Trust –in the physician – is defined as a bizarre relationship between the two partners where the trusted person is willing to accept his own vulnerability in front of the behavior of the one in whom he invests trust. Trust arises from highlighting the credible and benevolent behavior that we recognize in the person we invest with trust (Doney & Cannon, 1997). The level of trust expansion is correlated with the patient's dependence on the physician as a professional service provider (De Wulf, Odekerken-Schröder, & Iacobucci, 2001). From the perspective of the patient-centered model, Chin (2001) emphasizes the legitimacy of the patient's personal experience with a high degree of respect for his autonomy. Patients are empowered to take responsibility for their own health, and the results are generally positive. From the part of physicians, the model highlights qualities such as: sensitivity, empathy and care. Trust in the doctor increases the chances of therapeutic adherence, and the opinion is expressed in this respect that some patients require confirmation of treatment  received from other specialists, from their prescribing physician, before accepting the proposed treatment. The central element of the patient's relationship is therapeutic education but it should not be based on the author's expert opinion but rather on a double knowledge of mutual trust of the doctor and the patient where each patient is treated as a separate individual.

Încrederea - în medic- este definită ca o relaţie biunivocă între cei doi parteneri în care cel care are încredere este dispus să accepte propria vulnerabilitate în faţa comportamentului celui în care investeşte încrederea. Încrederea rezultă din evidenţierea comportamentului credibil şi binevoitor pe care-l recunoaştem la persoana în care investim încredere (Doney & Cannon, 1997). Nivelul de extindere al încrederii este corelat cu cel de dependenţă a pacientului faţă de mediic ca ofertant de servicii profesionale (De Wulf, Odekerken-Schröder, & Iacobucci, 2001). Din perspectiva modelului centrat pe pacient Chin (Chin, 2001) pune accentul pe legitimitatea experienţei personale a pacientului oferindu-se un înalt grad de respect al autonomiei acestuia. Pacienţii sunt împuterniciţi să-şi asume responsabilităţi faţă de propria sănătate rezultatele fiind în general pozitive. Din partea medicilor modelul evidenţiază calităţi precum: sensibilitate, empatie şi grijă. Încrederea în medic creşte şansele aderenţei terapeutice fiind în acest sens exprimată opinia conform căreia anumiţi pacienţi solicită o confirmare a tratamentului primit de la alţi specialişti, de la medicul lor curant, înainte de a accepta tratamentul propus. Elementul central al relaţiei medic pacient îl constituie educaţia terapeutică dar aceasta nu trebuie să se  bazeze pe expertiza medicului transmisă autoritar ci mai degrabă pe o cunoaştere dublată de încredere reciprocă a medicului şi pacientului în care fiecare pacient este tratat ca un individ aparte.