Variabilitatea genetică la diverse genotipuri de Salvia sclarea L.
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
466 0
SM ISO690:2012
MARTEA, Rodica. Variabilitatea genetică la diverse genotipuri de Salvia sclarea L.. In: Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători, Ed. 3, 10 martie 2014, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2014, Editia 3, p. 50. ISBN 978-9975-4257-2-8.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători
Editia 3, 2014
Conferința "Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători"
3, Chișinău, Moldova, 10 martie 2014

Variabilitatea genetică la diverse genotipuri de Salvia sclarea L.


Pag. 50-50

Martea Rodica
 
Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei
 
 
Disponibil în IBN: 10 februarie 2019



Teza

Evaluarea polimorfismului genetic prezintă o abordare deosebită prin caracterizarea diversităţii speciilor cu interes economic major, plantele medicinale şi aromatice, în aspectul obţinerii de hibrizi cu productivitate înaltă şi descrierea genetică a formelor parentale. La etapa actuală, metodele în biologie moleculară reprezintă instrumente utile în contextul avansării cunoştinţelor visavis de particularităţile genetico - moleculare din domeniul ameliorării plantelor. În acest context, cercetarea a avut ca scop evidenţierea diferenţelor geneticomoleculare a genotipurilor de Salvia sclarea L. prin aplicarea tehnicii RAPDPCR. Caracterizarea şi analiza variabilităţii în cadrul acestei specii s-a realizat prin amplificarea cu primeri arbitrari. Rezultatele de amplificare au fost integrate prin analiza clusteriană. Analiza s-a realizat în aspectul calculării matricilor de similaritate genetică, în baza instrumentului UPGMA - Unweighted Pairwise Group Method with Arithmetic mean (http://genomes.urv.cat/UPG MA/index.php). Matricile au fost, ulterior, utilizate pentru elaborarea dendrogramelor de repartiţie a genotipurilor prin combinarea grupurilor de genotipuri în baza valorilor distanţei genetice. Evaluarea s-a executat în baza calculării matricii de similaritate dintre valorile obţinute. Metoda de clusterizare a fost aplicată pentru descrierea formelor parentale şi a formelor hibride cercetate. Studiul relaţiilor intraspecifice, în baza locusurilor RAPD, în cazul hibrizilor, a condus la gruparea genotipurilor în 5 clustere de bază: A, B, C, D şi E. În acelaşi timp, formele materne au evidenţiat 3 clustere de bază: A1, B1 şi C, iar formele paterne 4 clustere de bază: A2, B2, C2 şi D2. Rezultatele fragmentelor profilate, conform primerilor testaţi, oferă informaţii valoroase pentru caracterizarea germoplasmei prin descrierea complexă a materialului ameliorativ şi a formelor parentale din cadrul grupurilor genetice de salvie studiate.