Natura ființială a protagonistului din romanul Zbor frânt de Vladimir Beșleagă a fost intuită odată cu cercetarea romanului prin prisma unui nou mod de gândire artistică – gândirea dialogică. În acest context, accentele nu cad pe ființă, pe interioritate sau pe exterioritate (natură, societate), ci pe relația nemijlocită dintre ele. Evenimentul ontologic care merită cea mai mare atenție este „relația”, fiindcă „spațiul ei este locul de manifestare a Spiritului, dimensiunea principală a existenței umane”(M. Buber). Astfel, fundamentală pentru înțelegrea omului din Isai este deschiderea lui către altul. Raporturile vocilor lui interioare (maturul și copilul) sunt cu atât mai complexe, cu cât implică interacțiunile lor cu alte voci. Isai-copilul contactează vocea bunelului, a mamei, a lui Timoșa, a ofițerului german, a căpitanului rus ș.a., pe care le racordează la sine sau le respinge; Isai-maturul intră în interacțiune cu altă rețea de voci: a soției, a fiului, a fratelui, a sătenilor ș.a. Astfel, firea lui se evidențiază în reacțiile semnificative la stimulii ideologici, morali, spirituali etc., care vin din exterior, adică, în accederea lui „dincolo de sine”(M. Buber). Coliziunile de opinii, ideologii, viziuni, care implică vocea lui Isai, pun în lumină trăsăturile lui umane. Lumea interioară a protagonistului se conturează, pe de o parte, la granița diluată dintre realitate și potențialitate, dintre lumea existentă și cea imaginată de el, iar pe de altă parte, se dezvăluie în spațiul relațiilor dialogale ale întregului sistem de voci. Conștiința lui Isai oglindește concepțiile despre lume și existență, care derivă din relația lui cu bunelul, cu familia, neamul, comunitatea, din dialogul lui cu natura și cu Dumnezeu. Axiologia pe care o apără instinctiv și aproape inconștient protagonistul, conține fundamentele mentalității originare a poporului. Isai rămâne vertical în fața forței dominatoare a deviantului totalitar prin vigoarea interioară, prin capacitatea excepțională de interacțiune, opoziție, rezistență și prin sacrificiul „zborului” său în numele spiritualității strămoșești.