Valorificarea patrimoniului cultural în educația tinerei generații reprezintă o prerogativă a noilor politici educaționale și culturale aplicate în sistemul de învățământ actual. Totodată, promovarea patrimoniului se regăsește printre obiectivele esențiale ale Strategiei de dezvoltare a culturii „Cultura 2020”.  Necesitatea promovării patrimoniului cultural în sistemul educațional este determinată de următoarele realități socioculturale: omogenizarea dimensiunii culturale ca urmare a procesului de globalizare și impactul acestuia asupra tinerei generații, sensibilă la noile modele culturale, stil de viață și mentalitate; promovarea patrimoniului cultural ca o condiție a păstrării identității și educației în spiritul patriotismului cultural, atât de necesar în condițiile crizei identitare și culturale; școala este mediul în care tânăra generație se familiarizează cu istoria, cultura și patrimoniul național, perceput drept un izvor despre trecut și o resursă pentru viitor; persistența și consecvența manipulării culturale de către mass-media prin neglijarea specificului național și ignorarea rolului anumitor instituții cu caracter educativ.  În aceeași ordine de idei, importanța valorificării patrimoniului are la bază următoarele argumente: studierea elementelor de patrimoniu în sistemul  educațional ajută la îmbogățirea culturii generale a tinerilor, respectiv asigură informarea lor pe mai multe paliere de cunoaștere; importanța educării tinerei generații în tiparele unei gândiri sănătoase sub aspect moral, etic și social; necesitatea stabilirii raporturilor solide între generații, axată pe continuitatea tradițiilor, pregătirea pentru viață prin intermediul normelor ce au reglementat viața tinerilor în deceniile precedente.  Actualmente, politica educațională a Republicii Moldova în direcția valorificării patrimoniului cultural este aplicată prin intermediul educației formale și nonformale, competențelor și obiectivelor specifice disciplinelor școlare obligatorii: istorie, educație civică, geografie, educație tehnologică, educație muzicală, precum și a celor opționale: educație interculturală, educație pentru toleranță, cultura bunei vecinătăți, istorie locală. Fiecare disciplină posedă propriile metode și procedee de lucru prin care se valorifică cele mai importante aspecte cu referire la patrimoniul cultural tangibil și intangibil. Or, promovarea patrimoniului cultural în sistemul educațional implică aspecte pozitive ce conduc spre formarea cetățenilor în spiritul responsabilității civice, toleranței față de valorile etnoculturale și respectului față de identitatea culturală.