Fenomenul modernizării sociopolitice a societății în transformare spre democrație, abordat în cadrul unui studiu de caz consacrat particularităților Republicii Moldova în domeniul respectiv, are o semnificație aparte în câmpul cercetărilor științifice autohtone. În ultimii ani, acest fenomen a devenit obiect de analiză în cadrul unor proiecte științifice academice, universitare, dar și al unor publicații științifice în reviste prestigioase de specialitate din țară. Până la moment, fenomenul în cauză este supus cercetării în diferite contexte și ipostaze: a procesului democratic [1, p.68-84; 2, p. 125-128], a schimbării politice [3, p.134-153], a societății civile [4, p.59-69], a relațiilor de conflict și de consens [5], a proceselor integraționiste [6, p. 114-130], a cercetărilor enciclopedice [7] etc. Actualitatea și importanța cercetării temei respective este determinată de diferiți factori: epistemologic, de cunoaștere a locului și rolului modernizării în dimensiunile de progres social; praxiologic, de impact al modernizării asupra obiectivelor, procesului și rezultatelor practicii sociopolitice; transformator, de rol decisiv al modernizării pentru societatea în transformare de la un sistem și regim politic totalitar și/sau autoritar la unul democratic, de la un sistem unipartinic la unul pluripartit; axiologic, de evaluare a capacităților modernizării în determinarea caracterului, direcțiilor și mecanismului reformării democratice,dinamicii și staticii politice, schimbării politice, a relațiilor de conflict și de consens etc. O semnificație majoră are modernizarea sociopolitică pentru societatea în transformare a țărilor de tipul Republicii Moldova. Acest fapt e condiționat îndeosebi de perioada anevoioasă prin care trece țara, perioadă tărăgănată în tranziție spre democrație, cu mecanisme preponderent conflictuale la capitolul modernizare. Drept trăsături specifice de impact al fenomenului modernizării asupra societății în transformare gen moldovenesc evidențiem: – Caracterul întârziat al modernizării sociopolitice sau modernizarea „întârziată”. Conceptul de modernizare „întârziată” caracteristic societății noastre în transformare e problematic să-l aliniem în mod arbitrar la sensul sui-generis al modernizării politice propriu-zise pe care îl definim ca un proces de transformare a calităților sistemice ale vieții politice, a funcțiilor instituțiilor sistemului politic în condițiile tranziției de la societatea tradițională la cea modernă. Avem în fond o ambivalență a modernizării, forțate de sus pe cale politică, în mare măsură modernizare imitată. Atare ambivalență întrunește două tendințe diametral opuse: a modernizării și a antimodernizării. Cea dintâi caracterizează modernizarea țării noastre drept una de tip endogen-exogen, cu o bază dublă de manifestare – respectiv proprie și imitată – dar preponderent prin împrumut din afară de experiență transformatoare. A doua tendință – a antimodernizării este caracteristică unui segment considerabil din societate care nu acceptă procesele inovatoare. Deși la începuturile tranziției majoritatea acestui segment (masele) se pronunța totuși pentru reformare (democratizare și modernizare), pe parcurs, odată cu impunerea modernizării de sus, cu riscurile și provocările sociale apărute, a ales poziția antimodernizării. – Desfășurarea concomitentă a modernizării și democratizării, fapt ce rezultă din caracterul tranziției sistemice postcomuniste. Aceasta e lansată și se realizează sub semnul democratizării. Luate prin prisma concomitenței, ambele variabile se înscriu în cel de-al „treilea val al democratizării”, însă modernizarea, spre deosebire de democratizare (axată pe politic), are o arie mai largă de impunere. Raportată la practica Republicii Moldova relația democratizare-modernizare are un șir de particularități: abaterile democratizării creează multiple obstacole modernizării; lipsa de tradiții democratice; insuficiența economiei de piață, dominarea în cadrul acesteia a monopolismului, a intereselor oligarhice. – Rolul decisiv al statului în inițierea modernizării. Acesta poate să facă față cerințelor timpului doar dacă își modernizează structurile proprii în direcția diferențierii rolurilor politice, specializării instituțiilor; acumulează capacități inovaționale vizavi de procesul transformator; asigură realizarea reformelor sociale; înlătură restricțiile privind participarea politică a cetățenilor. Pe toate aceste poziții statul Republica Moldova are o eficacitate scăzută, un deficit de raționalism în activitatea instituțiilor sale vizavi de diferențierea rolurilor sociopolitice, de raționalism în relațiile cu societatea civilă, deficit de optimizare a relației inovație-tradiție, de reglementare a intereselor pentru binele comun. În opinia unor analiști, acesta este un stat capturat, a căror structuri sunt supuse intereselor oligarhice. – Caracterul relativ slab, parțial ineficient de impunere a societății civile moldovenești în procesele modernizării. Dacă în țările Europei Centrale și de Est tranzițiile spre democrație se desfășurau prin prisma proiectului societății civile, atunci în Republica Moldova proiectul civil față de modernizare este ambiguu. Acest fapt îl deducem din diverse cauze: exagerarea de către unii analiști, reprezentanți civili ai capacităților de manifestare a societății civile în câmpul modernizării sociopolitice; caracterul fragmentar al mișcării civile, ciocniri, conflicte între diferite organisme civile; lupta excesivă pentru putere, îndeplinirea de către unele organizații civile de funcții nefirești pentru ele (Platforma Da, inițial în ipostază de organism civil), necorelate adecvat cu fenomenul modernizării; transferarea unor cadre experimentate din sectorul civil în cel al partidelor politice, ceea ce a slăbit potențialul civil în câmpul modernizării; valorificarea relativ slabă a resurselor interne și orientarea mai activă spre programele civile din exterior; ajustarea ineficientă a experienței civile, a bunelor practici din afara țării pe solul modernizării din Republica Moldova. – Realizarea în continuare a obiectivelor modernizării „întârziate” odată cu asimilarea valorilor post-modernizării, standardelor europene. Aceasta este o condiție-cheie nu doar pentru orientarea propriu-zisă spre eurointegrare, ci și pentru europenizarea din interior a statului, a societății, a diverselor segmente sociale, a personalității.Valorificarea standardelor europene avansate de către cetățenii moldoveni este unul din scopurile fundamentale ale Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, a cărui parafare (2013), semnare și ratificare (2014) a deschis noi posibilități de modernizare și postmodernizare a țării. Sarcina principală a organelor de stat, a societății civile este acum de-a implementa, cât mai bine posibil, acest document de semnificație strategică. În concluzie menționăm că perspectivele modernizării sociopolitice a Republicii Moldova sunt legate organic de realizarea obiectivelor postmodernizării. Modernizarea și post-modernizarea trebuie să devină un tandem real, în virtutea căruia este necesar a identifica și a pune în uz măsuri cât mai prielnice pentru societatea în transformare.