Dreptul la protecţia muncii în Republica Moldova este garantat prin dispoziţiile constituţionale. Potrivit art.43 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova [1], salariaţii au dreptul la protecţia muncii.  Conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186-XVI din 10.07.2008 [2], angajatorul este obligat să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce ţin de activitatea desfăşurată. Luând în consideraţie prevederile art.10 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10.07.2008 [2] şi ţinând seama de natura activităţilor din unitate, în cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul este obligat să evalueze riscurile profesionale, în special la alegerea echipamentelor de lucru, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate, precum şi la amenajarea locurilor de muncă; să asigure, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) şi în funcţie de necesităţi, aplicarea de către angajator a măsurilor de prevenire, precum şi a metodelor de producţie şi de lucru care să ducă la îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în toate activităţile unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice; să ia în considerare capacitatea lucrătorilor în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea acestora ori de câte ori le încredinţează o sarcină; să se asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii fac obiectul consultării lucrătorilor şi/sau la reprezentanţilor lor în ceea ce priveşte consecinţele alegerii echipamentului, condiţiilor de lucru şi mediului de lucru asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor; să ia măsurile corespunzătoare pentru ca în zonele de risc grav şi specific să poată avea acces numai salariaţii care au primit instrucţiuni adecvate privind securitatea şi sănătatea în muncă.   În temeiul Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10.07.2008, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenirea riscurilor profesionale în cadrul unităţii se realizează de către conducător, lucrătorii desemnaţi prin decizia angajatorului, serviciului intern de protecţie şi prevenire şi serviciului extern de protecţie şi prevenire.  Regulamentul privind modul de organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor prefesionale, (în continuare Regulament) [3]. Astfel, potrivit pct.3 din Regulament, organizarea activităţilor de protecţie şi prevenire este realizată de către angajator, prin diferite modalităţi:  Lucrătorii (lucrătorul) desemnaţi, numiţi prin decizia angajatorului. Angajatorul va stabili activităţile de protecţie şi prevenire pe care lucrătorul desemnat, dispunând de competenţă, timp necesar şi mijloace adecvate, urmează să le efectueze. Pentru a putea să desfăşoare activităţile de protecţie şi prevenire, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului doi, conform prevederilor pct. 37-40 din prezentul Regulament. Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi, în funcţie de mărimea unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unităţii. Angajatorul trebuie să asigure lucrătorii desemnaţi cu mijloace adecvate şi să le acorde timpul necesar pentru a-şi desfăşura activităţile de protecţie şi prevenire. Organizarea serviciului intern de protecţie şi prevenire. Serviciul intern de protecţie şi prevenire se organizează în subordinea directă a angajatorului ca un compartiment distinct. Angajatorul va stabili structura serviciului intern de protecţie şi prevenire, în funcţie de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unităţii. Angajatorul va consemna în regulamentul serviciului intern de protecţie şi prevenire activităţile de protecţie şi prevenire, care vor fi desfăşurate de către serviciul intern de protecţie şi prevenire. Serviciul intern de protecţie şi prevenire trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare nivelului doi, conform prevederilor pct. 37-40 din Regulament. În cadrul serviciului intern de protecţie şi prevenire pot activa şi alţi lucrători pentru desfăşurarea activităţilor auxiliare. Lucrătorii din cadrul serviciului intern de protecţie şi prevenire trebuie să desfăşoare numai activităţi de protecţie şi prevenire şi, cel mult, activităţi conexe, cum ar fi prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului. Angajatorul trebuie să asigure serviciul intern de protecţie şi prevenire cu mijloacele materiale şi umane necesare pentru ca să-şi poată desfăşura activităţile respective de protecţie şi prevenire. Pentru ocuparea funcţiilor în cadrul serviciului intern de protecţie şi prevenire, angajatorul va asigura condiţii egale atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. În cazul în care angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe locuri de muncă dispersate teritorial, serviciul de protecţie şi prevenire trebuie să fie organizat, astfel încât să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor de protecţie şi prevenire. În situaţia în care activitatea de protecţie şi prevenire este desfăşurată de mai multe servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru a asigura eficienţa acestei activităţi. Organizarea Serviciului extern de protecţie şi prevenire. Serviciul extern de protecţie şi prevenire asigură, pe bază de contract, activităţile de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale. Dacă angajatorul apelează la serviciul extern de protecţie şi prevenire, acesta trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de protecţie şi prevenire. Serviciul extern de protecţie şi prevenire trebuie să dispună de lucrători cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea. Serviciul extern de protecţie şi prevenire trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului doi, conform prevederilor pct.37-40 din Regulament. În cadrul serviciului extern de protecţie şi prevenire pot activa şi alţi lucrători pentru desfăşurarea activităţilor auxiliare. Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de protecţie şi prevenire trebuie să cuprindă activităţile de protecţie şi prevenire care vor fi desfăşurate de către serviciul în cauză.   Potrivit datelor Raportului de activitate al Inspectoratului de Stat al Muncii pentru anul 2015 [4], la unităţile economice monitorizate activitatea de protecţie şi prevenire este realizată de: conducător – la 4.188 unităţi, lucrător desemnat de angajator – 1.516, serviciu intern – 131, serviciu extern – 46. Autorii Eduard Boişteanu şi Nicolai Romandaş notează faptul că ,,instruirea conducătorilor de unităţi, conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor, lucrătorilor desemnaţi şi reprezentanţilor lucrătorilor se efectuează îndată după numirea lor în funcţiile respective şi periodic, cel puţin o data în 36 de luni. Instruirea conducătorilor de unităţi şi a lucrătorilor desemnaţi are loc în cadrul cursurilor de instruire realizate de serviciile externe de protecţie şi prevenire, iar instruirea conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor şi reprezentanţilor lucrătorilor se efectuează la cursuri de instruire realizate de serviciul intern de protecţie şi prevenire sau de serviciile externe de protecţie şi prevenire” [5, p. 609].  Cu referire la obligaţiile angajatorului, privind organizarea protecţiei muncii, autorii Alexandru Ţîclea şi Constantin Tufan menţionează că ,,persoanele juridice, în funcţie de complexitatea şi riscurile specifice activităţii desfăşurate, precum şi de numărul salariaţilor vor stabili personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii sau, după caz, vor organiza compartimente de protecţie a muncii” [6, p. 534].  În opinia autorului, angajatorii trebuie să fie conştienţi de obligaţiile impuse în conformitate cu cerinţele legale, în partea ce ţine de protecţia vieţii, sănătăţii şi integrităţii lucrătorilor. Doar prin eforturile comune, ale părţilor interesate de asigurarea unor locuri de muncă sigure şi sănătoase, va fi posibilă garantarea şi îndeplinirea obiectivelor privind prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale şi crearea unei culturi de prevenire a acestora.