Canalele senzoriale şi mesagerii comunicaţiei sexuale ai amfibienilor caudaţi
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
920 5
Ultima descărcare din IBN:
2022-06-03 20:59
SM ISO690:2012
COZARI, Tudor, PLOP, Larisa, JALBA, Liliana. Canalele senzoriale şi mesagerii comunicaţiei sexuale ai amfibienilor caudaţi. In: Sustainable use and protection of animal world diversity:: International Symposium dedicated to 75th anniversary of Professor Andrei Munteanu , 30-31 octombrie 2014, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Tipografia Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2014, pp. 46-48. ISBN 978-9975-62-379-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sustainable use and protection of animal world diversity: 2014
Simpozionul " Sustainable use and protection of animal world diversity: "
Chișinău, Moldova, 30-31 octombrie 2014

Canalele senzoriale şi mesagerii comunicaţiei sexuale ai amfibienilor caudaţi


Pag. 46-48

Cozari Tudor, Plop Larisa, Jalba Liliana
 
Tiraspol State University
 
Disponibil în IBN: 2 mai 2019


Rezumat

Conceptul de ritualizare şi consecinţele lui, abordate în contextul realizării comportamentului de reproducere a amfibienilor caudați, ne oferă o imagine a oportunismului extrem în evoluţia sistemelor de comunicare sexuală în care semnalele sunt modelate din cele mai diverse procese biologice convenabile speciilor de tritoni. Este aşa dar, evident şi legitim să analizăm în continuare avantajele şi dezavantajele modalităţilor senzoriale utilizate de către Triturus vulgaris (selectată în calitate de obiect de studiu) şi celelalte specii de tritoni ai genului Triturus ca şi cum acestea s-ar afla într-o competiţie pentru privilegiul de a transmite mesaje. Altfel spus, mai exact, din punct de vedere ştiinţific, putem formula rezonabil ipoteza că speciile de tritoni evoluează către amestecul (combinarea) de semnale senzoriale ale arsenalului său comportamental ce maximizează fie eficienţa energetică, fie eficienţa informaţională, fie ambele (în caz ideal). Să examinăm în continuare principalele canale senzoriale cu referire specială la abilitatea lor competitivă, adică la avantajele şi dezavantajele relative ale proprietăţilor lor caracteristice. Din arsenalul senzorial al genului Triturus, canalele de comunicaţie cele mai relevante sunt: comunicarea chimică, comunicarea tactilă şi comunicarea vizuală; la amfibienii ecaudaţi, pentru comparaţie, menţionăm că destul de importantă este comunicarea auditivă. Comunicarea chimică. Feromonii la speciile de urodele cu reproducere subacvatică au fost cu siguranţă primele semnale utilizate în realizarea comunicaţiei intraspecifice, în special a comunicaţiei sexuale. Se consideră că feromonii, inclusiv cei sexuali, sunt strămoşii pe linie dreaptă a hormonilor; nu întîmplător feromonii rămîn semnale fundamentale pentru cei mai mulţi taxoni ai animalelor. Comunicarea chimică, în acest sens, cu siguranţă reprezintă o modalitate universală de comunicare a animalelor, la tritoni ea avînd un rol tranşant în realizarea procesului reproductiv. Şi aceasta se datorează, în primul rînd, următoarelor avantaje remarcabile pe care le au semnalele chimice în comparaţie cu celelalte forme de comunicare: a) pot fi folosite de către tritoni în condiţii de întuneric, indiferent de gradul de limpezime a apei şi în apele cu vegetaţie deasă, fiindcă feromonii ocolesc obstacolele; b) feromonii sunt biosintetizaţi fără mare efort energetic, sunt eliminaţi în mod operativ ceea ce nu necesită sisteme complicate de răspîndire şi are o mare eficienţă energetică; c) sunt detectaţi pe cale olfactivă atît în contact direct cît şi de la distanţă; d) au efect şi acţiune indirectă şi constantă asupra adresatului, permiţîndu-i celui care a emis mesajul chimic să se ocupe în acest răstimp cu alte activităţi vitale importante (să se hrănească, să se odihnească etc.). Anume din aceste considerente masculii de tritoni şi-au multiplicat glandele producătoare de feromoni sexuali prin majorarea esenţială a dimensiunilor labiilor cloacale, în care sunt localizate principalele glande odorante responsabile de secreţia lor. Pentru a majora raza de acţiune distantă a feromonilor ce sunt adresaţi, în primul rînd, femelelor (dar, desigur, şi altor indivizi conspecifici), masculii realizează mişcări energice din corp şi din coadă pentru a produce jeturi de apă prin care feromonii ajung în mod operativ la adresat. Feromonii sexuali ai tritonilor îndeplinesc, în fond, două funcţii importante de comunicaţie: pe de o parte, ei servesc drept mesaje chimice veridice pentru partenerul sexual că „autorul” feromonilor este gata de reproducere; iar, pe de alta, aceşti feromoni, fiind recepţionaţi de celălalt partener sexual, duc la motivarea acestuia spre actul final al procesului reproductiv – finalizarea ovogenezei şi predispunerea spre fertilizare. Comunicarea tactilă reprezintă un canal senzorial suplimentar (complementar) pentru specia Triturus vulgaris, menit să completeze, să fortifice, iar la etapa finală chiar să servească drept stimulent-cheie pentru încheierea ultimului act al reproducerii – depunerea spermatoforului şi fecundaţia. Această modalitate de comunicare se atestă la toate etapele ciclului nupţial comportamental şi este manifestată de către ambii parteneri conjugali. Atingerea femelei în zona abdominală, cloacală, a capului şi a gîtului de către mascul, atît la faza iniţială de întîlnire în teritoriul său individual cît şi pe parcursul fazelor medii şi finale de curtare, are funcţia de a demonstra prezenţa acestuia, a stimula suplimentar femela şi a o induce pe cît e posibil să accepte actul dat al curtării şi să treacă la următoarea etapă comportamentală. La rîndul ei şi femela, fiind stimulată optic şi olfalctiv de către mascul, intră în contact tactil cu acesta, atingîndu-se cu botul de flancul, gîtul şi vîrful cozii masculului. Aceste acte comportamentale cu implicaţia simţului tactil au funcţia de semnalizare despre faptul că femela este puternic motivată sexual şi este gata de a intra în faza finală – de fertilizare a ouălor. Prin urmare, comunicarea prin atingere (prin stimulare tactilă) este dezvoltată la maximum în acele secvenţe intime de relaţii de curtare sexuală care aduc partenerii conjugali la cel mai strîns contact fizic. Acestcontact fizic (de prezenţă nemijlocită şi ataşament culminant dintre parteneri) este extrem de important la caudate, dat fiind faptul că la ele, spre deosebire de ecaudate, lipseşte procesul acuplaţiei propriu-zise (a „amplexului”), prin care partenerii acestui ordin de amfibieni intră în contact fizic direct pe întreaga perioadă de ovopozitare şi fecundare (care le şi asigură o coordonare tactilă exactă a derulării acestor procese fiziologice şi comportamentale de reproducere). Comunicarea vizuală este destul de importantă în realizarea reproducerii speciei Triturus vulgaris dat fiind faptul că, de rînd cu stimularea olfactivă, stimularea vizuală acţionează în mod distant şi destul de eficient datorită dimensiunilor, formelor şi culorilor performante şi expresive ale unor structuri morfologice particulare (creasta dorsală, franjurile tegumentare ale membrelor, cloaca proeminentă ş.a.) cu rol de organe sexuale secundare apărute în rezultatul selecţiei sexuale intraspecifice. Nu întîmplător, în decursul acestui tip de selecţie naturală la Triturus vulgaris şi alte specii de tritoni a apărut şi s-a consolidat un dimorfism sexual atît de bine exprimat. Masculii, prin caracterele sale sexuale secundare relevante şi coloritul nupţial irepetabil, produc un efect de stimulare vizuală irezistibil asupra femelelor. Cu siguranţă că de rînd cu alţi factori ecologici importanţi care au acţionat (temperatura aerului şi a apei, insolaţia, lumina ş.a.) asupra trecerii tritonilor în sezonul de reproducere la modul diurn de viaţă (în celelalte perioade active de viaţă ale anului tritonii au activitate crepusculară sau nocturnă), necesitatea implicării comunicaţiei vizuale în realizarea procesului de reproducere a fost, de asemenea, unul dintre factorii ecologici foarte importanţi. De aceea, pentru o eficacitate mai înaltă a realizării comportamentului nupţial – pentru ca partenerii conjugali să aibă posibilitatea în mod reciproc să se observe bine sub apă şi să poată examina în detalii particularităţile morfo-cromatice individuale, jocurile nupţiale se desfăşoară cel mai frecvent în timpul zilei şi anume pe sectoarele cel mai bine iluminate, aceste condiţii ambientale permiţînd folosirea la maxim a canalului optic de comunicaţie de către partenerii conjugali.Prioritatea acestui sistem senzorial de comunicare se datorează faptului că trăsătura lui dominantă este direcţionalitatea: imaginile vizuale ale partenerilor sunt imediat fixate în spaţiu. Semnalele vizuale la tritoni acţionează conform următoarelor strategii diametral opuse privind durata semnalului optic transmis. La o extremă, modelele (variaţiile) de umbrire şi colorit diferit pot fi expuse partenerilor conjugali mai mult sau mai puţin permanent şi suplimentate temporar prin: a) depunere specială de pigment; b) expansiune şi contracţie a cromatoforilor; c) luarea unei anumite poziţii în spaţiu în scopul nuanţării sau atenuării anumitor particularităţi de cromaţie ş.a. şi, în felul acesta, furnizînd semnale vizuale de durată lungă cu cheltuieli minime de energie. Prin urmare, atunci cînd este posibilă folosirea canalului vizual de comunicare, semnalele optice sunt extrem de importante în identificarea apartenenţei specifice a indivizilor de cele două sexe, precum şi a gradului lor de motivaţie sexuală sau a statusului individului în cadrul grupurilor sexuale. La cealaltă extremă, semnalele optice pot fi constituite în aşa fel încît să asigure o dispariţie şi schimbare rapidă, şi în felul acesta, ele pot transmite cel mai rapid anumite intenţii ale partenerilor în ansamblul comportamentelor de curtare. Dar, după cum am menţionat deja anterior, trăsăturile distincte ale semnalelor optice sunt avantajoase numai în condiţii limitate: în absenţa luminii, comunicarea optică este eşuată. Nu întâmplător, acest canal senzorial la tritoni este conexat cu cel olfactiv (chimic), menit să asigure buna desfăşurare a comportamentului nupţial şi în condiţii cu lumină insuficientă sau în întuneric.