O problemă imperativă a societăţii contemporane este infecția HIV/SIDA, ale cărei implicaţii pot fi resimţite tot mai mult la nivel bio-psihosocial. Interesul sporit faţă de această maladie se datorează impactului negativ pe care îl are aceasta asupra dezvoltării personalităţii individului și valorificarea potențialui personal.Delimităm virusul HIV ca fiind virusul care atacă în special globulele albe din sânge, dintre care importante sunt limfocitele TCD4, ce au rolul de a produce anticorpi care să apere organismul de infecţii. El se găseşte în sângele şi fluidele sexuale ale persoanei infectate, precum şi în laptele mamelor infectate. Transmiterea HIV are loc atunci când o cantitate suficientă de fluide pătrunde în organismul altei persoane. Căile de transmitere a virusului HIV sunt următoarele: contactul sexual, contactul direct între sângele unei persoane sănătoase și sângele unei persoane infectate, de la mama infectată la fătul ei (în timpul sarcinii sau la naştere) şi după naştere prin alăptare [4].  SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Acute Dobândite) survine atunci când degradarea sistemului imunitar este extremă: numărul limfocitelor T4 din sânge ajunge mai mic de 200/mmc, faţă de 900/mmc la o persoană neinfectată. SIDA este ultima fază a infecţiei cu HIV, când sistemul imunitar este foarte grav afectat, numărul celulelor T4 (T-CD4) scade foarte mult, iar organismul nu mai poate face faţă infecţiilor. Din punct de vedere medical, SIDA reprezintă un ansamblu de simptome şi semne clinice (un sindrom), o boală ce atacă şi distruge în mod lent sistemul imunitar al organismului, făcându-l vulnerabil unor maladii grave şi adesea fatale [3].  Infecţia cu HIV îndeplineşte criteriile de încadrare în rândul bolilor cronice, suferinţa persoanei bolnave (sau infectate cu HIV) interferând viaţa familiei acesteia. Infecţia cu HIV nu distruge progresiv doar sistemul imunitar, ci distruge în acelaşi timp şi imunitatea psihologică a bolnavului şi a familiei sale [3].  Potrivit autorilor Rubenstein și Sorentino (2008), modalităţile prin care un individ poate răspunde la diagnosticarea cu HIV diferă în funcţie de caracteristicile psihologice ale acestuia, precum și de contextul de viaţă în care se află individul. Printre aceste modalităţi se numără refuzul acceptării diagnosticului, tulburări psihotice, ale afectivităţii, ale somnului sau ale personalităţii, dar şi ideaţie suicidară, cu precădere în prima jumătate de an de la aflarea diagnosticului. Individul în stare de suferinţă poate resimţi vinovăţie, ruşine, umilinţă, stigmatizare, singurătate, izolare, frică sau furie datorată neputinţei și stării maladive în care se află organismul său, toate aceste sentimente răsfrângându-se şi în relaţiile sale cu ceilalţi. Astfel, un număr mare de persoane infectate cu HIV urmează un tratament medicamentos adecvat bolii, căruia i se alătură psihoterapii destinate afecţiunilor psihice, acestea din urmă prezentând o incidenţă mare în rândul bolnavilor. În vederea elaborării unui plan de tratament eficient, specific persoanei, este indicat să fie evaluate o serie de aspecte, precum istoricul personal al bolilor mentale şi al abuzului de substanţe, natura actuală a relaţiilor intime, relaţiile familiale şi cu apropiaţii, suportul social, statutul la locul de muncă, satisfacţia în muncă şi starea de sănătate curentă [2]. În literatura de specialitate sunt identificate o serie de elemente necesare pentru desfășurarea procesului terapeutic [1]. Menționăm următoarele componente necesare:  Relația stabilită între psihoterapeut și client trebuie să fie o relație plină de încredere și respect reciproc, o relație mai mult unidirecțională, în care o persoană este în stare de dificultate, iar cealaltă oferă suport în rezolvarea acesteia.  Cadrul terapeutic și atmosfera de eveniment a ședințelor psihoterapeutice – cadrul terapeutic este și el terapeutic. Contează locul unde se desfășoară terapia: acesta trebuie să fie un spațiu destinat anume terapiei și trebuie să ofere starea de siguranță a aflării în acest spațiu.  Dorința de schimbare a clientului – succesul se datorează în mare parte motivației pentru schimbare; acordul pentru participare trebuie să fie benevol și nu impus de cineva din exterior.  Asumarea de către pacient a responsabilităților pentru propria existență – psihoterapeutul este doar un catalizator al procesului, toată responsabilitatea față de acțiunile întreprinse aparține clientului. Orice schimbare a împrejurărilor nefaste începe de la propria schimbare, iar evenimentele negative sunt urmări ale gândurilor iraționale, fie ale comportamentelor autoagresive sau dificile, de dependență, sau a unor împrejurări pe care clientul singur și le-a creat etc.  Descărcarea emoțională (catharsis) – descărcarea cathartică ia de cele mai multe ori forma plânsului, a suspinelor, a izbucnirilor de furie, de revoltă, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure.  Producerea insight-urilor – înțelegerea bruscă, intuitivă a unor conflicte și mecanisme personale.  Din punct de vedere metodologic, psihoterapia aplicată persoanelor seropozitive s-a structurat astfel: psihoterapie suportivă, psihoterapie de relaxare, psihoterapie sugestivă, psihoterapie cognitiv-comporta mentală, psihoterapie experiențială, psihoterapiile de grup, art-terapie, terapia ocupațională etc.  Majoritatea tipurilor de asistenţă psihologică scurtă acordată persoanelor ce trăiesc cu HIV sunt centrate pe o manieră suportivă. Acest tip de asistență este oferit la toate etapele de postdiagnostic. Sunt diverse situații cotidiene care ar putea afecta starea emoțională a persoanei HIV-pozitive și a rudelor acesteia. Aceste situații pot fi determinate de marginalizarea persoanei, agravarea stării de sănătate, apariția unei crize existențiale, când persoana este în căutarea scopului vieții. Asistența psihologică trebuie să se axeze pe suportul informațional și emoțional acordat pentru a confrunta problema apărută la acel moment. Unul din aspectele importante cel mai acut abordate în cadrul psihoterapiei persoanelor seropozitive se referă la asistența persoanei muribunde și pregătirea pentru moarte. Acest tip de asistență este mai dificil, pentru că implică intervenții de planificare a morții persoanei.  Deoarece spectrul problemelor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA este foarte divers, terapeuții folosesc cel mai frecvent forma integrativă sau eclectică a psihoterapiei, preluând tehnicile și modelele cele mai eficiente în intervenția unor cazuri individuale.