În contextul abordării ontice, democrația de azi se prezintă, inpo facto, ca o lume a lui ceea ce „este”, care, cum spunea C. Noica, semnifică un lucru sigur, în consecință, o realitate asigurată [1, p.242]. Percepută ca o realitate asigurată, stricto sensu, ca o realitate ontică democrația se înfățișează în mod evident prin calitățile sale constitutive, precum obiectualitatea (manifestarea obiectului), obiectivitatea (manifestarea valabilității) și semnificația (manifestarea valorii). Din punctul de vedere al acestor calități reprezentative sunt, bineînțeles, democrațiile stabile, cum ar fi cele din Marea Britanie, SUA, Germania, Franța etc. Apropo, în prezent, în categoria țărilor cu democrații stabile sunt plasate 25 de state ale lumii [2]. Starea democrației actuale, de la democrațiile stabile și/sau complete și până la democrațiile cu adjective (fragilă, protejată, iliberală) [3] este departe de a fi absolutul real sau modelul ideal. În această privință, argumentul lui W. Churchill – democrația nu este perfectă [4, p. 54] – este destul de realist și adevărat. În acest sens, relevant este și raportul Freedom House 2018 „Democrația este în retrageri în lume”. Conform acestui raport, drepturile politice și libertățile civile s-au deteriorat în întreaga lume ajungând în 2017 la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani [5]. Așadar, democrațiile actuale sunt, fără îndoială, în continuă schimbare, însă, sui generis, acestea câteodată cresc, alteori scad. De aceea, existența unei sau altei probleme este nu doar intelectuală, ci și firească. Ceea ce însă contează, este ca problemele democrației să nu fie examinate ca o sursă de frustrare, așa cum acestea nu trebuie interpretate ca un eșec, fapt care ar putea sugera repudierea democrației și aruncarea ei chiar în lada de gunoi a istoriei. Pentru a discuta despre problemele societății democratice, este oportun să ne punem câteva întrebări care prezintă în mod evident un act de reflecție, o frământare și, în ultimă instanță, o nevoie de cunoaștere. În legătură cu problemele democrației, nota bene, nu orice situație a democrației devine o problemă, trebuie să pornim de la următoarele întrebări: Ce sunt ele? De ce există? Cine este responsabil pentru apariția lor? Care-i impactul lor? Ce poate fi făcut în legătură cu ele? În acest context interogativ consemnate pot fi și alte întrebări, dar întrebarea de fond este următoarea: Care-i semnificația existenței problemelor într-o societate democratică? Ab initio, vom spune că o problemă sau altă problemă a democrației se referă nemijlocit atât la ce este democrația, starea de lucruri existentă, cât și la ce trebuie să fie democrația, întruparea idealurilor și valorilor democratice. În această perspectivă ce este democrația nu poate fi separat de ceea ce ar trebui să fie ea, ceea ce înseamnă că conexiunea amândurora poate și trebuie să conducă la apariția și afirmarea societății democratice. Ori când atenția se îndreaptă, preponderent la, „ce este” democrația, fără a ține seamă de prescriptivul „ar trebui” rezultatul, nu este decât sau realismul deplasat și eronat, sau căderea în capcana empirismului democratic . [6, p.39]. În asemenea situații democrația propriu-zisă este expusă tensiunii și chiar dezechilibrului [7] stărilor sale componențiale reprezentate de „ceea ce este” și ceea ce „trebuie”. În această privință, iminența apariției unei sau altei probleme este certă. Astfel, problema democrației nu este decât decalajul dintre „realitate” și „idealuri”, fapt care generează „minusuri” ce înseamnă fie defecte, fie lipsuri, fie contraziceri. Ori, anume aceste stări posibile ale democrației pot exprima „mai puțin” în loc de „mai mult”. Când democrația, de exemplu, se manifestă prin „mai puțin” se creează o stare critică [7] nedepășirea căreia echivalează cu pierderea identității democrației care poate însemna alunecarea acesteia spre altceva fie nedemocrație, fie nondemocrație. Ori, proliferaria formelor de nedemocrație și nondemocrație vin de regulă, cu „mai puțin” decât ceea ce trebuie să fie o democrație. Mai mult, modul de a produce mai puțină democrație se face pe nesimțite și chiar prin folosirea metodelor democratice sau mai precis prin pervertirea lor. În acest sens, oare fenomenul democrației iliberale nu este o dovadă concludentă? Ba da! În context democratic, „mai puțin” înseamnă, exempli gratia, mai puțină libertate de a alege, mai puțin echilibru al puterilor în stat, mai puțină toleranță și/sau mai puțină legalitate etc. În concluzie, cu cât mai puțină democrație afectează un număr mare de oameni (amploarea problemei), cu cât numărul oamenilor preocupați de soluționarea problemei este mare (intensitatea problemei), iar timpul de când durează problema este mai mare (durata problemei), cu atât problema democrației are șanse mari să devină o problemă de politică publică. În acest fel, problema democrației este nu doar identificată și recunoscută, dar și recunoscută ca obiect al acțiunii politice, care, noles volens, presupune adaptarea unei sau altei soluții. În cele din urmă, soluționarea problemelor democrației nu înseamnă decât a realiza mai multă democrație, deci mai multă libertate, mai multă egalitate și mai multă dreptate.