Probleme privind incriminarea îmbogăţirii ilicite  în legea penală a Republicii Moldova
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
605 9
Ultima descărcare din IBN:
2024-02-16 10:19
SM ISO690:2012
STRULEA, Maria. Probleme privind incriminarea îmbogăţirii ilicite  în legea penală a Republicii Moldova. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe juridice și economice , 10-11 noiembrie 2015, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2015, R, SJE, pp. 15-18.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
R, SJE, 2015
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2015

Probleme privind incriminarea îmbogăţirii ilicite  în legea penală a Republicii Moldova


Pag. 15-18

Strulea Maria
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 3 decembrie 2018


Rezumat

În marea majoritate, statele nu accept s sancioneze penal îmbogirea ilicit sau fr cauz, fie pentru c consider inutil în prezena altor instrumente cu care ele lupt contra corupiei, fie pentru c exist dificulti în concilierea acesteia cu principiul prezumiei nevinoviei. Îmbogirea ilicit poate fi sancionat prin câteva pârghii: fiscal sau penal, în dependen de sistemul de drept al statului. În Europa gsim incriminat îmbogirea ilicit în Ucraina, Lituania şi Frana, în alte state, argumentul care nu permitea adoptarea unei legi incriminatoare, era c dispoziia privind îmbogirea ilicit urmrea sancionarea pentru a proteja un interes juridic nedefinit. Mai mult decât atât, Într-un stat de drept democratic, trebuie s se in cont de principiul dreptului constituional potrivit cruia dreptul penal nu trebuie s serveasc decât la protejarea intereselor şi valorilor juridice care merit clar o protecie penal. O categorie de infraciuni pentru care o sentin de condamnare nu se întemeiaz în mod imperios pe demonstrarea pozitiv a vinoviei interesatului şi poate fi obinut sacrificând principiile prezumiei nevinoviei, in dubio pro reo şi nemo tenetur se ipsum accusare, este contrar principiului prezumiei de nevinovie [1, p.1].  Obiectivul urmrit prin incriminarea îmbogirii ilicite l-a constituit combaterea corupiei. Îns, în scopul protecției drepturilor omului în cadrul unei infracțiuni de îmbogțire ilicit, este important de ținut cont de temeinicia (rațiunea) infracțiunii i proporționalitatea sancțiunii. Cele mai eficiente sanciuni privind reprimarea actelor de corupie se exprim în lipsirea de profituri obinute din infraciuni, dar nu privaiunea de libertate (art.330/2 CP prevzând, pe lâng alternative, şi pedeapsa închisorii de la 3 la 7 ani la alin. (1) sau de la 7 la 15 ani pentru alin. (2)). Formula articolului 330/2 CP este una dubioas şi neclar în mai multe privine printre care: ● În virtutea principiului calitii legii şi a claritii şi previzibilitii acesteia, o norm juridico-penal trebuie s utilizeze termeni clari şi s nu ofere liberul arbitru subiecilor ce trebuie s o aplice, or instana de judecat nu este legiuitor care s stabileasc exact fapta incriminat. În acest sens, estimarea bunurilor ca fiind de o valoare care „depşeşte substanial” mijloacele dobândite de ctre subiectul infraciunii, rmâne a fi vag. Legiuitorul a reglementat clar în legea penal doar proporiile deosebit de mari, proporiile mari, daune considerabile şi daune eseniale (art.126 CP RM). În acest sens, sunt de reiterat argumentele în favoarea unei lex certa penale statuate, de altfel, şi în jurisprudena constituional naional, dup care „[...] orice reglementare de drept penal trebuie s fie conform cu principiile fundamentale ale dreptului penal şi cu exigenele prealabile ale proteciei drepturilor fundamentale, prin exactitate respectând principiul legalitii […]. Formulele generale şi abstracte într-un caz concret pot afecta funcionalitatea legii penale, aplicarea ei coerent şi sistemic, ceea ce ar denatura principiul calitii legii” [2, §76, 84]. ● Una dintre condiiile pentru care se dispune confiscarea extins, potrivit art. 106/1 CPRM, o constituie ca valoarea bunurilor asupra crora ea se extinde s „depşeasc substanial veniturile dobândite licit”. Totodat, obiectul material al componenei de infraciune de îmbogire ilicit de la art.330/2 CP RM reprezint bunurile a cror valoare „depşeşte substanial” mijloacele dobândite pe ci legale. Drept urmare, aflarea în posesie a unor bunuri ce depşesc substanial veniturile licite trebuie s fie susceptibil şi de confiscare extins, şi de pedeaps penal potrivit legiuitorului. Deducem c prin incriminarea îmbogirii ilicite, deinerea acestor bunuri se sancioneaz cu pedeaps penal, transformându-se astfel în infraciune, dar nu msur de siguran, or, în virtutea art. 98 CP „msurile de siguran au drept scop înlturarea unui pericol şi preîntâmpinarea svârşirii faptelor prevzute de legea penal”. În cazul Welch c. Marea Britanie, CEDO a adoptat poziia conform creia confiscarea poate fi sau de natur preventive, fie de natur punitiv, aceast apreciere fcându-se inând cont de mai multe condiii cumulative. Elementele care trebuie luate în considerare la atribuirea caracterului preventiv sau punitiv ar fi: dac instana are libertatea de a stabili valoarea bunurilor confiscate; dac msura confiscrii urmreşte profiturile sau rezultatele; dac legea prevede pedeapsa cu închisoarea [3, § 31]. Punctul de plecare al oricrei aprecieri privind existena unei pedepse const în a determina dac msura în chestiune este impus ca urmare a unei condamnri pentru o „infraciune”. În aceast privin, şi alte elemente pot fi considerate pertinente: natura şi scopul msurii în cauz, calificarea sa conform dreptului intern, procedurile asociate adoptrii şi executrii sale, ca şi gravitatea acesteia. Dac, dincolo de aparene, încercm s discernem realitatea, independent de calificarea msurii de confiscare, rmâne faptul c dl Welch a suferit un prejudiciu mai mare din cauza ordonanei decât cel la care era expus în perioada svârşirii infraciunilor de care a fost gsit vinovat. Având în vedere combinaia de elemente represive, ordonana de confiscare se traduce într-o veritabil pedeaps. În consecin, a existat înclcarea art. 7 § 1 al Conveniei Europene a Drepturilor Omului [3, § 31]. Prin urmare, însuşi legiuitorul trebuie s se determine ce obiectiv urmreşte în cazul îmbogirii ilicite: prevenirea (care opereaz ca şi msur de siguran şi care se extinde fa de bunurile provenite din o infraciune primar aductoare de profit, or, îmbogirea ilicit opereaz post factum, dup comiterea unei infraciuni primare), sau pedepsirea cu stabilirea unei pedepse în sensul art. 61 CPRM.  ● Diferenele vdite şi dovezile certe, sau probele constatate (în limbajul legiuitorului potrivit art. 330/2 CP) trebuie s fie premise ale declanşrii unui control privind o infraciune aductoare de profit ilegal, dar nu infraciune prin sine însşi. Înseşi prevederile pct.21 din preambulul Directivei 2014/42/UE din 3 aprilie 2014 privind înghearea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infraciunilor svârşite în Uniunea European prevede c „faptul c valoarea bunurilor unei persoane este disproporionat fa de venitul legal al acesteia s-ar putea înscrie între acele fapte care conduc instana la concluzia c bunurile provin din activiti infracionale”. ● Problema componenei de infraciune de la art.330/2 CP const în aceea c fiind o componen formal, ea solicit prezena a dou elemente: calitatea subiectului activ (persoan cu funcie de rspundere, persoan public, persoan cu funcie de demnitate public) şi fapta de deinere a unei averi excesiv disproporionate. Legiuitorul a omis complet reglementarea expres a vinoviei, or, în formula actual, se pedepseşte nu un act de corupie în sine, dar un subiect special pentru o fapt continu de deinere a unei averi nejustificate. Infraciunea de îmbogire ilicit poate fi comparat cu infraciunea de dobândire sau comercializarea bunurilor despre care se ştie c au fost obinute pe cale criminal (art.199 CP) sau splarea banilor (art.243 CP) sub aspectul existenei unui element comun, acestea fiind delictum subsequenses, necesar în ambele cazuri ca s existe o infraciune prealabil, predicat, o infraciune anterioar care a servit drept surs de venit ilicit. Din orice infraciune aductoare de profit, persoana, în mod firesc, urmeaz s dein un bun, indiferent de expresia acestuia. Prin incriminarea îmbogirii ilicite, legiuitorul risc s pedepseasc dublu aceeaşi fapt, sancionând însşi epuizarea infraciunilor primare, aductoare de profit, consumarea acestora fiind sancionat potrivit altor articole din Codul penal. Art.330/2 CP incrimineaz o infraciune secundar, care de sine stttor nu poate fi invocat, în lipsa unei infraciuni prealabile. Care atunci ar fi rostul art. 330/2 CP, atât timp cât pentru obinerea veniturilor ilegale persoana se sancioneaz potrivit altor articole din legea penal (realizând şi individualizarea pedepsei în dependen de proporia bunurilor ilegal deinute), iar instana de judecat îi aplic confiscarea extins, asigurând astfel şi funcia represiv, pentru fapta comis, şi funcia preventiv, prin aplicarea msurii de siguran, ale legii penale.