Lucrarea prezintă rezultate experimentale privind obținerea unui nanocompozit poliuretanic utilizat in obținerea unor acoperiri de pardoseli cu proprietăți speciale antialunecare si antuzura. Aceste acoperiri pot fi depuse la fața locului sau se pot prefabrica și fixa în zonele de interes prin intermediul unor filme polimerice dublu dezive.

Un nanocompozit este un material solid multifaza in care faza dispersa are una doua sau toate cele trei dimensiuni de ordinul de mărime mai mic de 100 nm (10-9 m). De asemenea un nanomaterial mai poate fi definit si ca acea structura la care fazele care îl alcătuiesc se repeta spațial la distante ce nu depășesc ordinul de mărime amintit. Un nanocompozit polimeric poate fi definit ca fiind acel material alcătuit dintr-o matrice macromoleculara in care este dispersata o nanoumplutura – o faza dispersa la care dimensiunile particulelor ce o alcătuiesc sunt de max 100 nm. Proprietățile mecanice, electrice, termice, catalitice ale nanocompozitelor sunt complet diferite de cele ale componentelor care le alcătuiesc. Studiile au condus la concluzia ca adecvat scopului de obținere a unor nonocompozite cu matrice poliuretanica este un aluminosilicat cu o structura lamelara. Acest aluminosilicat cu denumirea montmorillonit este elemental component majoritar 65-70 % dintr-o argila exploatabila din cariere denumita bentonita. Stratul de uzura al unei pardoseli este acea porțiune a acoperirii care vine in contact nemijlocit cu acțiunea directa a factorilor distructivi. Aceștia sunt de natura gravimetrica – materializați prin acțiuni normale a corpurilor statice sau in mișcare asupra pardoselii si de frecare – materializați de forte cu acțiune tangențiala asupra pardoselii. Nanocompozitul poliuretanic are o serie de proprietăți fizice care-l fac adecvat pentru acțiuni normale: elasticitate, tenacitate, dar in același timp nu are o duritate superficiala suficienta pentru a fi rezistent la acțiunea unor forte tangențiale – respective la abraziune. Soluția tehnica la aceasta problema tehnologica este modificarea suprafeței acoperirii, prin realizarea unui așa numit strat de uzura care consta în includerea în porțiunea superficiala pe o adâncime de 1-2 mm a unor granule de materiale extradure.