Materialul informativ cules în urma cercetărilor de teren, întreprinse în satele din valea Prutului de Jos în vara anului 2018, a dezvăluit structura tradițională a ceremonialului nuptial, gradul de păstrare a tradițiilor și obiceiurilor pre/nupțiale, mutațiile funcționale survenite de-a lungul timpului în structura ritualurilor, dar și felul de raportare a localnicilor vizavi de ritualurile și secvențele tradiționale din cadrul acestui ceremonial.  Conchidem astfel că obiceiurile de nuntă din regiunea cercetată colportă, în mare parte, sensul străvechi, ritual al actului nuptial dar, prin accentele care se pun pe momentele esenţiale, prin succesiunea secvenţelor sau prin prezenţa ori absenţa unor elemente, se produce o schimbare de funcţie prin translaţie de la planul sacral la cel ceremonial.  Păstrând în esență caracterul de trecere, ceremonialul nupțial se organizează după o anumită gradaţie pe care Van Gennep o numea secvenţă. Acest caracter de secvență are o manifestare clară, tinerii trecând gradat de la starea de feciori la cea de căsătoriţi, urmând câteva etape: logodna, nunta şi obiceiurile de după nuntă.  Specifice pentru spațiul cercetat rămân două aspecte: 1. – timpul trecerii fetei în casa mirelui (spre deosebire de alte zone etnografice, „aici mireasa mergea odată cu logodna la mire”) și 2. – preocuparea pentru virginitatea miresei (reprezinta potențialul de a da naștere la o viață sacra, garanta onoarea familiei). Mai mult chiar, transformarea fizică pe care o suferea mireasa, trebuia etalată și marcată în cadrul obiceiurilor de nuntă (mersul cu sau fără icoană în cadrul logodnei, jucarea cearșafului în timpul nunții, servirea rachiului roșu/alb).