Procesele de globalizare, sfidând timpul și spațiul, creează un nou tablou al lumii. Astăzi, constatăm o reconfigurare a întregului sistem social global, inclusiv a domeniului politic. Schimbările profunde au cuprins atât forma cât și conținutul politicii. În statele cu democrație liberală, politica este supusă unui proces de tehnologizare și marketizare fără precedent. Elaborarea unui cadru conceptual și metodologic adecvat înțelegerii și conștientizării noilor realități devine un imperativ pentru știința politică.  Marea provocare a demersului ştiinţific în domeniul disciplinelor socioumane derivă din faptul că obiectul cercetării este, în esenţă, un subiect – omul în calitatea lui de fiinţă socială. Comportamentul uman în toată complexitatea, subtilitatea și dinamica sa face ca obiectivitatea să rămână doar un deziderat, practic imposibil de realizat. „O întreagă dimensiune a socialului – cea a comportamentelor sau a acțiunilor umane – se cere abordată dintr-o altă perspectivă decât cea prin care explicăm „comportamentele” obiectelor fizice: accentul cade acum pe finalitate, pe scopuri, în timp ce în lumea neumană el cade pe legalitate și cauzalitate” [8, p.28].  Unii autori propun a începe cu paradigma: „Fără a nominaliza o paradigmă, ca prim pas, nu există nicio bază pentru alegerile ulterioare privind metodologia, metodele, literatura sau design-ul cercetării” [5]. Totodată, constatăm o mare varietate de interpretări și de utilizare a termenului „paradigmă”. Părintele conceptului, Thomas Kuhn, într-un Post-scriptum din 1969 la lucrarea ,,Structura revoluțiilor științifice”, apărută în 1962, scria despre folosirea termenului „paradigmă” în două sensuri diferite: „Pe de o parte, el desemnează o întreagă constelație de convingeri, valori, metode etc., împărtășite de membrii unei comunități date. Pe de altă parte, el denotă un tip de element din acea constelație, soluțiile concrete ale puzzle-urilor care, folosite ca modele sau exemple, pot înlocui reguli explicite ca bază pentru rezolvarea celorlalte puzzleuri ale științei normale” [4, p.242]. Pornind de la specificul obiectului de studiu menționat supra, vom constata că știința politică este o disciplină multiparadigmică. Earl Babbie, în cunoscuta lucrare ,,Practica cercetării sociale” (2007), constată: „Paradigmele științelor sociale oferă o diversitate de perspective, fiecare oferind informații care altora le lipsesc și ignoră aspecte ale vieții sociale pe care celelalte le dezvăluie” [1, p.67]. În fine, E.Babbie conchide: „paradigmele nu sunt nici adevărate, nici false; sunt doar, mai mult sau mai puțin folositoare. Fiecare paradigmă … privește diferit viața socială… fiecare oferă noi înțelegeri, sugerează diverse tipuri de teorii și inspiră diferite modalități de cercetare” [1, p.67]. Extinderea metodelor economice la cercetarea fenomenelor politice, ca modalitate de realizare în practica cercetării a principiului interdisciplinarității are drept urmare apariția teoriilor economice ale democrației care ,,au demarat aplicarea serioasă a conceptelor de raționalitate și interes individual în studiul comportamentului cetățeanului” [3, p.205]. Unul din instrumentele fundamentale folosite este acela ,,de-a modela comportamentul actorilor politici după chipul și asemănarea lui homo economicus” [6, p.40]. Succesele aplicării tradiției economiei politice în cercetarea comportamentului politic al individului (teoria alegerii raționale) a permis inițierea și a altor orientări de perspectivă în utilizarea instrumentarului economic la cercetarea politicului. Una din direcții care prinde tot mai mult teren este aplicarea conceptului de piață politică în calitate de paradigmă pentru analiza domeniului politic.  Paradigma pieței este o direcție elaborată relativ recent în cadrul teoriei politice și dezvoltată tot mai mult la ora actuală în cadrul științei politice. Conceptul de piață este unul vast, transpus în domeniul politic, acesta cunoaște diferite interpretări. Un punct de vedere general este exprimat de Cristina Pripp: „Conceptul de piață politică unifică ideea de relație sau alianță interumană durabilă în timp cu orice variantă de plasament abstract (ușor concretizat sub forma programelor) într-un anume spațiu al societății, privită singular sau globalizat. Iar ceea ce ne este accesibil se regăsește în comportamente și atitudini, atât din partea „consumatorilor”, cât și a „producătorilor” de politică” [7, p.164].  În calitate de model, conceptul de „piață politică” facilitează investigarea procesului democratic la ora actuală. Filosoful și sociologul român Mihail Radu Solcan este de părere că: „Din perspectivă economică, democraţia este o formă a unei pieţe politice” [9]. Politicienii fiind asemuiți producătorilor care vin cu mărfurile lor pe o piaţă, iar marfa pe care o vând ia forma unor propuneri cu finalitate electorală. Alegătorii, la rândul lor „cumpără marfa cu ajutorul voturilor” [9]. După cum observăm, tabloul descris este desprins din realitățile societăților democratice din zilele noastre.  Perspectiva dată asupra democrației își are rădăcinile în teoria politică. Anthony Downs încă în 1957 a scris la acest subiect o carte devenită clasică – ,,An Economic Theory of Democracy”. Downs „își propune să construiască un model în care să descrie regulile de comportare rațională ale „actorilor” de pe scena politică democratică, guvern (partid sau coaliție de guvernământ), celelalte partide, cetățeni și grupuri de interese, reguli similare cu cele referitoare la producătorii și consumatorii dintr-o economie de piață liberă” [2, p.61]. Plasând în centrul modelului elaborat de Downs participanții la viața politică, care în stabilirea și atingerea scopurilor se conduc de raționalitate și propriile interese, Simona Bușoi vine cu următoarea apreciere:„lumea în care își desfășoară activitatea actorii politici în modelul downsian conține incertitudine, în aceste condiții abordarea problemelor fiind mai interesantă, mai complexă și mai aproape de realitate” [2, p.61]. Analiza comportamentului subiecților politici inclusiv prin prisma conceptului de „interes” o găsim pertinentă și relevantă, odată ce această noțiune, în accepția multor autori importanți, este una centrală în definirea politicii.  Prin urmare, conceptul de „piață politică” reprezintă un model explicativ coerent, care poate servi drept paradigmă în procesul de cercetare a proceselor politice la etapa actuală. În cadrul acestei abordări, sistemul politic democratic este privit ca un mecanism de piață care exercită funcția de coordonare, balansare și soluționare a multiplelor interese din societate, aflate deseori în relații conflictuale. Problema marketizării politicii, care încă mai poartă deseori cu sine conotația peiorativă, rămânând un subiect discutabil, o consideră un proces obiectiv, legat de nivelul actual de dezvoltare a societăților, influențat profund de procesele comunicării de masă. Analiza realităților din domeniul politic prin prisma pieței politice, în cazul Republicii Moldova, facilitează înțelegerea proceselor legate de transformarea societății postcomuniste, precum și realitățile și tendințele actuale din societate.