Cet article représente un bref aperçu des manuels et programmes pour l’enseignement en langue roumaine de l’histoire et de la géographie nationales roumaines en Roumanie, dans l’Empire habsbourgeois (régions du Maramureş, de Transylvanie et de Bucovine) et dans l’Empire russe (gouvernement de Bessarabie), depuis la création de l’État-nation roumain par l’union des Principautés de Moldavie et de Valachie en 1859 jusqu’a la naissance de la Grande Roumanie en 1918. L’auteur montre que l’enseignement en langue roumaine de l’histoire et de la géographie nationales roumaines dépendait de chaque État, région, manuel scolaire et enseignant. Par conséquent, les Roumains scolarisés, au cas ou ils assimilaient le contenu d’un manuel et/ ou d’un cours d’histoire ou de géographie nationale roumaine, avaient nécessairement des idées différentes de la nation roumaine et de ses relations avec d’autres peuples, notamment avec les Autrichiens et les Hongrois de l’Empire des Habsbourg et les Russes de l’Empire des Romanov. Meme s’il n’est pas a exclure que des points récurrents se soient imposés partout, ceci signifie que les reperes nationaux et les images de l’altérité communs a tous les Roumains étaient forcément limités. Cette absence d’une conception uniforme de la nation roumaine est sans doute en partie responsable de la difficulté des gouvernements de la Grande Roumanie de l’apres-guerre de créer un État national unitaire, conformément a l’article 1er de la constitution de 1923.

Articolul de față își propune să ofere o scurtă privire asupra unor manuale și programe pentru predarea în limba română a istoriei și geografiei naționale românești editate în Regatul Român, în Imperiul Habsburgic (regiunile Maramureș, Transilvania și Bucovina) și în Imperiul Rus (gubernia Basarabia), începând cu crearea statului-națiune român în 1859 și până la nașterea României Mari, în 1918. Articolul scoate în evidență diversitatea acestor manuale și programe. Pe de o parte, autorul arată că această diversitate reprezenta efectul diferitelor sisteme de învățământ, care, peste Carpați, peste vama de la Molnița, sau peste Prut, erau mai mult sau mai puțin permisive față de naționalismul românesc. Pe de altă parte, articolul demonstrează că, în România, unde exista un învățământ național centralizat, manualele variau în funcție de autor. Autorul conchide că românii, în cazul în care asimilau conținutul unui manual și/sau al unui curs de istorie sau de geografie naționale românești, aveau, în esență, idei diferite despre națiunea română și despre relațiile sale cu alte popoare, mai ales cu austriecii și ungurii din Imperiul Habsburgic sau cu rușii din Imperiul Țarist. Reperele naționale și heteroimaginile comune tuturor românilor erau, așadar, destul de limitate. Articolul sugerează că această situație a fost unul dintre motivele care au îngreunat crearea, după 1918, a statului național unitar și indivizibil prevăzut de Constituția din 1923.