Fenomenul hiponimiei în terminologia ecologică
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
606 8
Ultima descărcare din IBN:
2023-05-15 19:36
SM ISO690:2012
MACOVEI, Dorina. Fenomenul hiponimiei în terminologia ecologică. In: Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători, Ed. 4, 10 martie 2015, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2015, Ediția 4, T, p. 126.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători
Ediția 4, T, 2015
Conferința "Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători"
4, Chișinău, Moldova, 10 martie 2015

Fenomenul hiponimiei în terminologia ecologică


Pag. 126-126

Macovei Dorina
 
Institutul de Filologie al AŞM
 
 
Disponibil în IBN: 18 februarie 2019



Teza

Hiponimia este un fenomen ce caracterizează lexicul specializat al terminologiei ecologice deoarece reprezintă o modalitate de ordonare a conceptelor într-un sistem bine ierarhizat. Hiponimia exprimă ideea de subordonare a unor termeni cu sensuri apropiate (hiponime) față de un termen cu sens supraordonat, central (hiperonime), de unde și definirea de „relație de incluziune”. Hiperonimele includ toate hiponimele într-o categorie mai generală, iar hiponimele conțin caracterele conceptului generic și se deosebesc unele de altele prin cel puțin o trăsătură distinctivă. La rîndul lor, hiponimele se află într-o relație de coordonare și se numesc co-hiponime sau izonime. Un exemplu ce ar ilustra explicit această relație este seria de hiponime ce au ca supraordonat termenul lac. Lacurile sunt clasificate în funcție de conținutul în săruri: lacuri oligotrofe, lacuri eutrofe, lacuri distrofe și sunt hiponimele termenului lac deoarece reprezintă niște specii ale genului superior lac și ale cărui caracterele le conțin (întindere mai mare de apă stătătoare, închisă între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu). La rîndul lor, termenii hiponimi au trăsături specifice fiecărui concept. Luînd în considerație relațiile logice care stau la baza sistemelor conceptuale (teorie concepută de E. Wuster și mai apoi preluată de T. Cabre, L. Depecker), observăm că cele mai frecvente relații ierarhice în TER sunt generice sau „tip de„/ specie-gen și partitive sau „parte din”/ parte-întreg. În cazul limbajului ecologic, hiperonimul este un termen simplu sau sintagmă, iar hiponimele sunt termeni simpli sau sintagme care conțin obligatoriu hiperonimul. O altă particularitate a terminologiei ecologice evidențiază faptul că hiperonimul face parte din domenii interdisciplinare cu ecologia (biologie, geografie etc), iar hiponimele sunt specifice terminologiei ecologice. Ca rezultat, putem evidenția că organizarea hiponimelor în jurul hiperonimelor în domeniul studiat este o activitate de ordonare a cunoștințelor bine determinată fiind realizată de specialiștii din domeniu.