Modern Lithuania developed consistently in response to external and internal challenges. During the rebirth of the modern nation in the 19th century several vectors emerged that constantly influenced intellectual discourses, politics, and resistance. First, there was the development of national ideology, which aimed at guaranteeing the rights of the Lithuanian nation to establish an independent state. Secondly, the direction of democracy became increasingly evident in the projection and development of the independent state. This article seeks to show the development and overlap of national ideology and democracy, highlighting the main challenges faced in the history of modern Lithuania, discussing the periods of interwar Lithuania, World War II, the Soviet occupation, and contemporary Lithuania, and describing the country’s political and ideological trajectories, including the local politics of history. By taking the concept of the nation as a “category of practice” one notices that nationalism became an important factor not only in the liberation from the occupying empires (Russia and the USSR), but also in justifying the new order in the new state or even when challenging democracy. However, development of democracy in many situations coexisted with manifestations of nationalism. Yet during certain periods of modern history it became problematic and embraced experiences similar to those of other Central and Eastern European countries dealing with autocratic tendencies during the interwar period or responding to growing populism recently. The dominating presence of Tsarist Russia, the Soviet Union, and Putin’s Russia always played a significant role in the determination of Lithuanians to have a nation-state, and these experiences strongly affect not only the current geopolitical orientation of the country, but also mobilization of patriotism (nationalism) and the politics of history. The responsibility of the Soviet past is often based on totalitarianism as a practical category, exposing the constant threat of “the evil empire”, which helps to legitimise today’s political, cultural and economic development. At the same time, this politicization of history serves as a tool in confronting and resisting Russia’s policies in the region.

Lituania modernă s-a dezvoltat mai ales drept răspuns la un șir de provocări externe și interne. În timpul renașterii națiunii moderne, în secolul al XIXlea, au apărut mai mulți vectori care au influențat în mod constant discursurile, politica și mișcarea de rezistență intelectuală. În primul rând, a fost vorba despre dezvoltarea ideologiei naționale, care viza garantarea dreptului națiunii lituaniene de a înființa un stat independent. În al doilea rând, dezvoltarea democrației a devenit tot mai evidentă în procesul de cristalizare și dezvoltare a statului independent. Acest articol încearcă să arate dezvoltarea și suprapunerea ideologiei și democrației în vadrul statului și a mișcării naționale, subliniind principalele provocări cu care se confruntă istoria Lituaniei moderne. Articolul discută istoria Lituaniei interbelice, al doilea război mondial, ocupația sovietică, precum și Lituania contemporană. Autorul descre situația țării, urmărind principalele elemente ale traiectoriilor politice și ideologice lituaniene, inclusiv politica locală a istoriei. Prin abordarea conceptului de națiune ca o „categorie practică”, autorul observă că naționalismul a devenit un factor important nu numai pentru eliberarea de sub dominația și ocupațiile imperiale (Rusia și URSS), dar și pentru justificarea noii ordini în noul stat independent sau chiar și atunci când democrația era contestată. Cu toate acestea, dezvoltarea democrației coexista în multe situații cu manifestările caracteristice ale naționalismului. Totuși, în anumite perioade ale istoriei moderne lituaniene, această coabitare a devenit problematică și a fost definită de experiențe asemănătoare celor din alte țări din Europa Centrală și de Est. Aceste experiențe însemnau fie confruntarea cu tendințele autocrate din perioada interbelică, fie trebuiau să răspundă cumva populismului în creștere legat de evoluțiile politice recente. Prezența dominantă a Rusiei Țariste, a Uniunii Sovietice și a Rusiei lui Putin a jucat întotdeauna un rol semnificativ în tendința fermă a Lituaniei de a se consolida ca un stat-națiune. Această experiență afectează puternic nu numai actuala orientare geopolitică a țării, ci și mobilizarea patriotismului (naționalismului), dar mai ales politica istoriei din Lituania. Argumentul privind responsabilitatea trecutului sovietic pentru traumele colective se bazează adesea pe interpretarea totalitarismului ca o categorie practică, accentuând și demascând amenințarea constantă a „imperiului răului”, care contribuie la legitimizarea dezvoltării politice, culturale și economice actuale a statului. În același timp, această politizare a istoriei servește ca un instrument eficient în combaterea și rezistența față de politicile Rusiei din regiune