In the intradiegetic novels the narrator takes part in a cognitive itinerary that displaces the weight center of the narration from the event and action towards the autoscopy of oneself. The mover of the narration becomes the process of knowledge and self-knowledge that offers an image of the ego in evolution and change. The difference between essence and appearance is supported by the specifics of the intradiegetic narrative perspective that encourages the process of autoscopy, diminishing the objectivism. Garabet Ibrailenu’s character is one of the few from the epoch which analyzes not only the oneself and the otherness, but also the attitude towards the subject in the dynamic of the evolution, depending on the perspective of the reception. This perception discovers, expressed in rhetorical questions, all the gear of interior, hidden kneading.

În romanele intradiegetice personajul narator se lasă antrenat într-un itinerar cognitiv ce deplasează centrul de greutate al naraţiunii dinspre întâmplare şi acţiune spre autoscopia sinelui. Mobilul naraţiunii devine procesul de cunoaştere şi autocunoaştere care oferă o imagine a eului în evoluţie şi în schimbare. Diferenţa dintre esenţă şi aparenţă este susţinută de specificul perspectivei narative intradiegetice care favorizează procesul autoscopiei, diminuând obiectivismul. Personajul lui Garabet Ibrăileanu este unul dintre puținele din epocă care își analizează nu doar sinele și alteritatea, ci și atitudinea față de subiect în dinamica evoluției, în funcție de perspectiva receptării. Această percepție îi descoperă, concretizat în întrebări retorice, tot angrenajul de frământări interioare, ascunse.