei, recent apărute, cu apele Nistrului.  eventual, înlocuirea ecartamentului sovietic cu standardul european, însă perspectivele acestui scenariu trebuie să fie suplimentar analizate. Rețeaua rutieră și cea aeriană asigură acoperirea totală a regiunii în care se încadrează interesele geo-economice imediate și de perspectivă ale Republicii Moldova. Modernizarea lor va oferi într-un viitor nu prea îndepărtat, posibilitatea de racordare perfectă la coridoarele paneuropene de transport.